Australia se confruntă în această săptămână cu un val de caniculă cu temperaturi extrem de ridicate, ajungând până la aproape 50°C în unele zone. Acest val de căldură afectează şi turneul de Grand Slam de la Melbourne, de marţi şi până vineri, jucătorii urmând a evolua pe temperaturi resimtiţe ce se apropie de 45°C!

foto: weather.com/accuweather.com
foto: weather.com/accuweather.com

Cel mai afectat în prima zi de caniculă, a fost jucătorul canadian Frank Dancevic. Acesta a leşinat în timpul setului secund din meciul său cu Benoît Paire şi a fost inconştient timp de un minut. Pe lângă canadian, şi un copil de mingi a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar chinezoaica Peng Shuai s-a simţit rău şi a vomitat după meci. Dancevic a dus la bun sfârşit meciul, pierzându-l cu 0-3 la seturi, şi a acuzat organizatorii că îi pun pe tenismeni în condiţii inumane:

“Consider că este inuman. Nu cred că e corect pentru nimeni, jucători, fani, tenisul în general, când vezi jucători că se retrag sau că leşină. Am jucat meciuri de 5 seturi în toată cariera, dar să fiu pe teren şi după un set şi jumătate să leşin, nu e normal. Sunt mulţi jucători care se plâng de aceste condiţii şi până când cineva o să moară, vor programa în continuare meciuri pe această caniculă.”

foto: guardian.com

De partea sa, au fost şi alţi jucători, fie că au acuzat mai mult sau mai puţin organizatorii. Iată ce au declarat aceştia:

Andy Murray: “Cu toate că e uşor să spui despre condiţii că sunt sigure, că există medici şi toate celelalte, e de ajuns să se întâmple un singur lucru rău. Arată teribil pentru tot sportul să vezi jucători, oficiali, copii de mingi sau spectatori că leşină. Condiţiile în care am jucat au fost foarte, foarte dificile. Toată lumea va avea probleme pe această caniculă. Trebuie să fim atenţi în aceste zile, au fost probleme în alte sporturi cu atacuri de inimă. În meciuri, te forţezi până la limite şi adăugând căldură, nu vrem să vedem că i se întâmplă cuiva ceva rău.”

Victoria Azarenka: “M-am simţit ca şi cum am dansat într-o tigaie încinsă.”

Caroline Wozniacki: “Am pus sticla de apă pe suprafaţa de joc şi după câteva minute, a început plasticul să se topească.”

delpotsonga

John Isner: “Pe teren e ca un cuptor când îl deschizi şi vezi că sunt gata cartofii.”

Jo-Wilfried Tsonga: “Nu ştiu care e expresia în engleză, dar nu e deloc bine pentru încălţările noastre.”

Juan Martin del Potro: “A fost teribil. Încerci să te hidratezi cât mai mult şi începi să te gândeşti şi la organism, nu doar la joc.”

 

foto: sportsillustrated.cnn.com

Federer, cel mai liniştit

Elveţianul nu pare să fie deranjat de căldură şi a declarat că totul ţine de pregătirea mentală: “E doar un lucru mental. Dacă te-ai antrenat suficient de tare în întreagă carieră sau în ultimele săptămâni, şi ai încredere că poţi, nu e niciun motiv pentru care nu poţi juca. Dacă nu faci faţă, arunci prosopul.” Întrebat dacă acoperişul de pe arena Rod Laver ar trebui închis pentru a opri razele soarelui, Federer a răspuns negativ: “Nu. Cred că ar trebui să rămână mereu deschis.”

 

 

foto: lexpress.fr

Gilles Simon, eroul zilei

Acum 3 zile, francezul mergea în cârje din cauza unei accidentări la gleznă, şi participarea la Australian Open era incertă. Astăzi, nu numai că a reuşit să joace la peste 40 de grade, dar a şi câştigat, într-un meci maraton ce a durat 4h35′, învingându-l pe germanul Daniel Brands în cinci seturi: 6-7, 6-4, 3-6, 6-3, 16-14 şi salvând 7 mingi de meci. Ultimul set a fost cu o jumătate de oră mai lung decât meciul lui Murray.

Vezi şi cum s-au descurcat românii la Australian Open

Sursă foto articol: AP

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

17 + fifteen =