După 89 de ani, are o memorie de invidiat și o excelentă condiție fizică, dovadă a extraordinarului trecut sportiv. Cam 20 de ani de când s-a retras să se bucure de soarele care încălzește aproape zilnic coasta mediteraneană din Almenara, o mică localitate din zona Castellon, Valencia, acolo unde se bucură de liniște și pace, lucruri atât de rare în trecutul său. Dacă ajungeți acolo, căutați-l pe Bert Trautmann. El vă poate spune impresionanta lui poveste.
S-a născut în Bremen, în 1923, în mijlocul unei societăți distruse de acordurile semnate după finalul primul război mondial și în al cărui interior începea să crească figura lui Adolf Hitler. Tatăl său lucra într-o fabrică, mama sa avea grijă de casă și de cei doi copii: Karl-Heinz și Bert.
Situația economică în Germania era cât se poate de dură și, cu peste 7 milioane de șomeri și o inflație sufocantă, lumea aștepta ceva nou, care să le redea speranța, moment în care a apare Hitler. Băieții creșteau iar tatălui îi era imposibil să mai plătească impozitele casei, familia mutându-se într-un cartier muncitoresc din Gropelingen, locuind acolo până în 1941. Acolo a avut Bert primul contact cu sportul, în special cu fotbalul și handbalul, drept urmare fiind racolat de clubul Blaus and Weiss. În august 1933, având doar 10 ani, a decis să se înroleze în Jungwolk, o celulă mamă pentru viitoarea Hitlerjugend ( Tineretul hitlerist ).
Septembrie 1939. Germania invadează Polonia, o acțiune ce provoacă startul celui de-al doilea război mondial, iar tânărul Bert se înrolează ca voluntar în armata germană și, respins ca interpret de semnale Morse, ajunge parașutist pe frontul din Rusia.
”Doar pe frontul din Rusia au murit 20 de milioane de oameni. Când vezi atât sânge sau persoane care își pierd un braț, un picior sau chiar capul, atunci te întrebi: De ce m-am oferit voluntar?”
Trautmann a promovat până la gradul de sergent și a fost decorat de cinci ori, inclusiv cu Crucea de Fier. Cu cinci săptămâni înainte de finalul războiului a fost capturat de către aliați. Era pentru a treia oară prizioner, însă dacă în primele două ocazii evadase, de această dată se simțea eliberat. A fost dus într-o închisoare construită special pentru prizonierii naziști situată în Marbury Hall, undeva între Liverpool și Manchester.
După trei ani de prizoneriat, Bert a fost eliberat, însă a refuzat oferta de a fi repatriat. Motivul pentru care a ales să rămână în Anglia e puțin ciudat, după cum el însuși avea să recunoască la bătrânețe:
”Nu sunt rușinat de asta, pentru că erau vremurile care erau. Nu fusesem cu nici o femeie până la vârsta de 23 de ani. Femeile m-au convins să rămân în Anglia”.
În 1948 a început să joace fotbal pentru St. Hellen Town, o mică echipă care îl remarcase din perioada în care era prizonier, perioadă în care generalul scoțian ce era la comanda închisorii organiza partide de fotbal între prizonieri și gardieni sau micile echipe din împrejurimi. Bert s-a făcut atât de repede remarcat, încât pe 7 octombrie 1949 era transferat la Manchester City. Vestea transferului său a provocat reacții cât se poate de ostile printre fanii City după ce presa divulga trecutul său nazist, ajungându-se chiar la amenințări cu boicotul la adresa clubului. Fanii nu vroiau ca un parașutist Luftwaffe, aviația germană care bombardase atât de dur Londra, să facă parte din echipa lor. Rănile erau prea proaspete, plus că în Manchester este o comunitate evreiască foarte numeroasă. Au avut loc manifestații stradale la care au participat în jur de 50 000 de persoane, având ca scop împiedicarea acestui transfer. Salvarea pentru Bert avea să vină de unde nu se aștepta.
”Rabinul Manchester-ului, domnul Altmann, a fost cel care a utilizat ziarele pentru a spune: ”De ce să dăm vina pe o persoană pentru tot ce s-a întâmplat în război? Să îl lăsăm să ne demonstreze cât de bun este ca om și ca sportiv. ”
Pentru ca misiunea să îi fie și mai grea, Trautmann trebuia să îl înlocuiască în poarta celor de la City pe Frank Swift, unul dintre idolii acelei echipe, proaspăt retras. A debutat într-o zi de 19 noiembrie ( azi se împlinesc 63 de ani de la acel debut ) într-un meci cu Bolton și, urmare a unei prestații foarte bune, a reușit să facă să tacă mare parte dintre cei care nu îl voiau la echipă.
Prima sa vizită la Londra, oraș asupra căruia Luftwaffe turnase mii de tone de bombe în timpul războiului, s-a produs în ianuarie 1950, pe Craven Cottage, cu Fulham, în fața unei prese necruțătoare care nu îl scotea din termeni precum ”nazist” sau ”kraut”. Toată lumea aștepta o înfrângere a celor de la City, însă Trautmann a făcut un meci senzațional, echipa sa a câștigat, iar fanii Fulham care la începutul meciului îl fluierau atât de copios, au sfârșit prin a îl aplauda.
După câțiva ani, în 1956, City ajungea în finala FA Cup, iar Trautmann își câștiga și ultima urmă de respect ce mai rămăsese fără să fie oferită din tribunele stadioanelor. Cu 3-1 pe tabela de marcaj în favoarea echipei sale și cu Birmingham atacând la disperare, Trautmann iese la o minge ajunsă la marginea careului mic și este luat cu fulgi cu tot de către Peter Murphy. Mai erau de jucat cam 15 minute iar Trautmann era făcut knock-out, cu câteva vertebre dislocate și una ruptă, însă cum în acea epocă schimbările nu erau permise, a trebuit să reziste pe gazon până la finalul meciului.
În acel an, Bert Trautmann a fost ales drept cel mai bun jucător al campionatului, fiind pentru prima oară când respectivul premiu îi era acordat unui fotbalist străin.
Recuperarea sa a durat șapte luni, iar la retragere, în 1964, a fost organizat un meci de zile mari într-o echipă combinată a celor două cluburi din Manchester ( cu legendarul Bobby Charlton pe teren ) și naționala Angliei. Doi ani mai târziu, în Berlin, avea să primească Ordinul Imperiul Britanic chiar din mâna Reginei Elizabeth, iar în urmă cu câteva sezoane era omagiat de către fanii Manchester City ( VIDEO RECOMANDAT ).
La cei 93 de ani ai săi, Bert Trautmann poate fi văzut pe plaja din Almenara, loc în care, ca și el, sute de alți bătrânei fericiți savurează căldura coastei Mediteranei.
surse articol și fotografii: daily mail , Manchester City site, wikipedia, The Guardian
