Era 1 Mai 1968. La București, 250.000 de oameni defilau în Piața Aviatorilor. La Linz, pe dealul Freinberg, un stadion cochet adăpostea un alt fel de sărbătoare: fotbalul. Tricolorii lui Angelo Niculescu coborâseră din autobuz cu gândul la un examen serios. Austria era adversara din preliminariile Campionatului Mondial. Nu era un meci prietenos — era un colocviu cu un viitor examinator.

Cotidianul Sportul din 3 mai 1968 titrase marea știre pe prima pagină: „1-0 pentru noi, până în minutul 85 — și un rezultat final de 1-1 mai aproape de adevăr.” Trimisul special Marius Popescu transmisese de la Linz o cronică lucidă, fără triumfalism, dar și fără falsă modestie. România jucase bine — mai bine decât arăta scorul final.

Fotbalul românesc al anilor 1968 trăia unul dintre cele mai fertile momente ale sale. Generația lui Niculescu — Coman, Barbu, Dobrin, Dinu, Ionescu, Kalló — era un proiect în plină construcție, cu piese care se puneau la locul lor câte una. Meciul de la Linz era o repetiție generală, un test de nivel înalt, înainte de preliminariile care aveau să urmeze.

Contextul: un dublu colocviu înaintea adevăratelor examene

România se afla în plin proces de calificare pentru Campionatul Mondial din Mexic 1970. Preliminariile urmau să înceapă în toamnă. Jocul de la Linz — și cel al echipei de tineret de la Olsztyn, care se desfășura în aceeași zi — era o verificare a formei, a organizării, a posibilităților reale.

Selecționerul elvețian Ballabio, trimis de federația austriacă să spioneze echipa română, avusese o replică amuzantă în presa din Linz: fusese numit „spionul românilor”, pentru că venise special să studieze un adversar direct din preliminarii. România urma să joace împotriva Elveției în aceeași grupă.

Presa austriacă era prudentă. Ziarul AZ-Sport din Viena consacrase meciului o cronică întinsă pe trei coloane, cu titlul „Der gute Wille ist zuwenig” — „Bunăvoința nu ajunge.” Cronicarul Heribert Benesch era critic la adresa Austriei: echipa nu avusese concept, nu avusese organizare. Dar recunoștea implicit că România meritase mai mult.

Cele două echipe — pe cel mai frumos stadion din Linz

Privind foaia de joc, câteva detalii sar în ochi. Ion Barbu — la al 5-lea meci internațional, 29 de ani, fundasul cel mai solid al nopții. Cornel Dinu — la debut în naționala mare, 19 ani, mijlocaș al lui Dinamo. Nicolae Dobrin — 14 selecții, 20 de ani, „Minunea din Pitești”, cel mai tehnic jucător de pe teren. Tiberiu Kalló — extrema de la Farul Constanța care urma să înscrie primul gol al meciului.

Austria, cu o medie de 9 selecții per jucător față de 5.3 ale României, venea ca favorită. Dar fotbalul nu se joacă pe statistici.

Prima repriză — un contraatac perfect și un gol de manual

România a pornit sobru, ordonat. Niculescu construise o echipă cu apărare solidă și contraatacuri rapide. Planul era clar: lași adversarul să vină, îl atragi, și lovești.

Minutul 8. Combinație în viteză: Dinu pasează lui Grozea — Grozea atrage fundașul Fröhlich — lansare perfectă pentru Sasu pe flancul drept — cursă rapidă — centrare înapoi — întreaga apărare austriacă prinsă pe contrapicior — șut sec Kalló.

Trimisul special al ziarului Sportul descria golul cu precizie cinematografică: „O manevră de o rară precizie — schimb de minge între Dinu și Grozea, atragerea fundașului Fröhlich, lansarea lui Sasu în spațiul liber, cursă rapidă pe extremă, centrare înapoi perfectă, întreaga apărare a gazdelor aflată în mișcare spre propria poartă este prinsă pe contrepied — șut sec Kalló — gol! 1–0 pentru România.”

Austria a reacționat. Köglberger — șut periculos de la 10 metri, trecut de bară. Minutul 10 — Siber, puternic sub bară, Coman scoate reflex splendid în corner. Minutul 14 — Dobrin execută o lovitură liberă de la 30 m, Hodschar reține. Minutul 17 — contraatac Dobrin-Sasu, ratat în ultimă instanță. Minutele 24 și 32 — Fiala trage prin surprindere, razant cu bara laterală.

România rezista. Barbu — cel mai bun om de pe teren — câștigând fiecare duel aerian. Hălmăgeanu solidar în marcaj. Coman — sigur în poartă.

La pauză: **0-1 pentru România.**

Repriza a doua — apărare aglomerată și golul din minutul 85

Cronica din Sportul era lucidă în privința reprizei secunde: „Din nefericire în repriza a II-a, jocul formației noastre a însemnat — practic — exclusiv apărare.” Prin menținerea unui singur vârf — Ionescu — izolat între apărătorii adverși, echipa noastră și-a anulat 99% din șansele ofensive.

Austria, cu Fiala ieșit în minutul 63 și Josef Hickersberger intrat — tânăr de 20 de ani la primul său meci internațional — a crescut presiunea. Dominare teritorială, angajări înalte repetate în careul românesc. Barbu rezolvând totul — în minutul 67, în minutul 69, în minutul 70 — cu autoritatea omului care nu cedează nimic.

Minutul 84: Köglberger șutează în bara transversală. Bara. Nu plasa.

În același minut 85, Dobrin ieșea și intra Lică Nunweiller — schimbare tactică pentru gestionarea ultimelor minute. Dar golul venise deja. Scorul final: 1-1.

Cronologia meciului — momente cheie

Ion Barbu — omul serii pe Sportstadion der Stadt Linz

Dacă ar fi să alegi un singur erou al serii de pe dealul Freinberg, el n-ar fi fostul marcator Kalló, nici constructivul Dobrin. Era fundașul central Ion Barbu — 29 de ani, de la Argeș Pitești, la al 5-lea meci internațional al carierei.

Trei intervenții decisive în minutele 67, 69 și 70. Fiecare câte o situație de gol ratat. Trimisul ziarului Sportul, Marius Popescu, îl evidenția fără echivoc: „Barbu (cel mai bun de pe teren) a jucat aproape fără greșeală, fiind secondat cu destul brio de Hălmăgeanu.”

Iar fotografia din ziarul Sportul, publicată a doua zi, îl surprindea pe Barbu în momentul în care respingea atacul impetuos al lui Siber — imaginea perfectă a meciului.

„Echipa noastră a arătat — mai mult de jumătate din meci — că știe să se apere. Selecționerul elvețian Ballabio, pe care reprezentanții Federației austriece de fotbal l-au numit, în glumă, «spion al jocului românilor», a spus că jucătorii noștri au realizat în repriza a II-a cel mai straşnic lacăt elvețian din câte a văzut — neglijând însă total atacul.”

— Marius Popescu, trimis special, Sportul, 3 mai 1968

„Am văzut IDEEA care mâine poate deveni FAPT. Aceste contraatacuri — schiţate pe Linzerstadion într-o formă destul de empirică — şlefuite, consolidate în viitor, pot deveni o armă majoră a echipei noastre.”

— Marius Popescu, Sportul, 3 mai 1968

Ce a urmat — și de ce conta meciul de la Linz

Egalul din Linz, smuls în minutul 85, nu a șters ceea ce se văzuse. România condusese cu 1-0 timp de 85 de minute pe terenul unei naționale cu tradiție, în fața a 25.842 de spectatori. Și pierduse avantajul printr-un ofsaid neobservat de arbitrul Galba.

Cronica din Sportul era concludentă: „Puteam câștiga, desigur, dar scorul final este, oricum, mai aproape de realitate. Dacă austriecii ar fi avut, la rândul lor, mai multă șansă în această repriză, victoria le putea reveni lor.”

Vara lui 1968 urma să fie grea. Preliminariile CM 1970 aveau să înceapă în toamnă. Niculescu construia o echipă, nu un rezultat. La Linz văzuse ce poate funcționa — contraatacul rapid, apărarea solidă, Barbu ca stâlp central. Și ce nu funcționase: menținerea unui singur vârf în repriza secundă, pasivitatea excesivă, ratările din situații clare.

Debutantul Cornel Dinu avusese o prestație solidă — promisiunea unui mijlocaș care urma să devină un reper al naționalei pentru un deceniu. Iar Nicolae Dobrin, cu cele 14 selecții la 20 de ani, era deja un jucător care atrăgea atenția tuturor — inclusiv a selecționerului elvețian Ballabio, care luase notițe tot meciul.

România s-a calificat în cele din urmă la Campionatul Mondial din Mexic 1970 — primul după 1938. Meciul de la Linz, cu golul lui Kalló și bara lui Köglberger, a fost una din piesele acestui puzzle lung.

—

tikitaka.ro · Meciuri de legendă

Surse

Sportul, nr. 170, 3 Mai 1968 (arhivă digitalizată)
AZ-Sport, Viena, 3 Mai 1968 (arhivă digitalizată)
eu-football.info — Austria vs România 1968
rsssf.com

tikitaka.ro · Arhiva fotbalului românesc · Meciuri de legendă