roberto baggio

Caldongo, un mic sat în apropiere de Vicenza, locul de unde a plecat unul dintre cei mai mari fotbaliști pe care i-a dat Italia în toată istoria sa: Roberto Baggio. A îmbrăcat tricourile tuturor marilor echipe din Serie A, a jucat la trei Mondiale, a pierdut un sfert de finală din cauza unei accidentări și a fost pe punctul de a face Italia campioană a lumii aproape de unul singur. Toate astea le-a făcut fiind simbolul unui tip de fotbal care nu amintește prin nimic de tradiția italiană, mereu mai atentă la adversari decât la balon.

Vicenza, Fiorentina, Juventus, Milan, Bologna, Inter, Brescia. Sunt echipele care au avut onoarea să-l aibă, mai mult sau mai puţin timp, printre componenţi, pe Roberto Baggio. Probabil ultimul reprezentat al fotbalului romantic. Singurul fotbalist italian care a marcat la trei ediţii de Campionat Mondial. A fost Balon de Aur, dar şi omul care a ratat un penalty decisiv în finala competiţiei supreme din 1994. A avut puterea să o ia mereu de la capăt, lăsând Milanul pentru Bologna şi Interul pentru Brescia. S-a retras în 2004, iar în acel moment, fotbalul a rămas mult mai sărac. Astăzi împlineşte 45 de ani, însă lumea încă îşi mai aminteşte acel sprint nebun al unui puşti încântător din meciul cu Cehoslovacia de la Coppa del Mondo 1990. O fază care defineşte cel mai bine geniul acestui fotbalist fabulos.

Un penalty lansat spre nori în timpul loviturilor de departajare ale finalei Mondialului 1994 a pecetluit destinul un fotbalist despre care se scria numai cu superlative, un CRACK capabil să construiască o echipă în jurul lui, să o ducă în spate pe baza unui joc spectaculos şi să îi pună trese de campioană. Spune legenda că Baggio, a executat acel penalty obligat fiind de selecţionerul “azzuro”, Arrigo Sacchi, cu toate că era accidentat. Istoria o scriu eroii, iar acel balon s-a dus peste transversala porţii şi odată cu el iluziile unei selecţionate, ce ajunsese în acea finală jucată contra Braziliei datorită fotbalului extrordinar, imprevizibil şi genial al talentului născut lângă Vicenza. O dură pedeapsă pentru fotbalistul care marcase diferenţa pe gazoanele americane în acea vară, cu mult peste atacanţii Braziliei ( Bebeto şi Romario ). Dacă acea ratare a privat Italia de cel de-al patrulea titlu mondial la acea oră, asta nu ştirbeşte cu nimic din formidabila traiectorie a lui Baggio prin fotbalul italian şi mondial. Două decenii de fotbal pur și senzaţional. De la Vicenza din Serie C, la Juventus, trecând pe la Milan, Inter, Fiorentina sau mai modestele Brescia şi Bologna. În toate aceste cluburi, mai puţin la AC Milan, a fost idolul suporterilor, suporteri care au ştiut să aprecieze magia izvorâtă din picioarele sale.

Rege în echipele mici

Fotbalul său a transformat două echipe mici, ca Brecia şi Bologna, a catapultat Juventusul şi a întărit faima Fiorentinei. Plecarea sa de pe Artemio Franchhi către Delle Alpi aproape că a provocat o revoluţie printre fanii Fiorentinei, atât de mare era influenţa lui Baggio în echipa “viola”. Doar Milanul nu l-a “înghiţit”. Doi ani gri peste o carieră de alţi 19. Traiectoria sa a început în Serie C şi a căpătat înălţime cu o Fiorentina deja ajunsă în elită. 21 septembrie 1986 , partidă contra Sampdoriei, 2-0 pentru Fiorentina. Atunci a fost tipărită cartea sa de vizită. Talent natural brut. Lui Roberto îi veneau mereu bine partidele de început de ciclu. În Italia este amintit cu pasiune golul marcat Cehoslovaciei la prima sa apariţie în naţională: gol de kinogramă , după ce şi-a depăşit toţi adversarii întâlniţi de pe la mijlocul terenului. Era anul 1998 iar pe retina tifossilor azzuri a rămas etern acest gol. Traiectoria sa cu naţionala a fost mai mult decât notabilă. Trei mondiale 1990, 1994, 1998 şi un sfert de finală pierdut în Coreea din cauza unei inoportune leziuni.

Juve piesa cheie

Revolta socială provocată de tranferul la Juventus a fost foarte bine rentabilizată la Torino, care şi-a dat seama că nu au achiziţionat doar un nume mare ci un fotbalist diferit, dezechilibrant şi intimidator. Juventus cu el în lot a câştigat un “scudetto”, o Cupa Uefa, Cupa Italiei şi o Supercupă a Italiei. Bagaj de remarcat. Pre puţin fidel culorilor unei echipe, Baggio s-a mutat pe San Siro, decizie care avea să fie nefericită. Doi ani slabi pentru el şi s-a văzut nevoit să reînvie în curtea Bolognei. Dat mort din punct de vedere fotbalistic, la Bologna a reapărut cea mai bună versiune “IL Codino”. 22 de goluri în 30 de partide şi reîntoarcerea la Milano. De data aceasta la Inter. Anii se strâng şi pe chipul lui Baggio şi deviază iar spre o echipa mică. La Brescia ţine să demonstreze încă o dată că nu e terminat , recuperează prospeţime, forţă şi toată savoarea cu care condimenta fotbalul. La aceeași echipă, Brescia, s-a retras în 2004. Buon cumpleanno Roby!

Penalty-ul ratat la Mondialul din 1994

Roberto Baggio – The Best Of

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

three × four =