Aurel Beldeanu, alintat “Aurică” s-a născut la Dobroești, o comună din județul Ilfov pe 5 martie 1951. A început fotbalul la Progresul București, echipă pentru care avea să debuteze în echipa de seniori la doar 17 ani. În continuare, un articol găsit în ziarul Sportul, joi, 19 decembrie 1968 (Anul XXIV, Nr. 400), pagina 3:
De multe ori, datorită unii greșite politici de promovare a tinerelor talente, jucători cu evidente perspective de progres au îmbătrânit pe banca rezervelor. „Nu e încă copt“ — spun unii antrenori, deși randamentul unor titulari din echipă e invizibil regres. Sunt însă și jucători mai… norocoși. Deși au încă vârsta junioratului, ei îmbrăcă tricoul echipei de seniori. Unul dintre acești „norocoși“ este AUREL BELDEANU.
Abia a împlinit 17 ani și iată că la sfârșitul acestui semn fotbalistic poate face un bilanț după care jinduiesc mulți de vârsta lui. A fost promovat în echipa națională de juniori. Apoi a evoluat de două ori în echipa de tineret a clubului Progresul București, unde a învățat abecedarul fotbalului, ca după aceea să debuteze în divizia A. Antrenorul Drăgușin n-a stat pe gânduri și l-a adus în linia mediană a primei formații. L-a preferat lui Șoanghel, punând lingă experimentatul și combativul Neacșu un tânăr animat de dorința afirmării. La Progresul nu era o noutate această promovare. În actualul sezon au jucat în prima formație R. Ionescu, Mocanu, Dedu. Aici, tineretul se simte bine.
1968 a însemnat pentru Beldeanu și primul lui interviu. L-am întâlnit la meciul Dinamo — Universitatea Craiova. Venea de la școală.
— Cum ai ajuns la Progresul, Beldeanu?
— Am iubit această echipă. Am venit aici în pantaloni scurți, la grupa de copii a antrenorului Barasch. Am trecut apoi prin mâniile lui nea Gorgorin și Cluge. Ați auzit de dânșii.
— Cum ai devenit… internațional?
— M-a văzut tovarășul profesor Ola când jucam la juniorii Progresului. M-a chemat la lot. Ce emoționat eram. Nu vă închipuiți ce era pe mine și pe colegii de clasă.
— Apropo, de colegi. Unde înveți?
— Sunt elev în anul III al Școlii Profesionale Electroaparataj. Mă calific în meseria de frezor.
— Ce părere ai de bilanțul tău fotbalistic în acest sezon?
— În divizia A am călcat cu dreptul. La primele examene — am debutat cu Dinamo București — am trecut, cu bine: 7, 6, 7, 7. Acestea sunt notele. În primăvară plec cu un moral bun, mai ales că noii me colegi m-au primit în rândurile lor cu multă căldură și prietenie. Încurajările au făcut mai ușor de suportat tracul debutului. De atâtea ori Oaidă, Neacșu sau Matei m-au bătut prietenește pe umăr. Când îmi spuneau „Bravo Beldeanu” eram un al nouălea cer.
Puținul timp pe care l-am avut la dispoziție pentru discuția noastră s-a terminat. Beldeanu căuta insistent cu privirile poarta stadionului Dinamo. Și-a luat la revedere, după care a rupt-o la fugă. Un școlar cu mapa la subsuoară, în care se aflau fizica, istoria sau mecanica, s-a strecurat printre miile de spectatori și și-a ocupat un loc în tribună. De acolo a urmărit jocul lui Ghergheli, Nunweiller VI, Ivan, al mijlocașilor buni, de la care e conștient că are ce învăța îi printre care dorește să pășească.
Constantin ALEXE
✳︎✳︎✳︎
Aurel Beldeanu a jucat patru ani în tricoul Progresului București. În 1972 a ajuns la FCM Reșița unde a bifat peste 100 de meciuri în prima divizie marcând 23 de goluri. Mare performanță avea s-o cunoască în culorile alb-albastru! În curtea Craiovei a ajuns în 1976 și a devenit unul din simbolurile echipei care avea să fie supranumită Craiova Maxima!
Primul trofeu cu juveții avea să fie Cupa României în 1977, Au mai urmat apoi alte trei Cupe (1978, 1981 și 1983) dar și două titluri de campion (1979/80 și 1980/81). În 1984 a fost împrumuta pentru o jumătate de sezon la Constructorul Craiova. Aurel Beldeanu s-a retras din activitatea de fotbalist la Chimia Rm. Vâlcea în 1986. În echipa națională a României a marcat 4 goluri în 18 apariții în perioada 1973-1981
