sERGIU bUSÎn urmă cu trei luni, Tikitaka.ro lansa o nouă rubrică săptămânală (sau bi-săptămânală, în funcție de meciuri) în care se dorea urmărirea, meci cu meci, a evoluției fiecărui jucător român din afara granițelor. Intitulată Barometrul Stranierilor (#BsRo), această rubrică a încercat să vă aducă informații importante despre românii din Europa și nu numai, despre stranierii aflați în vederile selecționerilor echipei naționale Iordănescu / Pițurcă, dar și despre românii ”driblați” de ochii acestor oameni care conduc naționala.

Acum, în această pauză competițională datorată (sau mai degrabă cauzată) de meciurile din Preliminariile Euro 2016, ne-am gândit că este momentul să vedem care sunt cei mai buni marcatori români de peste hotare. Din fericire, deși numărul, dar mai ales valoarea românilor de afară a scăzut considerabil în comparație cu anii trecuți, aceștia încearcă să se mențină în formă și să se afirme cu fiecare etapă. Majoritatea dintre ei, în special cei din campionatele puternice, sunt mai mult rezerve neutilizate. Pe de altă parte, există și unii, în campionate de nivel inferior, care joacă destul de des și apar frecvent pe lista marcatorilor.

Clasamentul marcatorilor români se prezintă astfel:

1. Cristi Ianu (Lausanne) – 12 goluri
2. Sergiu Buș (CSKA Sofia – foto) – 10 goluri
3. Romeo Surdu (Milsami) – 7 goluri
4. Eric Bicfalvi (Volyn) – 6 goluri
5. Răzvan Ochiroșii (Guijuelo) – 5 goluri
6. Cristi Bud (Milsami) – 4 goluri
7. Răzvan Raț (PAOK) – 3 goluri
8. Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Gabi Torje (Konyaspor), George Țucudean (Charlton), Cosmin Moți (Ludogorets), Gigel Bucur (Kuban), Alin Vigariu (Dalgurd), Florentin Matei (Volyn), Florin Andone (Cordoba II), Ovidiu Herea (Sion) – 2 goluri
9. Alex Maxim (VfB Stuttgart), Ciprian Marica (Konyaspor), Liviu Antal (Genclerbirligi), Alex Ioniță II (AEL Limassol), Cristian Sîrghi – 1 gol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 × five =