“Amintiri din cei 30 de ani de fotbal”

0
783

“Amintiri din cei 30 de ani de fotbal” reprezintă memoriile despre viața de fotbalist a unui fost jucător la echipa fanion a Mediașului, Gaz Metan, echipă care astăzi nu mai există. Acestea aparțin fostului jucător, Mihai Luca care a crescut odată cu echipa echipa de pe Târnava Mare. Textul este preluat din mai multe numere ale ziarului sibian Tribuna din perioada 1982 și 1983. 

“Amintiri din cei 30 de ani de fotbal”

Gaz Metan Medias 1953
“Amintiri din cei 30 de ani de fotbal” – Gaz Metan Mediaș în 1953
Rândul de sus, de la stânga la dreapta: Mihai Molnar, Waczi, Sârbu, Papay, Luca, Sarlea, Coriolan, Andrei Molnar
Rândul de jos, de la stânga la dreapta: Bulenis, Dumitrean, Pop

Copiii îmi spuneau „Hilă“ (de la Mihai-Mihăilă-Hilă). Am început să bat mingea pe locul de-i zicea Lunca lui Binder. Ne lipeam și noi, copiii, de echipele muncitorești de prin cartiere. Cred că prin 1938 am îmbrăcat primul tricou de „pitic“ la „Vitrometan“. Vestiarul era în tribună, iar dușul la… fântână. De prin aprilie beneficiam și de baie… în Târnavă. Cineva mi-a făcut o fotografie pe vremea aceea dar a ieșit mișcată din cauză că dârdâiam de frig. Antrenamente? Ne luam și noi după ce vedeam la alții. Marțea făceam, musai, 12 ture după care băteam mingea. Joia — alte 12 ture sistem eliminatoriu — cine sosea ultimul putea să-și ceară „transferul“ la altă echipă care… n-avea tricouri. Vinerea jucam „ungureasca“, 6 la 6 la o singură poartă…

Copilăria e frumoasă chiar dacă ai trăit-o greu… Ca să vedem meciurile celor mari săream gardurile, dar mai mult ne plăceau antrenamentele lor. Când terminau și-și lepădau tricourile pe iarbă, ude leoarcă, noi, copiii, ne băteam să prindem câte unul, să ne îmbrăcăm cu el. Ce mândri mai eram că le purtăm și doar pentru câteva minute, un tricou adevărat, de fotbalist. Primul tricou uscat, adică al meu, l-am îmbrăcat la Vitrometan. Eram atât de bolnav de fotbal încât jucam fundaș dreapta la juniori și fundaș stânga la seniori, uneori de dimineața până seara. Când am intrat muncitor, la fabrică, timpul dedicat fotbalului s-a redus la jumătate. Dar de acea jumătate nu mă atingeam în nici un fel.

Mare lucru despre fotbalul din afara orașului nostru nu știam. Pentru noi, copiii, mai ales, lumea se termina la Sighișoara, unde era de jucat cu „Albina”, ori la Tg. Mureș unde făceau minuni frații Ieze. Uneori mai prindeam câte un număr vechi, terfelit de atâta citit din „Gazeta sporturilor” sau ascultam câte o transmisie la radio sub fereastra vecinului care accepta s-o lase deschisă pentru noi dacă îi căram gunoiul sau îi duceam apă proaspătă de la fântână. Atunci am auzit prima dată de Dobay și Humis, dar era departe de mine gândul că peste numai câțiva ani aveam să joc și eu alături de acești fotbaliști fără egal.

Primul meu antrenor la Vitrometan a fost Ștefan Weber, timișorean venit la Mediaș în 1937. La Ștefan Weber am văzut „actul de naștere“ al echipei Vitrometan, datat 24 noiembrie 1929 și purtând semnăturile a 89 de jucători, dintre care 41 activi. Cotizația era de 25 lei. Culorile tricourilor: albastru și negru. Tot „moș Weber“ mi-a arătat carnetul de legitimare (original) al lui Humis Constantin, născut în anul 1913, care a jucat la Venus (1940—1946), I.T.A. (1946—1947), C.F.R. București (26.11.1947—29.VIII. 1947) și Karres (C.S.M.) Mediaș (din 29.VIII.1947). „Grecul“ avea o clasă atât de mare încât deseori nu aveai ce-i face. La meciul pe care l-am câștigat cu 4-1 în fața Jiului Petroșani, deși „păzit“ de celebrul Costică Marinescu, Humis a marcat toate cele 4 goluri ale noastre. Deși a venit la Mediaș când avea 34 de ani, Humis a fost un mare animator al echipei noastre, noi, cei tineri, având multe de învățat de la el. Se supăra mai ales pe cei care ratau din situații clare: „La revedere, flăcăule! A doua oară nu te mai întâlnești cu o asemenea ocazie“. (Dar despre Humis și golurile sale vom mai vorbi).

Spre sfârșitul lui ’44 fotbalul medieșean capătă un suflu nou. O nouă echipă se naște la fabrica de pielărie Karres. Se adună aici aproape toți jucătorii din oraș, între care și eu. Aveam 19 ani. Vine gălățeanul Guță Tănase, vin clujenii Coman, Joja, Iovanovici, vin orădenii Varday și Sulyok. În numai câteva luni, Mediașul iese din anonimat. Și „bomba“ cea mare: știrea venirii celebrului Dobay. Tot orașul nu vorbea decât despre asta. Ardeam de curiozitate să-l cunosc. Se vorbea că, cu ani în urmă, Dobay omorâse un portar cu o minge șutată cu piciorul stâng, că a fost chemat în judecată scăpând cu mare greutate de pedeapsă, însă i-a fost interzis să mai tragă cu acest picior!“

Echipa se formează repede… Încerc și eu s-o prind, dar sunt prea mulți jucători cu formă față de Hilă” Luca, fost junior la Vitrometan. La 8.XI.1945 împlineam 20 de ani și mă gândeam că dacă până atunci nu reușesc, abandonez fotbalul pe care, fie vorba între noi, nici nu-i începusem cu adevărat. Dobay, care era jucător și antrenor, a simțit zbuciumul din mine și mi-a dat curaj…

La începutul primăverii, o știre care ne-a pus pe jăratec, vine să joace la Mediaș celebra echipă „Carmen”, cea mai puternică formație a momentului. În ziua meciului, lumea a luat cu asalt arena Sparta. În tribună se afla și patronul fabricii, „moș Karres”. Când a ieșit pe teren echipa noastră, publicul a început să scandeze numele ei „Ka-rres, Ka-rres!“ la care baronul, crezând că-l aclamă pe el, și-a scos pălăria înclinându-se când în dreapta, când în stânga… Când a început partida, vreo 10 minute, ai noștri n-au atins mingea, primind două goluri și m-am bucurat că nu mă aflu pe teren. Apoi însă, Bazil Marian și ai lui au redus… „motoarele“ astfel că la pauză conduceam noi cu 4—2.

A intrat în vestiar patronul, care era tare mulțumit de „pielari“. S-a apropiat de Sulyok, fundașul nostru stânga — un băiat mereu pus pe șotii — și l-a întrebat:
— „Am auzit că dumneavoastră nu prea veniți pe la serviciu. Nu vă place? Poate găsim altceva“. La care Sulyok, fără să stea pe gânduri și foarte serios:
— „Într-adevăr, nu prea-mi place. Aș vrea să lucrez ca decorator de pom de iarnă.“ Toți au izbucnit in râs, mai puțin moș Karres și Sulyok, jucătorul care ar fi vrut să meargă la serviciu o singură dată pe an, în ajun de Anul Noul.

Veselia din vestiar a fost prematură. La sfârșitul celor 90 de minute scorul era 10—4 pentru „Carmen”. O echipă cu firmă se respecta pe vremea aceea! Urmarea acestui meci a fost că nu după mult timp am efectuat — la invitația adversarilor noștri — un turneu în Capitală. Am fost luat și eu deși n-aveam loc în formație, dar ce satisfacție pentru tânărul Hilă Luca să ajungă la București într-o asemenea companie! Primul lucru care m-a șocat a fost un titlu mare din „Gazeta sporturilor”: „Răposatul Dobay s-a întors cu Karres!” întrebându-l pe Dobay ce-nseamnă asta, a oftat: „După cum vezi, Hilă, în treaba asta a noastră, cu fotbalul, n-ai voie să ieși din scenă. Noi suntem ca actorii. Trebuie să ne menținem mereu în prim-plan dacă vrem să nu fim dați uitării”. Primul meci: 3—3 cu Venus. Sigur, nu mai era Venus de altădată, cu frații Vâlcov, Bodola și Humis, dar avea totuși jucători de mâna-ntâi ca Ploeșteanu, Lupaș, Beffa sau Budan. Noi am aliniat formația: Varday — Sulyok, Șerban, Joja, Băcilă, Coman, T. Moldovan, Farkaș, Tony Dascălu, Lariș, Dobay. În al doilea, Carmen ne-a învins cu 5—2.

După aceste două jocuri federația a invitat Karres-ul să participe la barajul pentru divizia A, ediția 1946/47. Deși între timp venise la Mediaș și internaționalul Nicolae Covaci (dar aflat și el la apusul carierei) n-am trecut de baraj. La Tg. Mureș am pierdut cu 3—1, iar la Mediaș, în meci retur n-am câștigat decât cu 3—2. Dar primi pași spre afirmare fuseseră făcuți”.

În toamna lui ’45, bucureștenii își amintesc din nou de noi. Jucăm pe Venus cu Rapid și obținem un onorant 2—2. Apoi participăm la turneul dotat cu „Cupa Victoriei“, câștigat lejer de Carmen. În decembrie ne deplasăm iarăși în Capitală, la un alt turneu de 4: Carmen și Ciocanul București, „U“ Cluj și Karres Mediaș. În prima zi este programat meciul Carmen-Karres ce părea a fi doar o formalitate pentru bucureșteni care aliniau o formație redutabilă: Nicolae — Panait, Novac — Simatoc, Torjoc, Siclovan — Farkaș, Fabian I, Fabian II, Covaci, Iordache. Noi, mai modești, aveam „11“-le: Varday — Iovanovici, Sulyok — Șerban, Filipescu, Molnar — Tibi Moldovan, Ștefănescu, Tony Dascălu, Guță Tănase, Rădulescu (înlocuit în repriza a doua de Dobay). Dar „bomba“ a explodat unde nu se aștepta nimeni: am învins cu 2—0, rezultat despre care au urlat ziarele zile la rând. Iar urmarea lui, F.R.F. i-a asigurat echipei noastre un loc în divizia B, în serie cu echipe puternice din Cluj, Tg. Mureș, Satu Mar,. Baia Mare, Sibiu… După 9 etape aveam 17 puncte, reușind 8 victorii și un singur egal (4—4, la Sibiu cu „Arsenal“), terminând turul cu 20 puncte, tot câte avea și Dermata Cluj, cealaltă favorită a seriei. În etapa a doua a returului, mare derby la Cluj: Dermata — Karres. Lumea de lume în tribune, tam-tam în presă și surpriză, partida a fost transmisă la radio! Rezultat: 1-0 printr-un gol înscris de Papay (medieșean de-al nostru), cu un șut de la 30 metri. După care ne-am cam dezumflat, terminând pe locul 2, la 8 puncte de Dermata dar oferindu-ni-se șansa „barajului“ pentru promovare în divizia A.“

Frumoasă a fost pentru medieșeni primăvara lui ’47. Dobay, antrenorul, căpitanul și omul nostru de gol, încerca să ne pregătească și psihic în vederea barajului… Plecarea spre București a fost anevoioasă, de parcă ne pregăteam pentru o expediție spre Polul Nord. Principala problemă era cum vom duce porcul! Fiindcă, auzind că în capitală nu prea sunt de-ale gurii, am cumpărat un porc, l-am tăiat, l-am împărțit în 4 și l-am băgat în saci. Am mai luat cu noi și vreo 20 de pâini de casă, albe și pufoase. Astfel dotați (cine se omora atunci să facă meniuri speciale pentru noi?). Pită cu slănină și o ceapă, dimineața, o ciorbă groasă și-o friptură în sânge, la prânz, iar seara din nou „meniul de dimineață“. Șeful delegației era Puici Pop, care ne-a cazat la Hotel Majestic. Apoi, cărând fiecare câte un sac cu provizii în spate am pornit-o pe Calea Victoriei, am dat colțul pe la Casa Armatei și am intrat într-un gang ajungând la „Pensiunea Farkaș” unde se preparau bucate ardelenești. A doua zi se aflau la start toate participantele la baraj: Politehnica Timișoara, Amefa Arad, Textila Buhuși și Karres Mediaș.

"Amintiri din cei 30 de ani de fotbal"
“Amintiri din cei 30 de ani de fotbal” – Echipa Karres Mediaș la București înaintea barajului de promovare. Mihai Luca este primul din stânga.

Mihai Luca – “Amintiri din cei 30 de ani de fotbal”

Sfârșitul primei părți

Articolul precedentAurel Beldeanu – debutul în Divizia A la 17 ani
Articolul următorDinamo – Crusaders FC 11-0 (Cupa Campionilor – 3 octombrie 1973)
"Some people think football is a matter of life and death. I assure you, it's much more serious than that." Bill Shankly

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here