“Amintiri din cei 30 de ani de fotbal”

0
2330

“Amintiri din cei 30 de ani de fotbal” reprezintă memoriile despre viața de fotbalist a unui fost jucător la echipa fanion a Mediașului, Gaz Metan, echipă care astăzi nu mai există. Acestea aparțin fostului jucător, Mihai Luca care a crescut odată cu echipa echipa de pe Târnava Mare. Textul este preluat din mai multe numere ale ziarului sibian Tribuna din perioada 1982 și 1983. 

“Amintiri din cei 30 de ani de fotbal”

Gaz Metan Medias 1953
“Amintiri din cei 30 de ani de fotbal” – Gaz Metan Mediaș în 1953
Rândul de sus, de la stânga la dreapta: Mihai Molnar, Waczi, Sârbu, Papay, Luca, Sarlea, Coriolan, Andrei Molnar
Rândul de jos, de la stânga la dreapta: Bulenis, Dumitrean, Pop

Copiii îmi spuneau „Hilă“ (de la Mihai-Mihăilă-Hilă). Am început să bat mingea pe locul de-i zicea Lunca lui Binder. Ne lipeam și noi, copiii, de echipele muncitorești de prin cartiere. Cred că prin 1938 am îmbrăcat primul tricou de „pitic“ la „Vitrometan“. Vestiarul era în tribună, iar dușul la… fântână. De prin aprilie beneficiam și de baie… în Târnavă. Cineva mi-a făcut o fotografie pe vremea aceea dar a ieșit mișcată din cauză că dârdâiam de frig. Antrenamente? Ne luam și noi după ce vedeam la alții. Marțea făceam, musai, 12 ture după care băteam mingea. Joia — alte 12 ture sistem eliminatoriu — cine sosea ultimul putea să-și ceară „transferul“ la altă echipă care… n-avea tricouri. Vinerea jucam „ungureasca“, 6 la 6 la o singură poartă…

Copilăria e frumoasă chiar dacă ai trăit-o greu… Ca să vedem meciurile celor mari săream gardurile, dar mai mult ne plăceau antrenamentele lor. Când terminau și-și lepădau tricourile pe iarbă, ude leoarcă, noi, copiii, ne băteam să prindem câte unul, să ne îmbrăcăm cu el. Ce mândri mai eram că le purtăm și doar pentru câteva minute, un tricou adevărat, de fotbalist. Primul tricou uscat, adică al meu, l-am îmbrăcat la Vitrometan. Eram atât de bolnav de fotbal încât jucam fundaș dreapta la juniori și fundaș stânga la seniori, uneori de dimineața până seara. Când am intrat muncitor, la fabrică, timpul dedicat fotbalului s-a redus la jumătate. Dar de acea jumătate nu mă atingeam în nici un fel.

Mare lucru despre fotbalul din afara orașului nostru nu știam. Pentru noi, copiii, mai ales, lumea se termina la Sighișoara, unde era de jucat cu „Albina”, ori la Tg. Mureș unde făceau minuni frații Ieze. Uneori mai prindeam câte un număr vechi, terfelit de atâta citit din „Gazeta sporturilor” sau ascultam câte o transmisie la radio sub fereastra vecinului care accepta s-o lase deschisă pentru noi dacă îi căram gunoiul sau îi duceam apă proaspătă de la fântână. Atunci am auzit prima dată de Dobay și Humis, dar era departe de mine gândul că peste numai câțiva ani aveam să joc și eu alături de acești fotbaliști fără egal.

Primul meu antrenor la Vitrometan a fost Ștefan Weber, timișorean venit la Mediaș în 1937. La Ștefan Weber am văzut „actul de naștere“ al echipei Vitrometan, datat 24 noiembrie 1929 și purtând semnăturile a 89 de jucători, dintre care 41 activi. Cotizația era de 25 lei. Culorile tricourilor: albastru și negru. Tot „moș Weber“ mi-a arătat carnetul de legitimare (original) al lui Humis Constantin, născut în anul 1913, care a jucat la Venus (1940—1946), I.T.A. (1946—1947), C.F.R. București (26.11.1947—29.VIII. 1947) și Karres (C.S.M.) Mediaș (din 29.VIII.1947). „Grecul“ avea o clasă atât de mare încât deseori nu aveai ce-i face. La meciul pe care l-am câștigat cu 4-1 în fața Jiului Petroșani, deși „păzit“ de celebrul Costică Marinescu, Humis a marcat toate cele 4 goluri ale noastre. Deși a venit la Mediaș când avea 34 de ani, Humis a fost un mare animator al echipei noastre, noi, cei tineri, având multe de învățat de la el. Se supăra mai ales pe cei care ratau din situații clare: „La revedere, flăcăule! A doua oară nu te mai întâlnești cu o asemenea ocazie“. (Dar despre Humis și golurile sale vom mai vorbi).

Spre sfârșitul lui ’44 fotbalul medieșean capătă un suflu nou. O nouă echipă se naște la fabrica de pielărie Karres. Se adună aici aproape toți jucătorii din oraș, între care și eu. Aveam 19 ani. Vine gălățeanul Guță Tănase, vin clujenii Coman, Joja, Iovanovici, vin orădenii Varday și Sulyok. În numai câteva luni, Mediașul iese din anonimat. Și „bomba“ cea mare: știrea venirii celebrului Dobay. Tot orașul nu vorbea decât despre asta. Ardeam de curiozitate să-l cunosc. Se vorbea că, cu ani în urmă, Dobay omorâse un portar cu o minge șutată cu piciorul stâng, că a fost chemat în judecată scăpând cu mare greutate de pedeapsă, însă i-a fost interzis să mai tragă cu acest picior!“

Echipa se formează repede… Încerc și eu s-o prind, dar sunt prea mulți jucători cu formă față de Hilă” Luca, fost junior la Vitrometan. La 8.XI.1945 împlineam 20 de ani și mă gândeam că dacă până atunci nu reușesc, abandonez fotbalul pe care, fie vorba între noi, nici nu-i începusem cu adevărat. Dobay, care era jucător și antrenor, a simțit zbuciumul din mine și mi-a dat curaj…

La începutul primăverii, o știre care ne-a pus pe jăratec, vine să joace la Mediaș celebra echipă „Carmen”, cea mai puternică formație a momentului. În ziua meciului, lumea a luat cu asalt arena Sparta. În tribună se afla și patronul fabricii, „moș Karres”. Când a ieșit pe teren echipa noastră, publicul a început să scandeze numele ei „Ka-rres, Ka-rres!“ la care baronul, crezând că-l aclamă pe el, și-a scos pălăria înclinându-se când în dreapta, când în stânga… Când a început partida, vreo 10 minute, ai noștri n-au atins mingea, primind două goluri și m-am bucurat că nu mă aflu pe teren. Apoi însă, Bazil Marian și ai lui au redus… „motoarele“ astfel că la pauză conduceam noi cu 4—2.

A intrat în vestiar patronul, care era tare mulțumit de „pielari“. S-a apropiat de Sulyok, fundașul nostru stânga — un băiat mereu pus pe șotii — și l-a întrebat:
— „Am auzit că dumneavoastră nu prea veniți pe la serviciu. Nu vă place? Poate găsim altceva“. La care Sulyok, fără să stea pe gânduri și foarte serios:
— „Într-adevăr, nu prea-mi place. Aș vrea să lucrez ca decorator de pom de iarnă.“ Toți au izbucnit in râs, mai puțin moș Karres și Sulyok, jucătorul care ar fi vrut să meargă la serviciu o singură dată pe an, în ajun de Anul Noul.

Veselia din vestiar a fost prematură. La sfârșitul celor 90 de minute scorul era 10—4 pentru „Carmen”. O echipă cu firmă se respecta pe vremea aceea! Urmarea acestui meci a fost că nu după mult timp am efectuat — la invitația adversarilor noștri — un turneu în Capitală. Am fost luat și eu deși n-aveam loc în formație, dar ce satisfacție pentru tânărul Hilă Luca să ajungă la București într-o asemenea companie! Primul lucru care m-a șocat a fost un titlu mare din „Gazeta sporturilor”: „Răposatul Dobay s-a întors cu Karres!” întrebându-l pe Dobay ce-nseamnă asta, a oftat: „După cum vezi, Hilă, în treaba asta a noastră, cu fotbalul, n-ai voie să ieși din scenă. Noi suntem ca actorii. Trebuie să ne menținem mereu în prim-plan dacă vrem să nu fim dați uitării”. Primul meci: 3—3 cu Venus. Sigur, nu mai era Venus de altădată, cu frații Vâlcov, Bodola și Humis, dar avea totuși jucători de mâna-ntâi ca Ploeșteanu, Lupaș, Beffa sau Budan. Noi am aliniat formația: Varday — Sulyok, Șerban, Joja, Băcilă, Coman, T. Moldovan, Farkaș, Tony Dascălu, Lariș, Dobay. În al doilea, Carmen ne-a învins cu 5—2.

După aceste două jocuri federația a invitat Karres-ul să participe la barajul pentru divizia A, ediția 1946/47. Deși între timp venise la Mediaș și internaționalul Nicolae Covaci (dar aflat și el la apusul carierei) n-am trecut de baraj. La Tg. Mureș am pierdut cu 3—1, iar la Mediaș, în meci retur n-am câștigat decât cu 3—2. Dar primi pași spre afirmare fuseseră făcuți”.

În toamna lui ’45, bucureștenii își amintesc din nou de noi. Jucăm pe Venus cu Rapid și obținem un onorant 2—2. Apoi participăm la turneul dotat cu „Cupa Victoriei“, câștigat lejer de Carmen. În decembrie ne deplasăm iarăși în Capitală, la un alt turneu de 4: Carmen și Ciocanul București, „U“ Cluj și Karres Mediaș. În prima zi este programat meciul Carmen-Karres ce părea a fi doar o formalitate pentru bucureșteni care aliniau o formație redutabilă: Nicolae — Panait, Novac — Simatoc, Torjoc, Siclovan — Farkaș, Fabian I, Fabian II, Covaci, Iordache. Noi, mai modești, aveam „11“-le: Varday — Iovanovici, Sulyok — Șerban, Filipescu, Molnar — Tibi Moldovan, Ștefănescu, Tony Dascălu, Guță Tănase, Rădulescu (înlocuit în repriza a doua de Dobay). Dar „bomba“ a explodat unde nu se aștepta nimeni: am învins cu 2—0, rezultat despre care au urlat ziarele zile la rând. Iar urmarea lui, F.R.F. i-a asigurat echipei noastre un loc în divizia B, în serie cu echipe puternice din Cluj, Tg. Mureș, Satu Mar,. Baia Mare, Sibiu… După 9 etape aveam 17 puncte, reușind 8 victorii și un singur egal (4—4, la Sibiu cu „Arsenal“), terminând turul cu 20 puncte, tot câte avea și Dermata Cluj, cealaltă favorită a seriei. În etapa a doua a returului, mare derby la Cluj: Dermata — Karres. Lumea de lume în tribune, tam-tam în presă și surpriză, partida a fost transmisă la radio! Rezultat: 1-0 printr-un gol înscris de Papay (medieșean de-al nostru), cu un șut de la 30 metri. După care ne-am cam dezumflat, terminând pe locul 2, la 8 puncte de Dermata dar oferindu-ni-se șansa „barajului“ pentru promovare în divizia A.“

Frumoasă a fost pentru medieșeni primăvara lui ’47. Dobay, antrenorul, căpitanul și omul nostru de gol, încerca să ne pregătească și psihic în vederea barajului… Plecarea spre București a fost anevoioasă, de parcă ne pregăteam pentru o expediție spre Polul Nord. Principala problemă era cum vom duce porcul! Fiindcă, auzind că în capitală nu prea sunt de-ale gurii, am cumpărat un porc, l-am tăiat, l-am împărțit în 4 și l-am băgat în saci. Am mai luat cu noi și vreo 20 de pâini de casă, albe și pufoase. Astfel dotați (cine se omora atunci să facă meniuri speciale pentru noi?). Pită cu slănină și o ceapă, dimineața, o ciorbă groasă și-o friptură în sânge, la prânz, iar seara din nou „meniul de dimineață“. Șeful delegației era Puici Pop, care ne-a cazat la Hotel Majestic. Apoi, cărând fiecare câte un sac cu provizii în spate am pornit-o pe Calea Victoriei, am dat colțul pe la Casa Armatei și am intrat într-un gang ajungând la „Pensiunea Farkaș” unde se preparau bucate ardelenești. A doua zi se aflau la start toate participantele la baraj: Politehnica Timișoara, Amefa Arad, Textila Buhuși și Karres Mediaș.

"Amintiri din cei 30 de ani de fotbal"
“Amintiri din cei 30 de ani de fotbal” – Echipa Karres Mediaș la București înaintea barajului de promovare. Mihai Luca este primul din stânga.

Primul nostru meci — cu arădenii. Avem formația: Varday — Costea — Munteanu, Ștefănescu Luca, Szabó, Sulyok — Șerban, — Farina, T. Moldovan, Guță, Dobay (care avea aproape 38 de ani). În min. 85 era încă 1-1, golul nostru fiind marcat de Munteanu. Când nimeni nu mai credea că se va schimba ceva, Șerban l-a deschis pe Guță Tănase, acesta a fentat doi adversari și l-a deschis pe Dobay care a țâșnit cu fundașul Covaci agățat de tricoul lui, arbitrul a lăsat avantaj, bătrânul a scăpat și a șutat cum numai el știa s-o facă. 2—1 și zarurile erau aruncate!

În seara victoriei n-am mai mâncat la Pensiunea Farkaș, ci la Café de Paix, pe Calea Victoriei, vizavi de Capsa. Eram pur și simplu pe altă lume. În urmă cu doi ani mai purtam încă pantofii pe care-i lăsau de răi frații mei și-acum… Peste trei zile ne aflam în divizia A, după ce-o surclasaserăm pe Textila București cu 4—1 (3 goluri marcate de Laur Munteanu, al patrulea — se putea altfel — de Dobay). Ne simțeam cu toții în al nouălea cer umblând cu mâinile în buzunare si piepturile bombate pe Calea Victoriei… La Mediaș am fost așteptați în gară cu flori si fanfară, întreg alaiul străbătând străzile orașului pe jos…

Vara a trecut pe nesimțite. Toți așteptam cu nerăbdare debutul nostru în elita fotbalului. În echipă aveam si trei nume noi: Humis, Herold și Tomescu. Dar, în prima etapă am luat bătaie la F.C. Ploiești cu 2—1. Apoi însă am câștigat cu 4—2 meciul cu RATA Tg. Mureș. Al treilea joc îl aveam la Reșița cu Metalochimie. Am plecat în jurul orei 10 dimineața cu un camion cu prelată și paie pe jos și am ajuns la Reșița după miezul nopții. Dobay îl lăsase acasă pe Guță Tănase care într-o seară o făcuse lată la „Valentin“. Neexistând hotel, am fost culcați într-un cămin de ucenici, asistând cum erau sculați bieții copii ca să ne elibereze nouă niște paturi. Și totuși, a doua zi am câștigat cu 3—2… În meciul următor, cu Juventus București, l-am ținut atât de strâns pe Iordache, cunoscutul internațional, încât Dobay m-a felicitat și m-a propus la o primă de joc suplimentară. Era semn că eu, Mihai Luca, începeam să mă impun. Piștabaci îmi zicea „Ciobenschi“, dar vă asigur că nu eram mai dur decât fundașii englezi de astăzi“,

La C.F.R. București („Rapidulețul“) am pierdut fără drept de apel cu 3—0. Filote mi s-a părut mai greu de anihilat decât Iordache pentru că era mai iute de picior. Bazil Marian ne-a înscris două goluri de kinogramă în vreme ce Dobay n-a mișcat în fața unui stoper în plină ascensiune, un fel de Beckenbauer român: Apolzan. Dar ce pretenții puteam emite noi. Gazul metan, când și „U“ Cluj a capotat în fata C.F.R.-ului cu 6—1!

La Cluj, meciul cu Dermata l-am jucat în fața unor tribune absolut goale, fiindcă era epidemie de tifos și lacătele n-au fost luate de la porți. Am făcut 0—0, dar nu era nici o bucurie să joci fotbal fără public. Peste o săptămînă am învins pe C.F.R. Cluj (cu Piști Covaci inter dreapta), dar am încasat-o apoi la Jiul Petroșani. Peste o săptămînă aveam să pierdem primul punct acasă (1—1) cu Libertatea Oradea, echipă care în anul următor (1948) avea să devină campioană națională sub „firma“ I.C.O. Formația care au aliniat-o în meciul cu noi: Vecsey — Melan, Țiriac — Zilahy, Iuhasz, Serfözö — Auner, Spielman, Vaczi, Bodo, Turcuș. Duminica următoare pierdeam la Unirea Tricolor București cu 1—0 printr-un gol marcat de Ozon din penalty. Întorși acasă, câștigăm cu 4—3 meciul cu A.S.A. București, după un joc spectaculos cu multe goluri frumoase, ale noastre fiind marcate de Tibi Moldovan. Dobay și Humis (2). Și iarăși am luat drumul Capitalei pentru a întâlni pe „Ciocanul“ unde jucau: Sadovschi. Ambru, Angelo Niculescu, Siclovan, Bartha, Moisescu. Noi le opuneam o „tripletă“ (Humis, Guță Tănase, Dobay) în vârstă de… 102 ani. Și totuși am câștigat noi cu 1-0 prin golul marcat de Dobay (38 ani) dintr-o pasă a lui Humis (34 ani).

A urmat o serie neagră: 2—3 cu C.FR. Timișoara, la Mediaș, 2—5 cu „U“ la Cluj și 2—5 cu IT Arad, la Mediaș. Am terminat turul cu 14 puncte din 15 partide. Me nu mi se păreau atât de puține poate și pentru că îi avusesem adversari direcți pe Iordache, Filote, Turcuș, Bădeanu, Dumitrescu III, extreme redutabile, foarte greu de stăpânit.

Logo-uri Gaz Metan Medias 1945-2022
Logo-uri Gaz Metan Medias 1945-2022

Iarna a fost cu zăpadă multă. Neavând teren de joc, făceam pregătire fizică alergând spre marginea orașului. }ntr-o zi, în timp ce urcam gâfâind o pantă, l-am auzit pe șeful hoherilor. (hingherilor — n.n.) „Pe ăștia să-i fi avut cu noi că tot n-au treabă“. Returul l-am început sub aceeași zodie nefavorabilă pierzând acasă în fața ploieștenilor și coborând vertiginos în clasament. Eram tare necăjiți deși aveam să-i batem pe cei de la Dermata Cluj cu 3—1 (Acesta avea să fie ultimul meci al lui Herold care s-a îmbolnăvit și după numai două luni și-a sfârsit zilele…). În acea primăvară a anului 1948, cel mai bun rezultat al Gazului metan a fost victoria cu 3—2 la Timișoara în fața C.F.R.-ului aflat pe locul doi în clasament și ce echipă avea C.F.R.: Pavlovici — Popa, Rodeanu — Coiereanu, Barna, Voroncovschi — Csapó, Ritter, I. Covaci, Avasilichioaie, Rădeanu. În seara aceea la Timișoara, am plâns. Mă despărțeam de echipă. Plecam la București în armată…

Echipa s-a clasat în final pe locul 12 obținând dreptul de a participa la un nou baraj pentru a rămâne în A. Campioană a ieșit Arad care din 30 de partide pierduse doar două marcând 129 goluri si primind numai 31! Iată formația de bază: Marki — Vass, Formati — Reinhardt, Băcul I, Pali, Petschovsky — Covaci, Mercea, Bonihady, Stibinger, Dumitrescu III.

Vara lui ’48, alt baraj, alte emoții. Opt echipe luptau pentru patru locuri sub soarele diviziei A. Sunt învoit câteva zile din armată să-mi ajut echipa, dar în primul meci, cel cu Metalochimic București, nu joc. Și luăm bătaie cu 3—2. Nici în al doilea, cu F.C. Ploiești, nu sunt în teren. După o jumătate de oră ploiestenii conduceau cu 2—0 și pe mine mă treceau toate apele. Dar, incredibilul se produce: medieșenii mei se aruncă orbește în atac, îsi sufocă adversarul si întorc rezultatul câștigând cu 4—2! Au urmat alte 4 jocuri d’astă dată cu mine în formație. 0—0 cu A.S.A. București. 0—0 cu Dermata Cluj. 2—1 cu Dezrobirea Constanța și 10—1 cu Phöenix Baia Mare. Așa am rămas în Divizia A și-n ediția 1948/49, dar cu un număr redus de echipe, doar 14 între care 5 din București: C.F.R., C.S.C.A., Petrolul, Dinamo și Metalul, cărora li se adăugau redutabilele I.C.O. Oradea, Jiul Petroșani, timișorenele C.F.R. și C.S.U., clujenele C.F.R. și C.S.U., I.T. Arad și RATA Tg. Mureș, iar Gaz metan își subțiază serios rândurile prin plecarea lui Varday, Humis, Ștefănescu, Munteanu, Blaga, Bundik și… eu, Mihai Luca în armată. Au venit în schimb: dr. Comun de la Cluj, Lascu Pop de la Turda, Rășinaru de la Sebes. Molnar și Sulyok erau și ei în armată dar aveau să revină amândoi, cu mult înaintea mea. În sfârșit, a plecat și Dobay, locul lui fiind luat de Ronnay. Lipsa lui Humis avea să cântărească greu: echipa avea să înscrie în acest campionat cu 20 de goluri mai puține decât în precedentul, obținând doar 3 victorii și 5 egaluri. Cu 11 puncte acumulate în 26 de etape am ocupat fără contracandidată, ultimul loc în clasament, la 3 puncte de penultima clasată. Metalul București.

În ianuarie 1951 revine la Mediaș, Dobay: „Ce-ați făcut, mă, în lipsa mea?“… Ca niciodată, începem binișor: 0—0 la Baia Mare, dar o scrântim în etapa a doua, acasă, de… 1 aprilie: 0—1 cu Metalul Câmpia Turzii, apoi câștigăm: 4—1 cu Metalul Reșița și… ni se schimbă din nou „firma“, ne vom numi „Flacăra“. Participăm și la „Cupa României“, învingem, contrar pronosticurilor, cu 2—1 pe „U“ Cluj, apoi cu 3—1 pe Flamura roșie U.T. Arad (locul 4 în prima divizie) la capătul unui joc de mare spectacol, eu anihilându-l complet pe internaționalul Adalbert Covaci. Golurile au fost marcate de Pop (min. 8 și 55) Szász (min. 75), respectiv Mercea (min. 59). Noi am aliniat formația: Varday — Luca, Molnar — Szabó, Dumitrescu, Sulyok — Pop, Papay, Sarlea (Cărnațiu), Szász, Moldovan, iar U.T.A.: Marki — Vass, Pall, Farmati — Reinhardt, Suhanek — Carpinet (Boitos), Frentz, A. Covaci, Mercea, Dumitrescu III. Turul campionatului se încheiase și ne aflam pe locul 5 la două puncte de C.S.A. Craiova, lidera clasamentului.

La 2 septembrie, o nouă etapă de cupă, pe stadionul Republicii, cu Locomotiva București. Spectatori: peste 20.000… Găvanii aliniau o formație redutabilă: Dungu — Tiriac Demeter, Macri — Barta, Socec — Viland, Marian, Călin, Avasilichioaie, Filote. Și totuși… 1—0 pentru noi prin golul marcat de Papay (min. 25), dintr-o lovitură liberă de la 18 metri. Ne aflam în semifinalele „Cupei României“ alături de Știința Timișoara, C.C.A. și Dinamo Brașov, toate divizionare A. Doar doi pași ne mai despărțeau de mult râvnitul trofeu. Dar trebuia să ne gândim și la campionat, pentru că promovarea în prima divizie era un lucru perfect posibil.

Tragerea la sorți a semifinalelor a stabilit: Flacăra Mediaș — Dinamo Brașov și C.C.A. — Știința Timișoara. Partidele erau programate pentru 24 octombrie 1951. Cu o duminică înainte, la 17 octombrie, abia reușim un 1—1 cu Metalul C. Turzii la Mediaș. Nu ne-am concentrat suficient, poate și cu gândul că ne aflam între primele patru echipe din țară. Cert este că după acest punct pierdut acasă ne-am diminuat serios șansele de a câștiga seria, deoarece turdenii și sibienii câștigau tot. După meci, stăteau toți prăbușiți în vestiar, abătuți, fără chef, tăcuți, cu privirile în jos. A intrat Dobay și inima mi s-a făcut mică. Ce avea să ne spună? Și Dobay a vorbit: „Băieți, e foarte bine că s-a întâmplat așa. N-ați prea fost în apele voastre… Nu strică baia asta rece. Acum sunt sigur că vom juca finala Cupei la București“… Mie îmi venea să plâng …

În ziua semifinalei, Mediașul, cu mic cu mare, nu discuta decât despre asta. Se făceau planuri, se dădeau pronosticuri. Și pentru a patra oară, am scos din competiție o divizionară A, căci am învins pe Dinamo cu 2-0 prin golurile marcate de Pop (min. 57) și Moldovan (min. 59), după ce în prima repriză, brașovenii rataseră două mari ocazii: prima dată Ozon șutând în bară, a doua oară, fundașul nostru Victor Dumitrescu salvând cu capul, din plonjon, de pe linia porții. Dar iată formațiile. Flacăra: Varday — Luca, Szabó, Dumitrescu — Costea, Sulyok (Molnar) — Pop, Papay, Dan Molnar (Șarlea), Moldovan, Dinamo: Constantinescu (Ivan) — Hidișan, Frățilă Simionescu — Teodorescu. Garbelotti — Scortan, M Apostol, Ozon, Neagu, Mihai.

Eram în finala Cupei, urmând să întâlnim pe C.C.A. București care învinsese pe Știința Timișoara cu 3—1. Pentru prima oară în istoria fotbalului românesc, o echipă de divizia B ajungea atât de sus în competiția K.O. Si nu cred să fi primit vreodată, de ziua mea, vreun dar mai de preț, pentru că finala era programată în 8 noiembrie 1951, zi în care eu, Mihai „Hilă” Luca, împlineam 26 de ani. Dar până atunci mai aveam câteva grele bătălii în campionat. Înaintea ultimei etape, pe primele locuri în seria a doua se aflau Metalul C. Turzii 28 p. Metalul Sibiu 28 p. și Flacăra Mediaș 25 p. În ultima etapă, Metalul C. Turzii a câștigat cu 2—1 la Baia Mare (aflată pe locul IV!), iar Metalul Sibiu a pierdut la noi cu 4—2 (Chiar dacă ar fi câștigat turdenii tot pe locul întâi ar fi rămas având golaverajul mult mai bun).

La București am sosit chiar în ziua finalei, după ce dormiserăm la Ploiești. Întâlneam pe cea mai bună echipă a momentului, campioană a tării în acel an si în următorii. Am jucat și am pierdut abia în prelungiri, deci după 120 de minute de luptă aprigă, aplaudată de cei peste 25.000 de spectatori, între care și câteva sute de suporteri medieșeni. Au marcat: Drăgan (min. 49 și 111), Moldovan (min. 112), respectiv Coman (min. 71). Iată și formațiile utilizate:
— C.C.A.: Voinescu – Zavoda II, Apolzan, Rodeanu – Balint, Bone – Moldovan, Roman, Drăgan, Zavoda I, Bădeanu.
— Flacăra: Varday — Luca, Szabó, Dumitrescu — Molnár, Costea — Pop, Popay, Sarica (Coman), Szász, Moldoveanu.

Venea iarna și se încheia cel mai frumos an din istoria fotbalului medieșean!

După finala Cupei, în care Varday a primit două goluri parabile, acesta a dispărut pur și simplu din mijlocul nostru și nu l-am mai văzut timp de câțiva ani. Ca de obicei, căutându-se un țap ispășitor, unii au spus că această plecare dovedea că Varday n-ar fi fost corect. Dar aceia uitau, sau nu voiau să-și amintească, partidele anterioare și in special cea cu Locomotiva București când portarul nostru pur și simplu l-a exasperat pe Bazil Marian, parându-i toate șuturile. La sfârșitul anului ne-a părăsit și Dobay, locul lui fiind luat de Nicolae Covaci care a fost un mare fotbalist, dar un antrenor fără personalitate. Deseori ne spunea: „Ce atâta vorbă băieți. Voi știți mai bine ce aveți de făcut. Credeți că vă mai pot învăța fotbalul acum? Cit știți, atâta știți!“

…Am pornit la drum în ediția 1952 cu câțiva jucători noi: Dumitran, dr. Tarău, Dumitru, Zăhan, Jercu, Sârbu și la sfârșitul turului ne aflam pe locul 1 în seria a doua cu 16p urmați de Locomotiva Oradea 15p, Locomotiva Arad 14p și Știința Timișoara 14p (aveam o singură înfrângere, 4 egaluri și 6 victorii)… Dar, fiindcă mai întotdeauna apare câte un „dar“, prin oraș începuseră să se audă voci că N. Covaci ar fi prea moale, că vorbește foarte puțin cu jucătorii, că nu se prea interesează de echipă… Așa că, în vară Covaci a fost schimbat cu Iovicin. La despărțire — care a fost dureroasă pentru noi, jucătorii — „bătrânul“ ne-a spus: „Dacă îmi pare rău de ceva, măi băieți, e că plec la Timișoara și o să-i duc pe ei în divizia A în loc să vă duc pe voi“, și s-a ținut de cuvânt!

În returul ediției 1952, l-am avut antrenor pe Iovicin, un om de o formație total diferită de Covaci. Vorbea mult, era dur, avea totdeauna la el tot felul de hârtii din care citea ca la conferință. La o ședință de pregătire teoretică a început cam așa: „în fotbal, trebuie să știți, există factorul fizic, factorul tehnic, factorul tactic și factorul moral-volitiv“, la care Costea nu se poate abține, completând: „și factorul poștal“. Ioviciu s-a înroșit, n-a zis nimic, dar Costea n-a mai jucat până la terminarea campionatului… Vreo trei etape din retur lucrurile au părut că merg bine după care… factorii au început să se amestece și știința Timișoara a câștigat seria cu 6 puncte avans față de noi. Bătrânul Covaci s-a ținut de cuvânt promovându-i pe studenții timișoreni. În 1953 îi avem antrenori pe Csomag (în tur) și Csilag (în retur) și terminăm pe locul 7, la 14 puncte de Metalul Hunedoara, câștigătoarea seriei. Ladislau Csilag a stat la noi până în 1955. Era totdeauna foarte bine dispus, pus pe glume, întreținând o atmosferă destinsă…

…în februarie 1954, înainte de începerea campionatului, au fost promovați în echipă câțiva tineri talentați: Langa, care avea să joace apoi la Rapid, fundașul Graef care avea să joace și el la mai multe echipe bucureștene, Bökössy, ajuns ulterior la C.C.A., Binder și alții. Și echipa n-a mers rău deloc în acel campionat. Cu două etape înainte de terminare, Flacăra Mediaș se afla pe primul loc, cu 28p., fiind urmată de Metalul Baia Mare 28p. și Avântul Reghin 27p. Mai aveam doar doi pași pentru a ne vedea împlinit visul promovării în prima divizie.

Dacă toate echipele și-ar fi apărat cinstit șansele, am fi promovat. Dar în vreme ce noi eram înfrânți cu 2—1 de Constructorul la Arad, Avântul Reghin a câștigat cu 3—0 la Locomotiva Arad și… partidele din ultima etapă au devenit o simplă formalitate. A promovat Avântul, Flacăra Mediaș încheind campionatul 1954 pe locul al doilea, echipa noastră având următoarea alcătuire: Dumitran (Bakössy I) — Luca, Szabó (Molnár), Tarău — Langa (Molnár II), Székely — Saltea (Popay), Orosz, Bükössy II, Szász (T. Moldovan)

Apoi a venit antrenor, Căpușan, care jucase extremă stânga la Victoria Cluj, și-l avusesem adversar direct cu el, și-n ’55 și-n ’56 am terminat pe locul al patrulea. Echipa își pierduse din stabilitate. Unii plecau, alții veneau. Eu ajunsesem… veteran, la 30 de ani. Cum a mai trecut timpul!

Campionatul 1958/59 l-am început cu Guță Tănase la „cârmă“ și l-am terminat cu Căpușan. După 17 etape ne aflam pe locul doi cu 21 p., în luptă directă cu Minerul Lupeni 22 p., (locul I) și C.F.R. Arad 20 p. (locul III). Dar în etapa a 20-a, facem abia 1-1 acasă cu Minerul Lupeni și de aici începe degringolada, în etapa a 23-a pierdem, tot acasă, cu Știința Craiova și Căpușan face infarct. Pierdem în continuare la Oradea, la Brașov și, din nou acasă, în fața sibienilor, încheind campionatul pe locul 10. La începutul ediției 1959/60 au avut loc alte schimbări: Gross, Staudt și Nolan au plecat în armată și jucau la Dinamo Obor, Bükössy trece la Steaua, Langa la Rapid, Gref la Progresul. Antrenor ne vine Vaczi. Jocul echipei nu ne satisface nici pe noi, jucătorii, nici pe spectatori. În ultima etapă, la 26 iunie 1960, pe teren propriu, jucam cu Tractorul Brașov, care avea nevoie de ambele puncte pentru a fi sigură că nu retrogradează. Hotărâsem ca după acest meci să mă retrag. Aveam aproape 35 de ani. Am jucat cu toată ambiția, mai ales că extremei noastre dreapta, tânărul Jucan, brașovenii i-au rupt piciorul. Până la urmă, partida s-a încheiat la egalitate, 1—1, și brașovenii au rămas și așa în B, dar eu am fost cu sufletul împăcat că mi-am făcut datoria până la capăt.

20 de ani de fotbal, încheiam un capitol din viață, cel mai frumos și cel mai bogat în satisfacții. Pentru că, până la urmă, doar amintirile plăcute contează. Necazurile, insatisfacțiile, decepțiile se pierd în negura uitării. Ceea ce va rămâne mereu este inegalabila frumusețe a fotbalului.

Mihai Luca – “Amintiri din cei 30 de ani de fotbal”

Articolul precedent#PronoLiga1. Liderul ajunge la 4 puncte avans de locul secund. MEGA-Etapa continuă
Articolul următor#PronoLiga1. MEGA-Evadare a liderului după MEGA-Etapă. Urmează runda a 30-a

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here