UPDATE: În cele din urmă, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Timiş a decis ca partida dintre Giarmata Vii şi ASU Politehnica Timişoara să se joace pe terenul primei echipe.

În urmă cu 2 ani, suporterii timişoreni s-au strâns în jurul clubului de fotbal care aparţine Universităţii Politehnice din oraş. Chiar dacă ASU Poli juca în liga a V-a şi nu era continuatoarea juridică a fostei grupări care a evoluat pe “Dan Păltinişanu” până la apariţia hibridului din prezent, timişorenii au demarat un proiect curajos. Ca atare, susţinerea financiară şi ataşamentul suporterilor au fost răsplătite de jucători cu promovarea în liga a IV-a.

La finalul primului sezon petrecut în liga 4, Politehnica a fost unica neînvinsă a diviziei, însă, din păcate pentru entuziasmul din jurul proiectului, acest lucru nu a coincis cu dreptul de a participa la barajul care duce spre liga a III-a, astfel că timişorenii s-au clasat pe locul 2, la un singur punct în spatele campionilor de la CS Ghiroda.

În duelurile directe cu Ghiroda, ASU a scos următoarele rezultate: 3-0 şi 1-1. A avut de partea ei şi golaverajul mai solid, însă cele 5 egaluri, singurii paşi greşiţi înregistraţi de-a lungul campionatului, au anulat cea de-a doua promovare consecutivă (pare greu de crezut că sătenii din Galda de Jos, judeţul Alba, le-ar fi pus probleme).

Gustul amar al ratării promovării poate fi îndulcit cu adjudecarea finalei judeţene a Cupei României, eveniment care va avea loc vineri, 20 iunie. Iniţial, partida cu Lorena Giarmata Vii, echipa de pe locul 2 al seriei III din liga 5, trebuia să aibă loc pe stadionul adversarei, dar reprezentanţii Jandarmeriei au decis că arena “Comunală” nu întruneşte condiţiile necesare, astfel că, cel mai probabil, faza judeţeană a Cupei României se va juca pe “Dan Păltinişanu”.

După 2 ani în care a bătut vântul prin peluzele legendarului stadion din Banat, perioadă în care localnicii pătimaşi au făcut spectacol pe maidanele din judeţ, ar fi frumos ca finala judeţeană a Cupei României să se joace la Timişoara. Ar fi păcat ca simţurile microbiştilor de pretutindeni să nu se delecteze cu atmosfera pe care o vor crea suporterii timişoreni la întoarcerea în locul în care şi-au făcut cunoscută pasiunea pentru echipa locală de fotbal.

Pe de altă parte, susţinătorul de rând al Politehnicii Timişoara nu ar trebui să fie privat de sentimentul unic al fiului risipitor care se întoarce acasă şi exclamă: “Vezi? M-am descurcat şi fără tine!”

asu_poli_suporteri

sursă foto: facebook.com/sspolitimisoara

1 COMENTARIU

  1. If it’s on your mouth then you most likely got it from incotennly kissing a family member or friend that has cold sores during child hood, many people contract HSV1 this way it’s actually what causes cold sores (oral herpes) and they are very common to have on the mouth. Cold sores don’t commonly come from having sex.You can kiss her or give her oral sex when you have absolutely NO signs or symptoms of an out break. Herpes is more contagious while there is any signs of an out break, but you do have a slight chance of passing it when you don’t have an out break. This is because of viral shedding which is spreading herpes when you don’t have symptoms. Viral shedding usually happens around the time of and in between out breaks. Viral shedding usually happens for a small number of days out of the year, but it’s unpredictable even to you. If you do get a cold sore or break out wait until it’s completely gone then wait a few more days to kiss her or give her oral sex.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 × one =