Argentina – România 1-1 la Campionatul Mondial din Italia ’90 – 18 iunie 1990

În seara zilei de 18 iunie 1990, pe stadionul San Paolo din Napoli, România și Argentina s-au întâlnit într-un meci decisiv pentru calificarea în optimile de finală ale Campionatului Mondial din Italia. Era ultima partidă din Grupa B, o grupă extrem de echilibrată, în care Camerunul surprinsese deja lumea fotbalului prin victoria cu 1-0 în fața Argentinei, campioana mondială en-titre. România venea după o victorie importantă cu 2-0 împotriva Uniunii Sovietice și o înfrângere cu 1-2 în fața Camerunului, în timp ce Argentina avea două puncte, obținute în urma victoriei cu 2-0 împotriva URSS.

Stadionul San Paolo din Napoli, casa lui Diego Maradona la echipa de club, a găzduit această confruntare în fața a 52.733 de spectatori. Atmosfera era una încărcată, ambele echipe având nevoie de un rezultat pozitiv pentru a avansa în faza următoare a competiției. Pentru România, un egal era suficient pentru calificare, în timp ce Argentina avea nevoie de victorie pentru a fi sigură de prezența în optimile de finală.

Naționala României era condusă de pe bancă de Emerich Ienei, un antrenor cu experiență care reușise să califice echipa la un turneu final de Campionat Mondial după o pauză de 20 de ani. Ienei construise o echipă solidă, bazată în mare parte pe jucători de la Steaua București și Dinamo București.

Echipa de start a României pentru acest meci a fost:

• Silviu Lung (C) – portar

• Mircea Rednic, Ion Andone, Gheorghe Popescu, Michael Klein – fundași

• Ioan Ovidiu Sabău (înlocuit în minutul 82 de Dorin Mateut), Iosif Rotariu, Ioan Lupescu, Gheorghe Hagi – mijlocași

• Marius Lăcătuș, Gavrilă Balint (înlocuit în minutul 72 de Dănuț Lupu) – atacanți

Campioana mondială en-titre era antrenată de Carlos Bilardo, cel care implementase sistemul 3-5-2 ce adusese succesul la Mondialul din Mexic 1986. Pentru meciul cu România, Bilardo a ales următoarea formulă de echipă:

• Sergio Goycochea – portar

• Pedro Monzón, José Serrizuela, Juan Simón – fundași

• Sergio Batista, José Basualdo, Jorge Burruchaga (înlocuit în minutul 60 de Gustavo Dezotti), Diego Maradona (C), Julio Olarticoechea – mijlocași

• Pedro Troglio (înlocuit în minutul 53 de Ricardo Giusti), Claudio Caniggia – atacanți

Meciul a început într-o atmosferă tensionată, cu ambele echipe conștiente de miza enormă a partidei. Încă din primele minute, s-a văzut că va fi un duel fizic, cu multe dueluri pentru balon. Tricolorii au primit rapid trei cartonașe galbene: Marius Lăcătuș în minutul 4, Gheorghe Hagi în minutul 8 și Ioan Lupescu în minutul 32.

Un moment definitoriu al primei reprize a fost duelul dintre Iosif Rotariu și Diego Maradona. Rotariu primise misiunea specială de a-l marca om la om pe starul argentinian, o sarcină pe care a îndeplinit-o cu strictețe, uneori chiar depășind limitele regulamentului. Maradona avea să declare ulterior că a suferit o accidentare la glezna stângă în urma unui duel cu Rotariu: “La sfârșitul primei reprize, numărul 5 de la România mi-a rupt glezna stângă, mi-a deschis-o cu o lovitură. În repriza a doua am jucat cu infiltrații”.

Prima repriză s-a încheiat fără goluri, 0-0, dar cu multe dueluri intense și ocazii de ambele părți. Hagi a încercat să dicteze jocul pentru România, în timp ce Maradona, deși bine păzit de Rotariu, a avut câteva momente de strălucire.

A doua parte a meciului a adus mult mai multă intensitate și cele două goluri ale partidei. În minutul 63, Argentina a deschis scorul prin Pedro Monzón, care a înscris cu o lovitură de cap după un corner executat de Maradona. Era primul gol al lui Monzón la turneul final și părea să ducă Argentina spre calificare.

Din fericire pentru noi, bucuria argentinienilor a fost de scurtă durată. Doar șase minute mai târziu, în minutul 69, Gavrilă “Pele” Balint a egalat tot cu o lovitură de cap, după o pasă primită de la Ioan Ovidiu Sabău. Era al doilea gol al lui Balint la acest turneu final, după cel marcat în meciul cu Camerun.

În minutul 72, José Serrizuela a primit cartonaș galben pentru un fault dur, fiind al doilea avertisment pentru Argentina în acest meci, după cel primit de Sergio Batista în minutul 86.

Finalul meciului a fost unul tensionat, cu Argentina încercând să marcheze golul victoriei, în timp ce România se apăra organizat, mulțumindu-se cu rezultatul de egalitate care îi asigura calificarea.

Scorul de 1-1 a fost suficient pentru ca România să termine pe locul 2 în Grupa B, cu 3 puncte (în sistemul cu 2 puncte pentru victorie), în urma Camerunului (4 puncte) și înaintea Argentinei (tot 3 puncte, dar cu golaveraj inferior) și a Uniunii Sovietice (2 puncte). Astfel, România s-a calificat în optimile de finală ale unui Campionat Mondial pentru prima dată după 20 de ani.

Argentina, deși a terminat pe locul 3 în grupă, s-a calificat și ea în optimile de finală ca una dintre cele mai bune echipe de pe locul 3. Paradoxal, acest rezultat aparent nefavorabil a deschis un traseu mai accesibil pentru Argentina, care a ajuns până în finala competiției, unde a fost învinsă de Germania de Vest cu 1-0.

Una dintre cele mai interesante povești ale acestui meci a fost duelul dintre Iosif Rotariu și Diego Maradona. Rotariu, mijlocașul român de la Steaua București, a primit misiunea de a-l marca strict pe starul argentinian, considerat la acea vreme cel mai bun jucător din lume

“Mi-a fost foarte greu, n-am dormit noaptea, emoții, stres, transpiram”, avea să mărturisească Rotariu ani mai târziu despre momentul în care a aflat că va trebui să-l marcheze pe Maradona. Cu toate acestea, Rotariu și-a îndeplinit misiunea cu brio, reușind să-l limiteze pe Maradona și să contribuie decisiv la obținerea egalului.

Maradona nu a uitat niciodată acest meci și duelul cu Rotariu. În 2020, cu puțin timp înainte de decesul său, Maradona a postat pe Facebook amintiri despre partida cu România: “Acum 30 de ani, în meciul cu România, trebuia să obținem calificarea pentru faza următoare. Românii aveau jucători mari precum Hagi, Lăcătuș sau Popescu. A fost multă luptă, totul a fost foarte fizic și cu puțin fotbal.

Meciul s-a disputat pe stadionul San Paolo din Napoli, arena unde Diego Maradona era Idolatrizat după ce adusese două titluri de campioană pentru echipa locală, SSC Napoli. Acest aspect a adăugat o dimensiune specială confruntării, Maradona jucând practic “acasă”, deși în tricoul naționalei Argentinei.

Atmosfera de pe San Paolo a fost una infernală, cu peste 50.000 de spectatori prezenți în tribune. Deși mulți dintre fanii napoletani îl adorau pe Maradona, loialitatea față de echipa națională a Italiei a prevalat pentru majoritatea. Totuși, Maradona a beneficiat de o susținere mai mare decât ar fi avut pe orice alt stadion din Italia.

Acest meci și calificarea în optimile de finală au reprezentat un moment important pentru fotbalul românesc. Era prima participare a României la un turneu final de Campionat Mondial după o pauză de două decenii și prima după căderea regimului comunist.

Generația care a jucat la Mondialul din Italia 1990 a pus bazele pentru ceea ce avea să devină “Generația de Aur” a fotbalului românesc, care va atinge apogeul la Campionatul Mondial din SUA 1994, unde România a ajuns până în sferturile de finală.

Jucători precum Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Ioan Lupescu și Florin Răducioiu, prezenți la Mondialul din 1990, aveau să devină pilonii echipei naționale în anii următori și să scrie cele mai frumoase pagini din istoria fotbalului românesc.

Meciul România – Argentina 1-1 din 18 iunie 1990 rămâne un moment de referință în istoria fotbalului românesc. A fost un duel între două școli fotbalistice diferite: tehnica sud-americană reprezentată de Argentina lui Maradona și disciplina tactică est-europeană a României lui Hagi.

Egalul obținut de tricolori în fața campioanei mondiale en-titre a arătat valoarea fotbalului românesc și a deschis drumul spre performanțele ulterioare. Pentru Argentina, acest rezultat aparent nefavorabil s-a dovedit a fi benefic pe termen lung, deschizând un traseu mai accesibil spre finala competiției.