Fără îndoială, Australia este una dintre cele mai frumoase așezări de pe globul pământesc. Datorită nivelului extrem de ridicat de trai, concretizat printr-o speranță de viață extrem de ridicată, acest colț de lume este paradisul tuturor națiilor de pe mapamond. De la chinezi, japonezi, indieni, pakistanezi, letoni, sârbi, celți, goți, huni, tătari și până la frizoni, la Antipozi găsim aproape orice etnie care viețuiește pe Terra. Ei bine, în curând situația se va schimba, aici urmând să ajungă o nouă rasă.

Începând cu 29 iulie, tuturor acestor etnii li se va adăuga una nouă: ciobanul migrator. La fel ca păsările călătoare, care, atunci când dau de rece se îndreaptă către zonele călduroase, așa face și ciobanul migrator. Când dă de belele politice și juridice, el migrează către țări mai ”călduroase” din aceste puncte de vedere, acolo unde, crede el, o poate lua de la zero.

Din categoria acestor migratori face parte și euro-parlamentarul, omul de afaceri, războinicul și, nu în ultimul rând, ciobanul, George Becali, un om de o înaltă ținută socială și culturală în Țara Românească. Pentru că țara îl vrea plecat, omul nostru va emigra în Australia, acolo unde, pentru a nu se plictisi, va intra în ritmul vieții australienilor.

Dat fiind faptul că mulți se întreabă ce va face Jiji în Australia, noi venim acum cu prezentarea listei de activități a viitorului fost om politic român:

1. Știm bine că Jiji ar renunța la orice pe lume în afară de credință! Astfel, dacă în Europa avea la îndemână Muntele Athos, în Australia el nu va avea prea multe masive, fapt pentru care va merge în Noua Zeelandă, acolo unde îi recomandăm Muntele Tapuae-o-Uenuku din ținutul Kaikoura. Aici, la 2884m, machedonul va face tot ce-i dorește inima: donații, slujbe, sărituri cu parapanta, aruncarea Luțului!

2. Odată credința infiltrată în viața sa de zi cu zi, Jiji va avea nevoie de materializarea ei într-un domeniu. Și ce domeniu poate fi mai potrivit dacă nu fotbalul. Dacă în România a avut FC Steaua București, în Australia Becali poate deveni patron la Brisbane Roar, pe care o poate transforma în FC Steaua Brisbănești.

3. După cum bine știm, în Australia fotbalul e a 5-a roată la căruța sportului, astfel că Jiji nu va avea probleme cu galeriile. Mai mult, el își poate alcătui o galerie de băștinoși și băștinoase locale, care să-l susțină în meciurile din campionat.

4. Dar ce va face Jiji în viața de zi cu zi ? Ei bine, aici îi revine meseria întregii sale familii din moși strămoși: oieritul!!! Becali este foarte aproape de visul său de secole: acela de a avea oi mai multe decât oricine din lume, nu o mie, nu zece mii, nu o sută de mii, ci chiar un milion de oi!!!

Din cauza climei, Jiji nu-și va putea răcori mioarele pe munte, cu alte cuvinte, nu va putea recurge la transhumanță, fapt pentru care va opta pentru soluția tradițională a australienilor: Surfingul! Astfel, Jiji va colinda plajele Australiei din Queensland până în Victoria, răcorindu-și oile printr-o modalitate modernistă: ”Sheep sufing”. Puteți vedea mai sus un instantaneu cu patronul celor de la Brisbănești, susținut îndeaproape de Meme, răcorindu-și o mioriță!

5. Jiji nu-și poate uita nici oamenii de încredere, Luțu și Meme:

– pe Luțu îl va trimite la cumpărat zăpadă! Prin această măsură el va arăta Australiei că vara poate fi ca iarna. Tot Luțu va exercita și deszăpezirea Australiei. Înarmat cu 100 de lopeți și călare pe 50 de canguri, paharnicul ciobanului va lua la deszăpezit toate satele din estul Australiei.

– în ceea ce-l privește pe Meme, un om cu o prestanță mult mai academică decât Ionuț Luțu, Jiji îl va plasa în poziția de translator. Pe banca echipei de fotbal va fi un local, întrucât Jiji ține la Țara Australiană, astfel că traducerile lui Meme vor fi aur.

Iată cum ar putea contribui Meme la traducerea unui dialog antrenor – Jiji: 

Antrenor: Hello, sir, what the hell is this shit ?/ Bună, șeful! Ce echipă șnur și valoroasă aveți!

Jiji: Hehehehehehe! Ia zi, mă pricep, nu-i așa ?

Antrenor: Yeah! You’re a great jackass! I’m here four your bloody money man, so don’t sell me shit!/ Da, șefule! Ești fantastic! Ți-aș sugera un Jack pe linia de fund. Oricum, eu sunt aici să muncesc până la sânge și sudoare pentru echipa dumitale!

Jiji: Vezi, bă, Michele, toată lumea îl respectă pe Războinicul Luminii! hehehe!

Antrenor: Sorry! What the heck is ”Războinicul Luminii!” Is that a movie ?/ Stați puțin! Ce reprezintă ”Războinicul Luminii”? Sunteți cumva un erou de film ?

Jiji: Da, bă! Eu sunt un fel de Mihai Viteazul, călare pe cal..sau un Sfântu Gheorghe ucigând diavolul!!!

Antrenor: Yeah, man! And I am Superman doing some nasty stuff on your face!/ Da, patroane! Ești un super om, mult peste Nasty (Năstase)!

 

sursa foto: @clllaudiu 

2 COMENTARII

  1. De scris parodii sinteti buni,chiar foarte buni dar de ce nu amintiti,chiar daca si numai in treacat de cit bine a facut si de cite ori a intervenit cu proprii sai bani pentru a ajuta pe cei necajiti?.De ce nu aduceti in evidenta cit de bine a facut chiar si fotbalului din tara noastra asa cioban cum va place voua sa il numiti pe Gigi Becali.Pe Steaua o lauda toti dar nu se aminteeste nici o clipa datorita cui a ajuns sa fie Steaua un fenomen in fotbalul romanesc.Asta e Romania Scumpa noastra tara in care sint laudati cei ce ne-au vindut cu totul si asupriti tocmai cei care incearca sa faca ceva bun.Bravo voua celor care scrieti asemenea rinduri care in trecat fie spus nici nu merita da fie citite ,nu merita nici o atentie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

13 + three =