PronoLiga1După 34 de runde pline de suspans, Ediția a IV-a de #PronoLiga1 s-a încheiat azi după ultimul meci din acest sezon de Liga 1: CSU Craiova – CFR Cluj. Meciul din Bănie n-a mai contat decât pentru statistică, dat fiind faptul că lucrurile importante din clasamentul #PronoLiga1 s-au produs după primele două meciuri ale acestei etape a 34-a. Aflați la egalitate în frunte, Petru Sîrbu și Deki s-au luptat pentru trofeul suprem după chiar primul meci al rundei, cel de la Cluj, dintre ”U” și Ceahlăul. Mult mai inspirat, primul a mizat pe dorința ”șepcilor” de a se despărți de fani cu o victorie și a punctat decisiv. Ei au mai avut pronosticuri diferite la Rapid – Pandurii, însă niciunul ”2”. În rest, cei doi au avut pronosticuri similare, iar Petru Sîrbu n-a mai putut și depășit și a devenit CAMPIONUL EDIȚIEI A IV-A DE #PRONOLIGA1!

Așadar, Petru Sîrbu iese învingător într-o ediție de #PronoLiga1 specială, una în care am asistat la 34 de runde extrem de spectaculoase, mult mai spectaculoase decât cele din #Liga1. Pe parcursul acestei ediții am asistat la multe schimbări de lider, multe evadări, multe revelații, multe surprize, multe retrageri (din păcate) și, în final, la triumful unui debutant! Petru Sîrbu îi calcă astfel pe urme lui Ionuț Brânzei, un alt debutant câștigător de #PronoLiga1 și intră în cartea de istorie a acestui concurs.

Ultimul loc de pe podium a fost ocupat de Echidistant, cel care a avut un final de #PronoLiga1 foarte bun. Alături de Ionuț, jucătorul cu Marele Șlem din chiar prima etapă, Echidistant a câștigat și ultimul trofeu din acest sezon de ”Omul Etapei”. La polul opus, ”Lanterna” i-a revenit lui Lucian Lipovan, odinioară un campion al acestui concurs.

Clasamentul final al Ediției a IV-a de #PronoLiga1:

Loc  Jucator Puncte
1 petru 156
2 Deki 155
3 echidistant 151
4 Adrian 150
5 Marius Danea 147
6 fmro 145
7 herdaniel9 144
8 Moty 144
9 claudiu emanoil 143
10 ioanitoaia 142
11 Danny1029 142
12 Cristi 141
13 Ionut 141
14 Bianca 139
15 corneliucosma 139
16 Alex 139
17 daninho 138
18 Pavel 136
19 Drejan Bela 136
20 Catalin Cernat 135
21 Emil Toma_av 134
22 Sorin 49 130
23 costindte 127
24 Narcis Drejan 126
25 Razvan G 123
26 BodoniAttila 122
27 Sebi Raducu 121
28 buciumel ionut 104
29 Lucian Lipovan 100
30 Nafetsio 94
31 robbie 87

________________________________________________________

Acesta este trofeul pe care Petru Sîrbu îl va primi în calitate de câștigător al Ediției a IV-a de #PronoLiga1! 

PronoLiga1

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

fourteen + 18 =