Ziua de 26 septembrie ar trebui marcata cu cerneală roșie în calendarul jurnalismului sportiv din Romania.
Ieri după amiază, pe site-urile ambelor celor doua ziare de sport din România apărea o știre-fulger care anunța o blocadă la adresa unui controversat personaj fotbal din fotbalul romanesc.
”Pentru prima oară, ambele ziare de sport au decis să ignore împreună un personaj din fotbal. De astăzi, în paginile ziarelor unde lucrăm nu vom mai găzdui declaraţii, imagini sau relatări despre această persoană. Numelui său îi rămîn suficiente zone publice unde să se dea în stambă, dar măcar pentru publicul nostru, acest personaj va ajunge acolo unde l-a dus comportamentul: pe televizoare şi în uitare. ”
La momentul respectiv, marea majoritate a celor care au văzut știrea au presupus că personajul în cauză este Mihai Stoica, managerul Stelei aflându-se și el în ultima perioadă într-un carusel al declarațiilor grobiene la adresa a tot ce prinde în cale: ziaristi, suporteri, fosti fotbalisti sau antrenori.
Nu a fost să fie MM Stoica, cea blocată de către cele două ziare fiind Ana Maria Prodan, aceasta impresară obscură care și-a întins tentaculele fără număr peste fotbalul românesc.
În fine, astăzi facem un pas fără precedent. ProSport şi Gazeta Sporturilor au purtat de-a lungul anilor o concurenţă cum rar a existat în România. Ea merge mai departe şi astăzi, în criză. Nu suntem prieteni, ba din contră. Dar suntem colegi. Am arătat-o prea rar, dar o facem astăzi ca niciodată. La iniţiativa ProSport, condamnăm împreună cu Gazeta Sporturilor, printr‑o copertă cu mesaj comun, un comportament care nu mai poate fi tolerat. Şi facem în sfârşit ceva concret: Anamaria Prodan devine persona non grata în ziarele de sport din România! Nu o veţi mai găsi sub nicio formă, oricât de tentant ar putea părea la un moment dat pentru audienţă. E o atitudine fără precedent care condamnă o ieşire fără precedent. Poate părea târziu, puţin şi degeaba. Nu e, dar şi dacă ar fi, tot e mai bine decât să nu facem la infinit nimic.
Dacă îi veţi simţi lipsa, ne cerem scuze. Dar a venit vremea să ne tratăm şi noi. „ spune Lucian Lipovan în Prosport.
Paginile cu care deschid azi editiile cei la Prosport si de la Gazeta Sporturilor sunt cat se poate de elocvente și acolo poate fi văzut unul dintre mesajele pentru care s-a decis ca Ana Maria Prodan, impresar si sotia antrenorului de la Steaua București, să fie blocată. Până când, nu știm, însă știm cum s-a ajuns aici, iar mare parte din vina pentru înmulțirea acestor personaje, mai ceva ca maidanezii, o are chiar presa. Cert e ca gestul comun al celor două redacții de își turna cenușă în cap este unul inedit și surprinzător, e de lăudat și probabil că efectele lui vor fi mult mai ample, începând cu relația cu presa a lui Laurențiu Reghecampf.