Dramă la Dinamo

Cheltuielile de milioane de euro ale unor oameni care au sperat an de an că vor reuși în sfârșit să atingă visul numit Champions League s-au năruit duminică seară pe stadionul Ștefan Cel Mare o dată cu prestația jalnică a unui grup de fotbaliști plătiți regește. Probabil că Dinamo are unul dintre cele mai scumpe loturi din campionatul românesc, însă asta nu s-a văzut în mijlocul debandadei din loja și vestiarul clubului.

O etapă ce cu siguranță va rămâne în istoria fotbalului românesc, pentru că indiferent de deznodământul final, rămâne în urmă o mare certitudine. Porcul nu a zburat nici în anul 2009.

Incredibilă traiectoria lui Răzvan Lucescu și în ce fel i s-au așezat lucrurile pe drumul către Națională. După victoria celor de la FC Brașov în Ștefan Cel Mare, Răzvan și-a câștigat respectul întregii suflări fotbalistice din România. Chiar și al suporterilor lui Dinamo, care au început să facă diferența dintre neputința propriei echipe și valoarea adversarilor.

Dănciulescu, Marius Niculae, Măldărășanu, Ilyeș… sigur suntem în anul 2009?

Dacă m-aș numi Adrian Cristea m-aș lăsa de fotbal. Să fii cel mai tehnic jucător de pe teren și totuși atât de slab….

Mi-ar place ca Timișoarei să îi fie redate cele șase puncte luate pentru a avea încă o etapă de acest gen. După atâția ani de plictiseală mai merităm o șarjă din asta.

Și totuși, Unirea Urziceni, merită să fie campioană.

Dan Petrescu se va întoarce în Ghencea ca antrenor. Însă pe banca tehnică a Unirii.

La GSP TV, Unirea este 99% cammpioană. La Sport.ro doar 95%. MM Stoica face baie cu șampanie. A apărut iar Mitică Dragomir umflându-se în pene cu ce campionat frumos are…. Marșșșșșș ….

Concluzii:

Am văzut unul dintre cele mai slabe meciuri ale echipei Dinamo din cele pe care mi le amintesc eu. Am văzut și meciul cu Foresta.

S-a făcut dreptate. Mircea Lucescu campion UEFA, Răzvan Lucescu antrenor la Națională, Dan Petrescu 95-99% campion în România. Asta este adevărata ordine a antrenorilor români. Ahhhh … am uitat de Boloni, însă mă tem pentru el pe motiv de Mircea Rednic.

Acest deznodământ se bucură de aprobarea majorității oamenilor de fotbal din România. Și de 95-99% ( depinde de canalul TV ) din rândul microbiștilor români.

Steliștii să nu râdă. Stau mai prost ca dinamoviștii. Dinamo încă mai are o șansă pentru Liga Campionilor. Steaua stă la mâna Urziceniului pentru a juca în UEFA.

Fotbalul este un sport, o competiție, ca atare cere devotament 100% pentru culorile clubului care te plătește.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

13 + 9 =