Când Venus a învins Leicester City
12 mai 1937
Într-o epocă în care granițele fotbalului european începeau să se deschidă, Bucureștiul devenea, preț de câteva zile din mai 1937, centrul unei întâlniri istorice: Leicester City, proaspăt promovată în First Division (prima ligă engleză de fotbal), juca în România. Nu era o simplă partidă amicală, ci un adevărat eveniment, amplasat cu măiestrie în mijlocul unui festival cultural — „Luna Bucureștilor” — și al încoronării Regelui George al VI-lea al Marii Britanii.
Leicester City venea cu un moral excelent după o promovare obținută dramatic în ultima etapă, detronând liderul sezonului, Blackpool. Cu 33 de goluri, Jack Bowers devenise golgeterul ligii secunde, iar englezii priveau spre viitor cu încredere. În ciuda statutului lor de echipă nou-promovată, Leicester lăsa în urma sa nume mari ale fotbalului englez: Newcastle, Aston Villa, Tottenham sau West Ham.
Sosirea lor la București a fost tratată cu aceeași solemnitate ca o vizită regală. Peste 1.000 de oameni, oficiali ai Legației Britanice și simpli curioși, i-au așteptat pe peronul Gării de Nord, unde englezii coborau din tren, obosiți după o lungă călătorie începută la Viena. Și totuși, câteva ore mai târziu, fotbaliștii lui Leicester zburdau la propriu pe terenul Venus, exersând cu o prospețime demnă de invidiat.
Meciul împotriva lui Venus București a fost programat exact în ziua încoronării Regelui George al VI-lea. Atmosfera era una festivă, iar presa românească a speculat intens această coincidență simbolică. S-a cântat pentru prima oară în România imnul Marii Britanii pe o arenă sportivă, iar jucătorii englezi au purtat cocarde tricolore cu însemnele încoronării, alături de insigna Ripensiei — un gest care a emoționat publicul român.
Ziarele vremii au umplut pagini întregi cu descrieri ale regelui sportiv, pasionat de golf, tenis și călărie, un monarh care — paradoxal într-o Anglie conservatoare — cobora pe teren alături de oamenii simpli. Într-un avânt de simpatie și admirație, presa îndemna publicul să exclame: „God save the King!” alături de fotbaliștii englezi.
Pentru români, venirea unei echipe engleze era mai mult decât un meci. Era o lecție. Un spectacol. O fereastră deschisă către patria fotbalului. „Footballul englez este simplu, dar eficient”, scria Sportul Capitalei. Nu era vorba de fente rafinate, ci de pase în adâncime, de demarcări inteligente și de șuturi fulgerătoare de la distanță. Jurnaliștii au remarcat imediat câțiva jucători de marcă: portarul McLaren, un colos de doi metri, mijlocașul Sharman — un model de disciplină tactică — și atacantul Carrol, iute și periculos din orice poziție.
Optimismul delegației britanice era molipsitor. Corespondentul Daily Mail considera că nici măcar naționala României n-ar rezista în fața acestei echipe. Jurnalistul de la Leicester Mercury era și mai entuziast: „Am pornit prin Europa cu intenția de a face propagandă fotbalului englez. Nu cred că vom pierde vreun meci.”
Dar dacă în teorie Leicester părea invincibilă, realitatea din București avea să fie alta. Stadionul Venus era prevăzut cu un teren de zgură — o suprafață exotică pentru britanici, neobișnuiți cu astfel de condiții. Singurul care a intuit posibilele dificultăți a fost directorul sportiv D. Womach, care a recunoscut că acest detaliu ar putea influența jocul.
Și într-adevăr, zgura avea să devină aliatul nesperat al formației românești. Obișnuiți cu această suprafață, jucătorii lui Venus au arătat că nu doar pământul le era familiar, ci și mingea. Nu aveau reputația Leicesterului, dar aveau un lucru prețios: adaptabilitatea.
Chiar dacă scorul final nu s-a păstrat în memoria colectivă cu acuratețea cronicilor moderne, impactul meciului din 12 mai 1937 a fost unul uriaș. A fost un moment simbolic în care fotbalul românesc și-a măsurat forțele cu una dintre cele mai organizate și spectaculoase școli de joc ale vremii. Publicul român, pasionat și avizat, a gustat din plin spectacolul.
Iar Leicester, chiar dacă nu a dominat ca în propriul campionat, și-a îndeplinit misiunea: a adus pe teren acel „football asociație” autentic, acel joc direct, simplu și eficient care a cucerit Europa. Poate că nu a bătut „tot”, așa cum declarau ziariștii englezi la sosire, dar a câștigat respectul și admirația unei țări întregi.
Pe 12 mai 1937, nu s-a jucat doar un meci. S-a scris o pagină de istorie. O pagină în care zgura românească a întâlnit rafinamentul britanic, într-un duel pe cât de neașteptat, pe atât de memorabil.
