Armistițiul de Crăciun, 1914
La începutul secolului trecut, Europa stătea pe un butoi de pulbere, gata să explodeze la oricare mică scânteie. Inevitabila scânteie s-a aprins la Sarajevo, pe 28 iunie 1914 când Gavrilo Princip, un sârb de origine bosniacă, parte a grupului sârbo-naționalist numit “Mâna Neagră”, reușește să-l ucidă pe conducătorul imperiului Austro-Ungar, arhiducele Franz Ferdinand și pe soția acestuia, după ce inițial grupul de 6 sârbi din care făcea parte, însărcinat cu această misiune, eșuase.
Asasinarea a coincis cu o declarație de război a Austro-Ungariei destinată Serbiei. Datorită relațiilor apropiate cu Serbia, Rusia a început să se mobilizeze pentru ajutorarea sârbilor. Germania a intervenit și a declarat război Rusiei. De aici, a mai fost doar un mic pas pentru ca acest conflict să se transforme într-o conflagrație. Atât țările din Antanta cât și cele din Puterile Centrale, intrau în război cu un mare entuziasm că vor avea câștig de cauză dar și cu încrederea că până la sfârșitul anului (1914), conflictul se va stinge. Nu avea să fie așa. Până în decembrie, câteva sute de mii pieriră iar ura se întețea.
Sportul, în special fotbalul a jucat în rolul foarte important în timpul primului Război Mondial și era foarte foarte popular în rândul soldaților din ambele tabere. Entuziasmul cu care se juca, au dus la organizarea unor competiții regulate chiar și în lagărele de prizoneri. Fotbalul reprezenta o evadare din infernul zgomotelor de obuze.
La începutul lunii decembrie, Papa Benedict al XV-lea a încercat să oprească ostilitățile pe perioada sărbătorilor. Pe 7 decembrie a emis un apel către liderii europeni “ca armele să rămână mute măcar în noaptea în care cântă îngerii.” Apelul său avea să fie respins atât de liderii Antantei cât și de cei ai Puterilor Centrale așa că armistițiul de Crăciun a fost unul neoficial.
Câmpurile de luptă ale Flandrei erau înghețate și acoperite cu o pătură subțire de zăpadă. Se apropia Crăciunul. Împăratul german, William al II-lea voia să-i învioreze pe soldații săi și să le ridice moralul astfel că a trimis brazi de Crăciun pe front. Pe 23 decembrie 1914, soldații germani plantau brazii pe lângă tranșee și cântau “Stille Nacht” (Silent Night / Noapte de vis). Auzindu-i pe germani, soldații aliaților le-au răspuns cântând colinde proprii.
După o bătălie în colinde, germanii au inițiat un dialog cu inamicii britanici. În ziua Ajunului, ofițerii britanici le-au ordonat oamenilor să nu tragă niciun foc în aceea zi după ce au convenit cu omologii săi o regulă numită “trăiește și lasă să trăiască”. Regula a fost adoptată fără să fie aprobată de ofițerii superiori. În dimineața Crăciunului, câțiva soldați mai curajoși, au ieșit din tranșee fără arme. Când soldații britanici și-au dat seama că germanii o să se țină de cuvânt au ieșit și ei din tranșee și s-au întâlnit la mijloc, pe “tărâmul nimănui” unde au început să vorbească și chiar să facă schimb de mâncare și băuturi.
Punctul culminant a fost un meci de fotbal între regimentul Fusilierilor regali Welch și Batalionul German 371. “Britanicii au ieșit cu minge din tranșee și un entuziasmant meci de fotbal a început. Pe cât de minunat, pe atât de ciudat a fost. Ofițerii britanici au simțit același lucru. Și așa Crăciunul, acea sărbătoare a iubirii, a reușit să adune laolaltă dușmanii de moarte, ca prieteni, pentru o vreme” nota în jurnalul său, locotenentul Kurt Zehmisch, un fost profesor. Germanii aveau să câștige trei meciuri cu scorul de 3-2 în timp ce britanicii au învins o dată cu 4-1. Evenimentul a rămas cunoscut în istorie ca și “Armistițiul de Crăciun“
Armistițiul de Crăciun avea să fie respectat doar pe Frontul de Vest. Pe Frontul de Est acest lucru nu s-a realizat pentru că, pentru ruși, Crăciunul se sărbătorește pe 7 ianuarie.
