Arhitectul propriului destin. De la foamea din Făurei, la lumina de pe Bernabéu și înapoi la rădăcini

Există povești în fotbal care se scriu cu cerneală aurie și povești care se scriu cu sudoare, lacrimi și o voință de fier. Cariera lui Bănel Nicoliță este povestea băiatului care a alergat mai repede decât foamea!

Făurei, județul Brăila. O pată mică pe hartă, unde vântul de stepă nu iartă pe nimeni. Pentru Bănel Nicoliță, copilăria anilor ’90 nu a fost despre jucării, ci despre supraviețuire. Într-o casă cu șase frați, singura constantă era lipsa.

„Nu aveam ce să mâncăm! Erau zile în care dormeam nemâncați”, își amintește el. În familia Nicoliță, hainele și încălțămintea nu erau bunuri personale, ci „ștafete”. Cine se trezea primul, prindea uniforma și adidașii pentru școală. La înscriere, Bănel Nicoliță nici măcar nu a ales clasa; s-a așezat la rând cu o pungă și un caiet, sperând doar să fie primit.

În timp ce alți copii visau la cadouri de Crăciun, Bănel era la prașilă de la cinci dimineața. Muncea în grădinile oamenilor, apoi fugea la școală, iar după ore, pe terenul de fotbal. Trei lumi diferite, unite de același spirit neobosit.

Pe terenul prăfuit din Făurei, foamea dispărea. Mingea nu întreba câți bani ai în buzunar. La 16 ani, cu o valiză mică și un vis uriaș, Bănel Nicoliță părăsea comuna natală pentru liga a treia. Drumul a fost fulgerător: Dacia Unirea Brăila, apoi Poli Timișoara. La 19 ani, debutul în Divizia A era confirmarea că drumul spre mântuire trecea prin iarbă.

Ianuarie 2005 a schimbat totul. Transferul la Steaua (FCSB astăzi) a fost biletul lui către nemurire. Într-o perioadă foarte bună a clubului, „Jardel” din Făurei a devenit motorul echipei. 64 de meciuri europene, trei sezoane în Champions League și un titlu de campion.

Momentul de grație? 30 martie 2006. Sferturi de finală în Cupa UEFA sau sfertul UEFAntastic cum a rămas în amintirea fanilor „derby-ul european” cu Rapid. În minutul 4, pe un Giulești incandescent, Bănel Nicoliță înțepa mingea cu stângul și declanșa delirul. „A fost cea mai mare bucurie a carierei mele”, spune el. Dar fotbalul, ca și viața, are un mod straniu de a echilibra balanța.

Toamna lui 2006. Real Madrid – Steaua. Un meci pe care orice copil din Făurei îl visa. În minutul 70, dintr-un reflex defensiv, Bănel trimite mingea spre propria poartă fără să se uite. Autogol. Tăcere.

Acea greșeală l-a urmărit ca un blestem. A fost momentul în care fotbalistul a vrut să renunțe la tot, inclusiv la viață. Doar sprijinul lui Cosmin Olăroiu și al familiei l-au salvat din abisul depresiei. Bănel Nicoliță a arătat atunci că e mai mult decât un jucător: e un luptător care acceptă cicatricele și merge mai departe.

În 2007, Bănel devenea Ambasador antirasism FIFPRO. Într-o lume care îl ataca adesea cu scandări rasiste pe stadioane, el a ales să nu riposteze cu ură, ci cu performanță. „Sunt rrom și sunt mândru! Vreau să fiu un exemplu”, spunea el cu demnitate, devenind un simbol pentru o întreaga comunitate care avea nevoie de un erou.

Transferul la Saint-Étienne în 2011 a fost încununarea muncii sale. Într-un campionat de elită precum Ligue 1, Bănel Nicoliță și-a câștigat respectul prin efort. Chiar dacă presa franceză era uneori mai interesată de originile sale decât de centrările sale, Nicoliță a rămas același profesionist discret, bifând meciuri importante și pentru FC Nantes.

După retragere, inima l-a tras înapoi acasă. A vrut să ofere Făureiului gloria pe care el a trăit-o. A investit tot: peste 300.000 de euro, economiile de o viață, sperând să ducă echipa locală în elită.

Dar fotbalul mic e o gaură neagră. Banii s-au scurs, rezultatele n-au venit, iar prețul a fost enorm: falimentul clubului și un divorț dureros de soția sa, Cristina, care îl rugase să se oprească. Bănel Nicoliță va rămas singur, dar cu fruntea sus, refuzând să regrete că a încercat să ajute comunitatea care l-a format.

Astăzi, Bănel Nicoliță este un om care s-a împăcat cu trecutul. Nu îi este rușine să recunoască faptul că face bani din TikTok (unde are peste 110.000 de urmăritori) sau că a muncit în străinătate pentru a-și întreține familia.

Mai mult, și-a deschis o școală de fotbal în București pentru copiii de 5-10 ani. Nu mai vrea să cumpere echipe, vrea să crească destine. Îl vedem și acum pe teren, în liga a 4-a la Vălenii de Munte, alergând cu aceeași pasiune ca în 2006.

La 40 de ani, Bănel Nicoliță ne învață că succesul nu se măsoară în cifrele din cont, ci în capacitatea de a nu uita de unde ai plecat. Povestea lui este despre băiatul care s-a trezit la 5 dimineața să dea la sapă și a ajuns să fie decorat de președinte.

Este dovada că poți să dai autogol pe Bernabéu și să supraviețuiești. Că poți să pierzi o avere și să rămâi bogat prin caracter. Bănel nu e doar un fost fotbalist; este omul care ne reamintește că, indiferent cât de sus ajungi, cel mai important este să nu-ți pierzi sufletul pe drum.

Cariera în cifre:

• FCSB: 263 meciuri, 35 goluri, 4 trofee.

• Franța (Ligue 1): 45 meciuri la Saint-Étienne și Nantes.

• Echipa Națională: 37 de selecții, prezent la EURO 2008.

• Performanță de vârf: Semifinalist UEFA Cup (2006).