Cluburile de fotbal au o geneză la fel de ciudată precum nou-născuții. Bebelușii apăruți brusc în noua lume după o sumă de evenimente, care depășește puterea lor de percepție și de înțelegere, devin confuzi de ceea ce se petrece atât de repede în jurul lor fără a avea puterea de a influența efectul evenimentelor. De altfel, cam așa a apărut clubul Liverpool – după o sumă de conjuncturi.

John Houlding – personajul cheie al fondării lui Liverpool – bierar de profesie, a fost instrumental în obținerea unui nou teren de joc pentru Everton între străzile Everton și Walton Breck; pe acest teren a fost construit stadionul Anfield, unde Everton și-a făcut debutul oficial în 1884. Noua arena de acasă a fost construită pe terenul închiriat de la John Orrell Jr. în 1883, după acesta l-a moștenit de la tatăl său.

John Houlding
Sir John Houlding / Foto: Popperfoto

Houlding a cumpărat terenul lui Orrell investind suma de 6.000 de lire (în care erau incluse și cheltuielile juridice) – din care 2.000 din economiile personale și 4.000 dintr-un împrumut ipotecar cu o dobândă de 3 % . Devenit proprietar al acestui teren, consiliul de administrație al lui Everton era obligat să negocieze cu el pentru a juca pe stadionul Anfield în schimbul unei chirii de 370 de lire – în primă fază.

Considerată inacceptabilă de membrii comitetului de conducere a lui Everton, a apărut în discuție posibilitatea mutării pe un nou teren – Goodison Park – care prezenta o ofertă mult mai convenabilă – 50 de lire pe an. Vocea din acea tabără i-a aparținut lui George McMahon – jurist de profesie, care a fost activ în fondarea clubului în 1878 prin asistența sa juridică oferită grupului condus de reverendul Chambers.

În 1891, Everton se afla într-o situație vulnerabilă ca și club cu un buget stabilit pentru performanță: 250 de lire pe an se duceau pe chiria stadionului din Anfield și o obligație de a plăti încă 120 de lire pe terenul de antrenament din vecinătate, aflat sub proprietatea lui Orrell, trecut în contractul inițial de vânzare-cumpărare a lui Houlding, când a cumpărat terenul.

S-a propus cumpărarea terenului de către clubul Everton printr-o societate de tip SRL care să adune capital pentru a putea achiziționa proprietarea funciară de la John Houlding. Doar că după o consultare profesionistă cu un expert imobiliar, au aflat că prețul era supraevaluat, fiind dublu față de valoarea pieței. Totul urma să se schimbe într-o întâlnire a consiliului de administrație al clubului Everton din ianuarie 1892 – prezidată de omul din titlu – William E. Barclay.

Reprezentantul lui Everton (Clayton) a prezentat propunerea de a continua plata unei chirii de 180 de lire pe an pentru folosirea terenului de pe Anfield, ținându-se cont de cuantumul sumei plătite de John Houlding pentru cumpărarea terenului și calculul făcut pentru a-și rambursa investiția. Din păcate, John McKenna – care a fost o figură puternică din cercul lui Houlding nu a fost de acord și a fost de părere că acesta era neîndreptățit.

Houlding nu a dat înapoi, iar varianta propusă de McMahon cu chiria de 50 de lire pe an pe Goodison Park a fost aprobată în majoritatea de cei din consiliul de administrație, obligându-l pe William Barclay – un susținător al lui Houlding să se retragă primul de la întâlnire și să își dea demisia din funcția de vicepreședinte al clubului Everton. Pus în fața faptului împlinit, Houlding a înregistrat SRL-ul propus de cei de la Everton pe numele său – continuând linia de ofensivă și negocieri agresive.

Acest gest i-a pus pe cei de la Everton într-o situația delicată – deoarece nu-și puteau înscrie marca în registrul firmelor, existând o altă echipă cu același nume – The Everton Football Club and Athletic Grounds Company, Limited. Două luni mai târziu, pe 15 martie 1892, a fost recunoscut oficial acest club și în consecință, cei din administrația lui Everton i-au exclus din conducerea clubului pe John Houlding și susținătorii lui.

Având un stadion mare, dar fără echipă – acesta a decis să înființeze la 30 martie 1892 un club profesionist conform cu regulamentele Federației de Fotbal Engleze, numit Liverpool Football Club, noul și probabil cel mai important rival al celor de la Everton. Organigrama clubului era destul de simplă – John Houlding, președinte – Edwin Barry, președinte executiv – John McKenna, manager – William E. Barclay, secretar general. Cel din urmă i-a sugerat lui Houlding ca numele clubului să rămână simplu și clar – Liverpool.

William Edward Barclay a fost prezent la nașterea a doi frați care au fost despărțiți de conjuncturi, anturaje și istorie (Everton și Liverpool FC). Povestea lui a început în Irlanda, pe data de 14 iunie 1857, născându-se în capitala Dublin. La început a lucrat ca și cadru didactic în Belfast, Aberdeen, ajungând apoi în regiunea Lancashire – unde a lucrat în Bolton și Liverpool.

După ce a ajuns în Anglia, s-a căsătorit cu domnișoara Marrie King în 1878, cu care a avut patru copii – doi băieți și două fete. Tot atunci a intrat în cercurile clubului Everton din Liverpool, ocupând toate funcțiile de la director la secretar, trezorier și vice-președinte. De altfel, a fost pe banca lui Everton în sezonul 1888-1889 la prima ediție a ligii profesionist de fotbal engleze – The Football League – o ligă în care se mai regăseau Blackburn Rovers, Bolton Wanderers, Aston Villa, Derby County sau Wolverhampton.

În acel an, Everton a reușit să termine pe locul 8 din 12, scăpând de loteria selecției – care era destinată ultimelor patru cluburi clasate. În 22 de meciuri, William Barclay a fost martor și protagonist ca manager-secretar la 9 victorii, 2 egaluri și 11 înfrângeri – golaveraj 35 – 47, obținând un total de 20 de puncte. Campioana ediției inaugurale a fost Preston North End cu 40 de puncte.

Marea majoritate a jucătorilor erau englezi, urmați de scoțieni și galezi – care erau lideri în prezențe în meciurile oficiale (George Farmer – galez – 21 de meciuri și Nick Ross – scoțian – 19 meciuri). Cele mai multe goluri au fost marcate de Edgar Chidwick cu 6 goluri; prima triplă a fost reușită de Archibald McKinnon, iar George Fleming, James Costley și Nick Ross au marcat duble.

Cea mai mare victorie au reușit-o pe teren propriu, împotriva lui Derby County pe 6-2, în octombrie 1888, tocmai pe Anfield în fața unei audiențe de 3.000 de persoane, iar cea mai usturătoare înfrângere a venit în luna ianuarie 1889, un 0-5 împotriva lui Wolverhampton cu 4.500 de oameni prezenți.

Totul s-a schimbat în 1892, când i s-a alăturat lui Houlding în noul său proiect – care azi este iubit de milioane de microbiști – Liverpool FC. Ca secretar al clubului, acesta avea atribuțiile similare cu cele ale unui manager sportiv – team manager în zilele noastre, prima echipă fiind aleasă de comitetul director al clubului. Co-naționalul său, John McKenna avea o influență și putere mai mare decât Barclay, fiind unul dintre membrii consiliului de administrație cu greutate la acea vreme.

Clubul a aplicat pentru un loc în liga de fotbal engleză în 1892, dar a fost respins de către federație. Cum liga de fotbal includea atât prima și a doua divizie, cei de la Liverpool au fost obligați să înceapă din liga locală – Lancashire, pentru că nu au aplicat la timp pentru a doua divizie. Mulți cred că Barclay a fost vinovat de această situație – pentru că din poziția sa de secretar el era responsabil cu documentația aferentă.

Pe lângă acest tip de documentație, tot el a fost responsabil cu programul echipei, contractele jucătorilor și monitorizarea termenelor privind expirarea unor contracte. Tot el a fost însărcinat cu scoutingul și căutarea potențialilor jucătorilor pentru a fi legitimați – călătorind prin toată Scoția – după ce John Houlding și consiliul de administrație i-a oferit o sumă de 500 de lire pentru transferuri.

Pe lângă cei doi scoțieni pe care i-a a dus de la Everton, Tom Wyllie și Duncan McLean, Barclay a venit din periplul său scoțian cu numai puțin de 12 jucători pe care i-a folosit în primul sezon, dintre care se remarcă nume ca Jonathan Cameron, John Miller Matt și Hugh McQueen, John McCartney și Andrew Hannah – primul căpitan. Pe lângă acest lucru, primele echipamente ale clubului erau similare steagului scoțian, fiind alb-albastre – cu tricou cu dungi.

În primul sezon au reușit să câștige Liga din Lancashire și au ajuns până în turul 3 al Cupei Angliei. În campionatul regional au terminat la egalitate de puncte cu Blackpool – 36 de puncte. În acel sezon, scoțianul John Miller a fost golgheter cu 26 de goluri în 24 de partide. Pentru a fi sigur că nu se repeta situația din 1892, John McKenna a decis să se ocupe de unul singur de dosarul de licență pentru a aplica la liga secundă – unul aprobat cu succes de Federație.

Pus în fața faptului împlinit, Barclay a primit o telegramă prin care era însărcinat să aranjeze programul meciurilor lui Liverpool la Londra. Cu un pas înaintea lui, din nou John McKenna își impune voința și se ocupă din nou de situație, reprezentând clubul la acea întâlnire. Deși amândoi erau irlandezi și au venit împreună cu Houlding de la Everton, McKenna părea că este personajul alfa.

Profitând de un loc liber lăsat de Bootle FC și fiind acceptați de federație, cei de la Liverpool și-au început al doilea sezon din existență în liga secundă de fotbal – reușind să aibă un parcurs de excepție – neînvinsă – câștigând seria cu 50 de puncte în 28 de partide. Această performanță i-a acordat șansa unui play-off (meci test) împotriva ultimei clasate din prima divizie – Newton Heath (echipa cunoscută azi ca Manchester United).

Liverpool a trecut ușor de play-off cu un 2-0 în meciul jucat la Blackburn și a promovat în 1894 în premieră în prima divizie de fotbal engleză. Impactul a fost destul de puternic – clasându-se pe ultimul loc – 16 – cu 22 de puncte. Ajunsă în situația lui Man Utd din urmă cu un sezon, a jucat un play-off cu câștigătoarea ligii secunde, Bury, pe care l-a pierdut cu 0-1 și s-a întors în liga secundă.

După această succesiune de evenimente, William Barclay s-a retras și a demisionat din funcția de secretar al clubului, preluată imediat de John McKenna care și-a acaparat o putere mult mai mare în club decât oricine – chiar și John Houlding.

În cei trei ani pe care i-a petrecut la club alături de John McKenna în mijlocul evenimentelor, William Barclay s-a ocupat de organizarea a 91 de meciuri – 52 de victorii – 17 egaluri – 22 înfrângeri – golaveraj 221 – 118, din care 67 oficiale și 24 amicale. Irlandezul a încetat din viață pe 30 ianuarie 1917, la vârsta de 59 de ani, după ce a fost de două ori președinte al clubului și oficial în cadrul Federației Engleze.

Articol scris de Sebi Răducu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 × 3 =