Procesul in „Operacion Puerto“ cu medicul Eufiamo Fuentes ca acuzat principal s-a incheiat, Tribunalul din Madrid avand nevoie de cateva saptamani pentru a pronunta sentiinta. Oarecum ridicol, dupa sapte ani de taraganari justitia spaniola ar fi avut timpul necesar sa-si faca o imagine clara despre aceasta afacere criminala incredibila care a murdarit din cap si pana-n picioare notiunea de sport dar si meseria de medic. Insfarsit, sa speram ca cererea procuraturii, si ea minima, cate doi ani de inchisoare pentru cei cinci inculpati, va fi urmata de completul de judecata si cei vinovati vor trece dupa gratii.
Ceea ce revolta insa este cinismul cu care Eufiamo Fuentes isi face numarul in continuare in fata opiniei publice. Ginecologul ratat a afirmat in cotidanul de sport „Marca“ cum ca practica lui a fost un „doping terapeutic“ in scopul „de a apara sanatatea sportivilor“. (Este ca si cum ai omori pe cineva cu otrava in loc sa-l impusti sau sa-l duci pe esafod). “Am vrut sa evit prejudicii imense pentru sanatatea sportivilor cauzate de antrenamentele deosebit de intense ca si de intrecerile la care au luat parte.“ Practicile lui, a spus Fuentes, pot fi considerate doping pe plan sportiv dar nu si sub aspect juridic.
Fuentes a dezmintit unele stiri cum ca el ar fi pus la dispozitia Agentiei mondiale (WADA) o lista cu numele „pacientilor“ sai. Fuentes a declarat ca: „Este vorba de o neintelegere. Eu am propus WADA sprijinul si colaborarea mea pe plan stiintific (?!), de o oferta de vanzare a numelor sportivilor nu a fost vorba niciodata si nici nu va fi, este secret profesional.“
Reamintim ca scandalul de dopaj cunoscut sub denumirea de „Operacion Puerto“ (acest nume poate avea trei origini, complet clarificat nu a fost: Puerto – un fost ciclist dopat; puerto – trecatoare in spaniola aluzie la numeroasele etape de munte obisnuite in ciclism si „Puerto“ – numele cainelui lui Fuentes !) a fost declansat in anul 2006 in preziua startului Turului Frantei, printre cei suspendati cu termen imediat de echipele lor numarandu-se printre altii Jan Ullrich, Ivan Basso, Oscar Sevilla, Franceso Mancebo in total 50 de ciclisti, desi se crede ca exista mai bine de 200 de „pacienti“ si din randurile tenismenilor, atletilor, inotatorilor si fotbalistilor.
Ramane de vazut cum va solutiona cauza completul avand-o in frunte pe judecatoarea Julia Patricia Santamaría. In cursul procesului au avut loc unele momente contradictorii, de pilda cartotecile si computerul lui Fuentes au fost tabu, judecatoarea afirmand ca un acces public “lezeaza sfera privata“ a acestuia.
G.L. Neamtu