
În ultimii zece ani, Steaua şi Universitatea Cluj s-au întâlnit de mai puţine ori decât istoria celor două cluburi ar fi sugerat că s-ar fi întâmplat. În acest răstimp au avut loc numai puţin de opt meciuri între cea mai susţinută echipă din Ardeal şi cea mai populară echipă de fotbal din România (conform cercetărilor sociologice).
Doar de două ori Universitatea Cluj s-a impus în cele 8 meciuri cu Steaua (restul fiind un egal şi 6 înfrângeri, primind 18 goluri – o medie de peste 2 goluri primite pe meci, dar de menţionat că majoritatea au fost încasate în deplasare – 14). În cele 8 partide oficiale, U Cluj a marcat doar 6 goluri (un gol la trei partide), jumătate dintre ele fiind marcate de jucători străini (N. Jovanović, Pelé şi Cleiton), doar unul fiind esenţial în obţinerea unui punct.
Cele două victorii ale lui U au fost reuşite de fiecare dată la o diferenţă de un gol (1-0 în 2004 (Cupa României) şi 2-1 în 2007 – Liga 1), în momente în care Steaua era participantă în faza grupelor unei competiţii europene (2004 – Cupa UEFA şi 2007 – Liga Campionilor). De asemenea, în ambele cazuri, Universitatea Cluj era antrenată de doi foşti jucători şi antrenori ai lui Dinamo Bucureşti – Ion Marin (2004) şi Gheorghe Mulţescu (2007), iar antrenor secund în ambele momente a fost Francisc Dican (în 2004 fiind antrenor-jucător). Amintesc că actualul antrenor al Universităţii Cluj e un fost fotbalist jucător al lui Dinamo şi antrenor la grupele de copii şi juniori (sub 19) şi principal la echipa secundă a dinamoviştilor – Ionel Ganea.
Golurile victoriei lui U Cluj s-au petrecut de fiecare dată în ultimele 5 minute (cu o diferenţă de 1-2 minute), având marcatori doi fotbalişti cu o experienţă anterioară la Timişoara – Székely (2004) şi Goga (2007), dar la echipe diferite (Janos la echipa defunctă şi Goga la hibridul AEK mutat). Marcatorii români ai lui U împotriva Stelei au avut un parcurs sinuos după experienţele U: Székely – transfer la Oţelul – Steaua – Volga – Korona – actual liber de contract; Goga – Timişoara – Rapid – Hapoel Ramat Gan; Niculescu – antrenor secund/principal U Cluj – principal Bihor Oradea – Damila Măciuca; Niculescu a deschis scorul în partida din 2010.
Trebuie amintite două aspecte ale celor două victorii ale lui U Cluj, care priveşte în special Steaua: antrenor principal al rivalei lui U a fost în ambele cazuri italian – Zenga (2004) şi Pedrazzini (2007), ultimul fiind şi în staff-ul lui Zenga în înfrângerea din 2004; 3 jucători care au luat parte la ambele partide – Petre Marin, Neşu şi Lovin.
Însă din primăvara lui 2008, Steaua a câştigat toate meciurile disputate cu U Cluj, reuşind numai puţin de 17 goluri consecutive în poarta clujenilor (14 la Bucureşti), majoritatea înscrise în repriza a doua (11 goluri); stelistul cu cele mai multe reuşite în faţa lui U – Raul Rusescu (3). Ionuţ Badea e antrenorul lui U Cluj cu cele mai multe meciuri în ultimii 3 ani cu Steaua – cu Dragoş Radu şi Vasile Stan în staff-ul tehnic. În plus, Marius Popescu (actualul secund al lui Ganea) a întâlnit pe Steaua atât ca jucător (2004 – victoria cu 1-0) cât şi ca antrenor (tot secund) (2008 – 0-4 şi 2012 – 1-5, ambele pierdue la 4 goluri diferenţă).
Din 2004 încoace, singurul supravieţuitor al partidei din Cupa României este căpitanul de atunci şi de la ultima partidă (din 2012) – Zsolt Szilágyi, iar cele mai multe meciuri împotriva Stelei în ultimul deceniu le-a înregistrat Claudiu Niculescu – 4, în toate fiind titular şi schimbat în intervalul min. 60-80. În schimb la Steaua, Bănel Nicoliţă a jucat de cele mai multe ori împotriva lui U Cluj – 5 partide.
Cele mai categorice victorii, 4-0 (2008), 3-0 (2010) şi 5-1 (2012) au fost obţinute la distanţă de doi ani una de cealaltă, toate pe teren propriu, toate având ca antrenor principal un fost jucător al Stelei din perioada anilor 90 (Lăcătuş – principal în 2008 şi 2010 şi Reghecampf în 2012).