Crăciunul. Anul Nou. Zile de petrecut împreună cu familia și prietenii. Clipe de fericire așteptate luni de zile.

Fără îndoială, nouă microbiștilor, cred că nu ne-ar displace să avem parte de o mică vacanță în Anglia pe parcursul acestor zile. În timp ce toate marile campionate europene fac o pauză de aproximativ două săptămâni, Premier League este dispusă să ofere spectacol pe bandă rulantă chiar și în zile de sărbătoare programându-și etapele 19 și 20 în această perioadă, plus turul cu numărul trei din FA Cup și semifinalele Football League Cup ( fosta Carling Cup ). Zile frenetice, la fel ca stilul propriu de pe gazoane, cu fotbal englez în zilele de 26, 27, 28, 29, 30 decembrie și 2, 3, 5, 6 ianuarie ale noului an.

Dintre toate aceste zile, 26 decemebrie este cea care are cea mai mare încărcătură istorică. Ziua pachetelor este o tradiție ce vine din Evul Mediu, zi în care imediat după Crăciu, nobili o alegeau pentru a le da cadouri servitorilor, încercând astfel, să își mai spele din păcate cu o faptă bună pe sfârșit de an.

Anii au trecut iar The Boxing Day s-a transformat într-o sărbătoare a microbiștilor, care cer cu fervoare fotbal. Stadioanele sunt pline și se poate observa o enormă afluență infantilă. Echipele în schimb, în loc de a privi meciurile cu spiritul sărbătorilor, întră pe gazon mai motivate ca oricând, cu moralul urcat spre sută la sută; pe când Mourinho era la Chelsea și-a asigurat unele titluri tocmai în această perioadă, înlănțuind cinci-șase meciuri fără înfrângere.

De altfel, această tradiție nu e exclusivă în Anglia. Irlanda de Nord profită și își programează derby-ul în această zi, în timp ce în Scoția este programat Old Firm pentru a se disputa în acest interval al sfârșit-începutului de an, meci care se va juca pe 3 ianuarie.

Premier League, ne aduce un Manchester United rupt în două de accidentări, cu Carrick transformat în apărător central ( dovadă, două înfrângeri în ultimele trei meciuri ), un Liverpool deprimat și deprimant, un Arsenal zglobiu și jucăuș și un Chelsea care este lider și care încearcă să profite de zilele astea înainte de a rămâne fără fotbaliștii ce îi vor pleca la Cupa Africii.

Presupun că există opinii și opinii în legătură cu meciurile de fotbal jucate în aceste zile pe insula britanică ( imaginați-vă cât de obosiți ar fi fotbaliștii români dacă li s-ar propune așa ceva aici, gândul că nu au ocazia de a sărbători prin cluburi putând fi fatal pentru ei ), însă așa cum este de comprimat calendarul fotbalistic în Anglia, tot la fel de bine se termină și mai repede competițiile acolo, dându-le ocazia fotbaliștilor să aibă de mai multe zile de odihnă în vară sau pentru a se pregăti pentru turneele finale celor care participă acolo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here