Înfrângerea naționalei engleze în fața Ungariei pe 26 noiembrie 1953, scor 3-6, în ceea ce The Times avea să numească Match of the Century, îi lăsase pe englezi destul de afectați și cu un enorm chef de revanșă, așa că campania triumfătoare făcută de Wolverhampton în iarna imediat următoare a transformat acea amărăciune într-un entuziasm de proportții. Cei de la Wolves erau în acele momente marea echipă din insulă, campioni în liga internă, conduși de către Stan Cullis și cu Billy Wright drept protagonist principal, legendă a clubului căruia i s-a și ridicat o statuie în fața stadionului Molineux.
Aici povestea noastră se oprește pe data de 13 decembrie 1954, zi în care în fața a peste 50.000 spectatori înghesuiție pe stadionul Molineaux, sosea Honved Budapesta cu mulți dintre jucătorii care umileau naționala Angliei cu doar un sezon înainte, printre ei Puskas, Kocsis și Czibor, maghiarii magici care duceau în spate naționala Ungariei. Honved a început bine meciul, conducea cu 2-0, însă gazdele au întors rezultatul, au învins cu 3-2 iar presa britanică de a doua zi exulta: ”Wolves the Great” iar învingătorii erau ridicați la rang de eroi naționali.
Victoriile obținute ( înainte de Honved, Wolves mai câștigase și în fața celor de la Spartak, tot pe Molineaux ) aveau să îi facă pe gazetarii de la Daily Mail să o proclame pe Wolverhampton Campioana Mondială la nivel de cluburi.
Gabriel Hanot ( el este cel care avea să stea mai târziu și la originea Balonului de Aur ) avea să le răspundă celor de la Daily Mail pe un ton provocator: Înainte de a spune că Wolverhampton este invincibilă ar trebui să joace la Budapesta și Moscova. Pe lângă asta, mai sunt echipe mari în Europa, precum AC Milan sau Real Madrid. Ar trebui înființată o competiție europeană de o mai mare dimensiune. E absolut necesar.
Ziua următoare, L.Equipe publică un editorial scris de Jaques de Ryswick, șeful secției de fotbal internațional, în care se desena primul proiect al Cupei Campionilor.
Șefului lui Hanot i s-a părut o idee bună, iar L.Equipe a început o intensă campanie de promovare a ei, trimițând zeci de telegrame și făcând sute de apeluri telefonice, organizând o reuniune la Paris pe 2 aprilie 1955, cu reprezentanți din 15 țări europene. Printre ei, Santiago Bernabeu, unul dintre cei mai mari susținători ai respectivei idei. Pe 3 aprilie 1955, în hotelul Ambassador din Paris avea loc prima tragere la sorți a acelei competiții, provizorii deocamdată, pentru că UEFA nu o privea cu ochi tocmai buni, iar numele de Cupa Campionilor l-ar fi vrut pentru campionatul european pe echipe care urma să se dispute pentru prima oară în 1958. În cel din urmă, forul continental cedează,iar pe 21 mai ratifică înființarea competiției. Nu mai existau piedici.
Pe 4 septembrie, nouă luni de la acel meci dintre Wolverhampton și Honved, Sporting Lisabona și Partizan Belgrad jucau primul meci din Cupa Campionilor, pe Stadionul Național din capitala portugheză. Primul gol este marcat de Joao Batista Martins, însă meciul se încheie cu scorul de 1-1. Celelalte echipe înscrise în acea primă ediție au fost: MTK Budapesta, Aarhus, Djugarden, Anderlecht, Gwardia Varsovia, Rot-Weiss-Esse, Rapid Viena, Servette Geneva, Hibernian,Stade de Reims,PSV Eindhoven, Real Madrid, Saarbrucken și AC Milan. Anglia a refuzat participarea, intrând abia în cea de-a doua ediție cu Manchester United. Prima ediție a Cupei Campionilor, sofisticată Ligă a Campionilor din prezent, avea să fie câștigată de către Real Madrid. La fel și următoarele patru. Începea istoria celei mai frumoase competiții de cluburi din lume.
