Regele a murit, trăiască regele! Brazilianul Diego a plecat de la Werder Bremen către Juventus, iar cel care îi ia locul de vedetă și etalon în echipa Bremenului este tânărul de origine turcă, cu cetățenie germană totuși ( pentru că mai mari din federația germană nu sunt proști ) , Mesut Ozil. Stângul său elegant, driblingul și creativitatea îl transformă pe Ozil în cea mai mare speranță a Bundesligii și a naționalei Germaniei. El este puștiul care a încoronat Germania cu titlul de Campioană Europeană Sub-21 ( Video la finalul articolului ).

Cei de la Werder Bremen știau că va veni vremea când Diego își va lua zborul și că nu prea pot face nimic pentru a împiedica acest lucru , așa că acum vreo doi ani au început să se gândească la un înlocuitor al acestuia. Diego a zburat la sfârșitul acestui sezon către un contract mult mai bănos oferit de cei de la Juventus, însă Bremenul avea înlocuitorul ideal. Tănărul de origine turcă ( născut la Gelsenkirchen pe 15 octombrie 1988 ), a ajuns la Werder la mijlocul sezonului 2007-2008( mai precis pe 31 ianuarie 2008 ) după ce s-au plătit pe el 5 milioane de euro, bani pe care i-au încasat cei de la Shalke 04. Pentru Werder a ajuns să joace în 28 de meciuri ca titular și a marcat trei goluri, în condițiile în care i-a ținut spatele lui Diego. Însă nu în golurile sale își pun speranța suporterii celor de la Werder, ci în excelenta capacitate a lui Ozil de a vedea spațiile libere din apărările adverse, acolo pe unde își trimite pasele decisive. 15 pase de gol a dat Ozil în ultima ediție a Bundesligii.

Stângaci, foarte tehnic, abil, îndrăzneț în ciuda vârstei fragede, Ozil este considerat unul dintre cei mai decisivi tineri jucători din Europa în acest moment. Deseori a fost tras de urechi în Germania pentru că este destul de iregular, însă Ozil este genul de jucător care dacă este în zi bună poate trece și prin cea mai feroce apărare italiană.

Ozil este un caz special în fotbalul european, asemănător cazului Bojan din Spania. Originea sa turcă îi permitea să aleagă între două naționale: Turcia sau Germania. Însă, înainte de a împlini 21 de ani, selecționerul Germaniei, Joachim Low, l-a convocat pentru un meci cu Norvegia în februarie 2009. Ozil a recunoscut că decizia de a juca pentru Germania a cauzat multe probleme: lui și familiei lui.

A debutat în Bundesliga în 2006, cu Shalke 04.

Werder Bremen a câștigat Cupa Germaniei în 2009 cu un gol al său.

Naționala Sub 21 a Germaniei îi datorează mare parte din titlul cucerit la Europeanul Sub-21 încheiat luni în Suedia. Ozil a marcat un gol și a dat două pase decisive în finala câștigată de Germania în fața Angliei pe New Stadium din Malmo. Mai jos rezumatul video al acestui meci și o compilație cu unele dintre cele mai bune momente marca Mesut Ozil..

Germania – Anglia 4-0 ( Finala Campionatului European Sub-21 )

The Best of Mesut Ozil

foto via yahoo images

1 COMENTARIU

  1. Da intradevar Mesut Ozil e un jucator valoros…am observat acest lucru si in prestatiile sale din cupa UEFA…dar de la campionatul U21 pot spune ca cel mai tare m-a impresionat Markus Berg,de altfel si golgheterul turneului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

three − 3 =