
Spre deosebire de baschet sau de volei, unde este foarte greu să faci performanță dacă nu ești înalt, fotbalul este un sport unde și scunzii pot scrie istorie. Și încă ce istorie! Drept dovadă stă topul de mai jos, al sportivilor care au statut de pitici în comparație cu Ghiță Mureșan. De primii cinci au auzit și cei care nu fac parte din rândul microbiștilor.
Un tipster care dă ponturi bune nu se orientează după statură atunci când încearcă să prevadă un rezultat, ci după abilitățile tehnice, după psihicul și după disciplina tactică a fiecărui jucător.
Iată șapte dintre jucători care și-au condus de multe ori echipa spre victorie:
Lionel Messi (Argentina) – 1.70 m
Lionel Messi este uriaș din punct de vedere tehnic, dar ca statură este unul dintre cei mai mici fotbaliști care au cucerit Cupa Mondială. Unii se întreabă cât de scund ar fi dacă nu ar fi primit hormoni de creștere când era mai tânăr. De altfel, conducătorii lui FC Barcelona au refuzat inițial să îl primească din cauza fragilității fizice. În cele din urmă, clubul catalan l-a ajutat să își plătească tratamentele, iar argentinianul a răsplătit pe deplin încrederea acordată.
Garrincha (Brazilia) – 1.68 m

Pele a fost în centrul atenției, dar poate că acea echipă a Braziliei nu ar fi avut rezultatele înregistrate fără Garrincha, extrema dreaptă de mare viteză, care poseda un dribling remarcabil. Mulți spun cu tărie că uimitorul Garrincha a fost cel mai bun dribleur din istoria fotbalului. A murit la 49 de ani, dar nu l-a uitat nimeni, iar Pele se asigură de acest lucru, cinstindu-i memoria cu fiecare ocazie.
Jorge Campos (Mexic) – 1.65 m

A fi un jucător de câmp scund nu este o problemă chiar atât de mare, dar nu prea se văd portari sub 1.80. Mexicanul Jorge Campos reprezintă excepția de la regulă. Exuberanța la granița excentricității, spiritul de anticipație și plasamentul extraordinar au compensat neajunsul celor 1.65 m. Campos a fost un fotbalist remarcabil pentru naționala „verzilor”, evoluând în 130 de meciuri la nivel de primă reprezentativă. În carieră a jucat și atacant. A marcat 34 de goluri pentru UNAM în perioada petrecută la acest club .
Diego Maradona (Argentina) – 1.65 m

Înainte de Lionel Messi, Argentina a avut un alt superstar mic de statură. Chiar mai mic. Inegalabilul Diego Maradona avea doar 1.65 m. înălțime, dar asta nu l-a împiedicat să fie cel mai bun din istoria fotbalului (în opinia celor care nu sunt fanii lui Pele). O lungă perioadă, naționala din Țara Tangoului s-a identificat cu „El Pibe D’Oro”. Maradona a avut un dribling magic. Atunci când nu se lansa în slalom printre adversari, dădea pase filtrante geniale. În Napoli există un adevărat cult pentru cel care a plecat prea repede din această lume. Arena pe care joacă noua campioană a Italiei se numește „Diego Armando Maradona”.
Rui Barros (Portugalia) – 1.60 m

Rui Barros este o legendă a fotbalului din Portugalia. Format de FC Porto, el a mai jucat la Juventus, AS Monaco și Olympique Marseille, având 36 de selecții și 4 goluri pentru prima reprezentativă. S-a remarcat prin capacitatea de efort, spiritul de echipă, viteză și tehnică. A fost un component important al „Bătrânei Doamne”, putând să joace roluri diverse în sistemul ofensiv gândit de Dino Zoff. După retragere, a rămas în lumea fotbalului ca antrenor secund, apoi „principal” la Porto B.
Jafal Rashed Al Kuwari (Qatar) – 1.55 m

Jafal Rashed Al Kuwari a avut o carieră lungă și prolifică la Al Sadd în Qatar. Cariera sa de senior a început în 1990 și a durat până în 2009. A avut 51 de apariții în naționala țării sale (al cărui căpitan a fost), fiind foarte iubit de fani și datorită staturii mici. Evident, era foarte ușor de recunoscut pe teren.
Élton José Xavier Gomes (Brazilia) – 1.55 m

Am ajuns la un nume cu rezonanță aparte pentru microbistul român. Elton a jucat la Steaua în 2007, sub comanda lui Cosmin Olăroiu. A apucat să evolueze doar în 8 partide (1 gol marcat), antrenorul „uitându-l” deseori pe banca de rezerve, în ciuda faptului că fanii îl cereau cu insistență în teren. Unii sunt de părere că a fost cel mai tehnic fotbalist din istoria campionatului României. De la Steaua a ajuns în Arabia Saudită, la Al-Nassr. Ironia sorții, în Riad stătea chiar peste drum de Cosmin Olăroiu, care o antrena pe Al-Hilal.



