La 23 de ani, mijlocaşul ofensiv al lui Bordeaux este noua stea a fotbalului francez.Comparat cu Zidane datorită calităţilor sale, Yoann Gourcuff trece prin cea mai bună perioadă a carierei sale şi este cu siguranţă unul dintre principalele pericole pentru naționala României.

Predestinat fotbalului
Fiul actualului antrenor de la FC Lorient(o echipă din prima liga franceză), Christian Gourcuff, Yoann a fost pasionat de acest sport de la o vîrstă fragedă.

A început fotbalul la Lorient, pînă la 14 ani, iar în 2001 s-a transferat la juniorii lui Rennes.A cîştigat cupa Gambardella pe 31 mai 2003 pe Stade de France, pe cînd avea doar 17 ani, reuşind să înscrie un gol din lovitură libera în aceea finală jucată împotriva lui Strasbourg.Tot în acel an a pierdut finala Campionatului European U-17.

Acelaşi Boloni.Yoann a devenit o ţintă pentru cluburi precum Arsenal sau Ajax, însă el a hotărît să rămînă la Rennes, semnînd în 2003, primul său contract de jucător profesionist.Aici avea să dea peste Ladislau Boloni, antrenorul romîn fiind cel care l-a introdus în echipă.

A prins doar nouă meciuri în primul sezon, demonstrînd însă în sezoanele care aveau să urmeze, potenţialul său uriaş.Pe 29 iulie 2005, a devenit campion european cu echipa Franţei U-19, a reuşit o triplă în faza grupelor, împotriva Norvegiei.La Rennes a făcut un sezon excelent, 29 de meciuri ca titular, şase goluri şi 5 meciuri în Cupa Uefa, fiind cel mai utilizat jucător de Boloni la mijlocul terenului.

Datorită performanţelor din ultimele sezoane şi a calităţilor sale, Gourcuff a fost transferat la AC Milan.Prezentat în Franţa ca “Noul Zidane” şi în Italia ca “Noul Kaka”, tînărul francez se pregătea de o nouă provocare.
Cu o echipă din care nu lipseau Kaka, Ronaldo, Pirlo, Gattuso sau Seedorf, Yoann nu a reuşit să se impună, avînd două sezoane mai puţin strălucite.În primul sezon în tricoul Rossoneri, a evoluat în 29 de meciuri, din care opt în Liga Campionilor.A urmat un nou sezon slab, în care nu a prins decît 18 meciuri.

Şansa Bordeaux!
Cedat de AC Milan la Bordeaux pentru a avea şansa de a evolua mai mult, Gourcuff a profitat din plin, reuşind un debut de sezon extraordinar, răsplătind astfel încrederea antrenorului Laurent Blanc.

De la sosirea sa la vicecampioana Franţei, Gourcuff a început meciul ca titular de fiecare dată, fiind unul dintre jucătorii indispensabili echipei.A avut o contribuție decisivă în câștigarea titlului pentru Girondins de Bordeaux, un titlu venit după o pauză de 10 ani.

Sezonul trecut a evoluat in 37 de meciuri reușind sa marcheze de 12 ori, fiind și un pasator excelent, unul dintre cei mai buni din Ligue 1.Atenţie la suturi! Postul său de mijlocas ofensiv îi oferă şansa să suteze de multe ori spre poarta adversă.Sezonul trecut, 93% din şuturile sale au fost expediate din afara careului.Astfel a reuşit să marcheze golurile cu România, Roma sau Toulouse.Cu 79 de atingeri pe meci, a devenit unul din coordonatori de joc ai lui Bordeaux, alături de brazilienii Fernando şi Wendel.

Un alt capitol la care impresioneaza francezul este acurateţea paselor – 83%.

Impresionant şi la ‘naţională’! În ciuda faptului că a fost convocat pentru prima dată la meciul cu Suedia, şi nu a reuşit să marcheze o dublă la debut, aşa cum reuşea Zidane în faţa Cehiei în 1996, Yoann a devenit unul din jucători decisivi şi indispensabili pentru naţionala Franţei.Cu patru pase decisive şi un gol marcat împotriva României, Gourcuff pare a fi unul din viitori lideri al naţionalei ‘cocoşului galic’.

Noul Zidane?

Cu aceeaşi înălţime – 1.85 m, Gourcuff se aseamănă ca stil de joc cu Zidane.“Dacă la 15,16 ani am fi spus despre el că este noul Zidane.Ne-ar fi luat de proşti”, se amuză Patrick Rampillon, antrenorul său din perioada junioratului la Rennes.

Marius Tresor, cel care lucrează de foarte mulţi ani în staff-ul celor de la Girondins Bordeaux a avut ocazia să îl vada în acţiune şi pe Zidane în perioada 1992-1996.“Ori de cîte ori avem un număr 10 în Franţa, îl comparăm cu Zidane.Yoann trebuie să crească.De el depinde!”, “Cînd Zidane evolua la Bordeaux, era jucătorul care putea întoarce soarta jocului de unul singur.Yoann este însă mai constant.Se vede că a evoluat la un club mare, cum este AC Milan.”

Înainte de transferul la Bordeaux, Zidane mai evoluase doar la Cannes, neavînd posibilitatea să acumuleze experienţă la un club mare.Gourcuff însă a avut şansa, posibilitatea de a învaţa în perioada 2006/2008.

Acum Gourcuff are din nou şansa să demonstreze că poate deveni un mare jucător şi îi poate călca pe urme celui cu care este asemănat.

sezonul trecut Gourcuff a fost desemnat cel mai bun jucător din Ligue 1

4 goluri a marcat mijlocașul lui Bordeaux în 4 meciuri, în debutul acestui sezon

Zidane: “Nu-l mai comparați pe Gourcuff cu mine”!

“Acest lucru nu reprezintă un dar. Şi eu am fost comparat cu Platini, însă doar la început a fost ceva simpatic. Gourcuff este Gourcuff şi aşa trebuie să rămână. Ar fi mai bine ca lumea să nu mai facă astfel de comparaţii pentru că acest fapt ar putea să nu fie benefic pentru el. Ţin să precizez că nu am nimic cu Gourcuff. Îl cunosc puţin, dar nu pot spune că suntem amici. Este un fotbalist cu un potenţial imens, care reprezintă viitorul echipei naţionale. Yohan este un jucător care poate face multe lucruri bune pentru Franţa, la fel cum au făcut Blanc, Thuram sau Gallas”.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here