Preliminarii Campionatul Mondial din Spania 1982: Anglia 0-0 România, 29 aprilie 1981

1
4438

În preliminariile Campionatului Mondial din Spania, 1982, echipa națională a ROmâniei a făcut parte dintr-o grupă foarte grea din care mai făceau parte Ungaria, Anglia, Elveția și Norvegia. În primul meci al acelei campanii, remizam la Oslo cu Norvegia, 1-1 (gol Iordănescu).

În meciul doi, obțineam o victorie mare la București împotriva englezilor, 2-1 pe “23 August” prin golurile lui Marcel Răducanu și Anghel Iordănescu. Returul s-a jucat pe 29 aprilie 1981 pe Wembley. Echipa noastră a etalat un joc bun și a obținut un punct important în perspectiva calificării. Din 4 puncte posibile (se acordau 2 puncte la victorie) cu englezii, am câștigat 3! De altfel, am fost singura echipă din grupă care a reușit acest lucru.

Până la acest meci, am mai jucat cu Anglia în 5 rânduri iar bilanțul este următorul: o victorie, două egaluri și două înfrângeri; 3 goluri marcat și 5 primite. După acest meci, nu am mai pierdut în fața englezilor (două victorii și 4 egaluri, incluzând aici și remiza aceasta). Am înclinat astfel balanța în favoarea noastră: 3 victorii, 6 egaluri și două înfrângeri.

 

Preliminariile Campionatului Mondial din Spania, 1982
29 aprilie 1981 – Londra, Anglia
Stadion: Wembley | Spectatori: 62.500
Arbitru: Heinz Aldinger (Germania de Vest)
ANGLIA ROMÂNIA
0
0
VIDEO
 
Primul XI
Echipa Jucător Jucător Echipa S.
N. Forest Peter Shilton (GK) Vasile Iordache (GK) Steaua 16
N. Forest Viv Anderson Nicolae Negrilă U Craiova 8
Stoke City David Watson Costică Ștefănescu (C) U Craiova 25
Ipswich Russel Osman Ștefan Sameș Steaua 43
Arsenal Kenny Sansom Ion Munteanu Sportul 15
Man. Utd. Bryan Robson Tudorel Stoica Steaua 5
Man. Utd. Ray Wilkins Aurel Beldeanu U Craiova 15
West Ham Trevor Brooking -70′ Anghel Iordănescu Steaua 61
Man. Utd. Steve Coppell Ilie Balaci U Craiova 39
Man. City Trevor Francis Zoltan Crișan U Craiova 41
FC Köln Tony Woodcock Rodion Cămătaru U Craiova 15
Rezerve
Liverpool Terry McDermott -60′
Selecționeri
Ron Greenwood Valentin Stănescu  38
S. = Număr selecții în echipa națională

 

 

 

Articolul precedentMeciuri de legendă: Ungaria 1-1 România, 29 aprilie 1972
Articolul următorPreliminarii Campionatul European din Germania de Vest 1988: România 3-1 Spania, 29 aprilie 1987

1 COMENTARIU

  1. Dacă Marcel Răducanu ar fi jucat în toate meciurile din acele preliminarii, România ar fi fost calificată de pe primul loc. Se repeta istoria din ’70 cu Dobrin. Cum dracu să ții rezerva jucătorul care a învins Anglia la București, și să nu învingi Ungaria și Elveția pe teren propriu ? Satul să mai fie neandreptatit, a ales sa rămână în Germania, unde a fost mai apreciat la adevărata lui valoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here