Tommy Robredo

La 31 de ani, Tommy Robredo reușește cel mai bun rezultat personal al carierei la US Open, calificându-se în sferturile de finală după o victorie senzațională cu Roger Federer. În precedentele zece întâlniri cu elvețianul, catalanul nu a câștigat nici măcar una și, chiar mai mult, i-a luat acestuia doar trei seturi. Ei bine, astăzi, Robredo (19) a profitat de ziua foarte proastă prinsă de un Federer (7) care a comis nu mai puțin de 43 de greșeli neforțate și s-a impus în trei seturi, cu 7-6(3) 6-3 6-4. Chiar și în prima manșă ce pare că a fost mai echilibrată având în vedere că s-a descis în tie-break, cel care acum șapte ani se afla pe locul cinci în clasamentul ATP a avut posibilitatea de a servi pentru set.

Federer nu va pierde foarte multe puncte în urma acestei înfrângeri pentru că anul trecut a fost eliminat în sferturile de finală. Cu toate acestea, cel ajuns deja pe un incredibil loc șapte, riscă să mai cadă în clasamentul ce va fi actualizat după terminarea ultimului Grand Slam al anului. De partea cealaltă, Robredo ne-a ”furat” posibilitatea de vedea încă un meci (ar fi fost al 32-lea) între Federer și Rafael Nadal. Spaniolul fost lider mondial s-a calificat în sferturile de finală deși n-a avut un meci deloc ușor cu Philipp Kohlschreiber, de care a trecut în patru seturi, cu 6-7(4) 6-4 6-3 6-1. După o primă manșă câștigată în tie-break de agresivul Kohlschreiber (22), au urmat alte două aproape la fel de echilibrate în urma cărora Nadal (2) a întors scorul, în special, datorită loviturilor direct câștigătoare reușite din defensivă. Abia în setul al patrulea germanul nu s-a mai ridicat la nivelul adversarului său, dar acest lucru s-a întâmplat după ce în primul game a ratat o minge de break, trimițând un smash în fileu.

În celălalt sfert de final de pe jumătatea inferioară se vor întâlni David Ferrer și Richard Gasquet, ambii calificați în această fază după niște meciuri extraordinare. Favoritul numărul patru a câștigat în aproape patru ore, cu 7-6(2) 3-6 7-5 7-6(3), în fața lui  Janko Tipsarevic (18), în timp ce francezul, cap de serie numărul opt, a dispus după patru ore și 40 de minute de Milos Raonic (10), cu 6-7(4) 7-6(4) 2-6 7-6(9) 7-5, și este singurul învingător de astăzi ce nu provine din Spania.

Mai trebuie spus că ploaia care a întrerupt, printre altele, și meciul pierdut de Simona Halep cu Flavia Pennetta, i-a determinat pe organizatori să anuleze și să reprogrameze mai multe meciuri ce trebuiau să se dispute astăzi, cum ar fi optimea de finală dintre Ana Ivanovic și Victoria Azarenka, mai multe partide de dublu, precum și unele din turneul juniorilor.

REZULTATELE COMPLETE DE ASTĂZI

PROGRAMUL ZILEI A 9-A

sursă foto: usopen.org

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here