Dinamo Kiev Andriy YarmolenkoÎn puțin mai mult de o săptămână, Steaua și Astra își vor relua aventura din acest sezon al grupelor Europa League. Dacă roș-albaștri sunt la adăpostul celor trei puncte obținute cu danezii de la Aalborg înainte de Kiev, astralii lui Isăilă au nevoie de punct sau puncte cu Salzburg pentru a mai spera la primăvară. Adversarii celor două echipe românești sunt extrem de puternici, însă total opuși ca formă. Dacă Dinamo Kiev are un sezon fără eșec, fiind la două puncte de lider în Ucraina, cei de la Salzburg au ajuns la trei eșecuri consecutive numai în campionat.

Să vedem evoluțiile tuturor adversarilor Stelei și Astrei din acest weekend!

Steaua

Dinamo Kiev – Volyn Lutsk 4-1

Bicfalvi și Matei nu au fost destul de buni pentru a stopa evoluția excelentă a trupei lui Rebrov. Cu un Yarmolenko aflat în formă de zile mari, Dinamo Kiev s-a impus cu 4-1 și amenință serios atât poziția Șahtiorului, cât și pe Steaua.

Rio Ave – Arouca 1-2

Un egal cu o etapă în urmă și acest eșec cu Arouca au făcut ca parcursul excelent din startul sezonului, pe care l-au avut cei de la Rio Ave, să nu fie decât un foc de paie. Echipa revine, încet, încet, acolo unde aparține realității.

Vestsjaelland- Aalborg 1-0

Eșecul usturător de pe Național Arena, înregistrat joi, pare să-i fi pus la pământ pe cei de la Aalborg. Echipa a fost învinsă în campionat de Vestsjaelland, adică de nimeni, iar acum se scaldă în zona mediocră de la mijlocul clasamentului.

Astra Giurgiu

Salzburg – Austria Viena 2-3

Din cea mai frumoasă, ofensivă și solidă echipă a Austriei, Red Bull Salzburg devine, treptat, ciuca bătăilor în  Tipico Bundesliga. După Sturm Graz și AC Wolfsberger, acum a venit rândul celor de la Austria Viena să o învingă pe Salzburg, și chiar la ea acasă.

Celtic – Motherwell 1-1

O altă adversară a Astrei care suferă enorm în ultima vreme este Celtic Glasgow. Campioana Scoției a ”scos” un 1-1 chinuit în ultima etapă de campionat și se anunță un sezon foarte dificil.

Rijeka – Dinamo Zagreb 1-2

După ce a călcat în picioare pe Astra Giurgiu, Dinamo Zagreb și Soudani, autor al unei duble și în campionat, se îndreaptă către un nou titlu în Croația. Echipa este neînvinsă și are deja 4 puncte avans față de locul secund.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here