Friday, April 10, 2026
No menu items!
Acasă Tikitaka Austria – Romania 2-1: Se poate si mai rau?

Austria – Romania 2-1: Se poate si mai rau?

0
656


Am reuşit să ne facem de râs. Urmează să pierdem şi meciul cu Insulele Feroe şi planul e încheiat. Dacă Piţurcă ar mai avea si 1% onoare ar pleca. Selecţia pentru această dublă a fost nefericită. Cociş, Codrea, Stoica, Costea, Radoi, Bucur, Nicolita nu au ce căuta la echipa naţională. Sunt jucători buni pentru meciurile cu Andorra sau Insulele Feroe.

În afară de Mutu şi (rareori) Tamaş nu avem un alt executant de lovituri libere. Fazele fixe înseamnă mingi pentru Goian. Atât. Altă idee nu avem.

Aceste calificări au fost un coşmar pentru noi, românii. Trebuie să ne ridicăm si să pornim din nou la drum. Fără Piţurcă şi fără compromisuri. E timpul ca cei din FRF să-şi dea demisia, dacă au onoare. Ne trebuie o nouă conducere pentru că altfel ne îngropăm şi mai mult.

Echipa de aseară a părut blazată si fără viitor. În afară de Tănase nimeni nu a jucat fotbal, mai mult chiar au simulat un fotbal mediocru. Cum poti să mai vorbeşti de şanse matematice când noi avem emotii si cu Insulele Feroe?

Peste 2 luni urmează un nou meci, cel cu Lituania. Acesta este meciul în care naţionala trebuie sa arate altfel. Bourceanu, Tames, Ghioane sau Nicu trebuie titularizati. Mai sunt şi alţii care pe 6 iunie ar merita să joace titulari.

S-a ajuns aici pentru că FRF practică incă nişte jocuri murdare de culise. Echipele de club nu mai au încredere în proprii ei jucăcori, căutând alternative pe youtube. Aşa va muri fotbalul românesc. Nu mai avem centre de juniori si copii, nu avem stadioane, nu avem nimic in afara de bani. Cu o valiza de bani poţi cumpăra un meci, doua, insa nu te poţi califica la Mondiale.

După meciul de aseară realizăm că suntem în moarte clinică si că avem nevoie de organe. Cine o să le doneze, nu ştim. Ruşinea, insă nu o vom putea spăla.

Ce ne rămâne de făcut? Pe moment trebuie să uităm şi să incurajăm echipa naţională în continuare. Poate o sa vină si vremuri mai bune.

surse foto yahoo.com

Razvan Nicolae

Lasă un comentariu

Lasă comentariul tău
Introdu numele tău