Odată cu evoluţia tehnologiei, aplicabilitatea sa într-un număr vast de domenii a reprezentat întotdeauna un beneficiu. Nu este de mirare faptul că lumea sportului a avut mult de câştigat de pe urma descoperirilor din domeniul tehnologic. Aplicarea anumitor îmbunătăţiri de acest fel în cadrul sporturilor nu doar că a reprezentat un mare avantaj, ci în unele cazuri se poate spune și că a revoluţionat această lume a competiţiei.

O imagine mai clară

Probabil cea mai mare îmbunătăţire adusă sportului a fost făcută posibilă datorită evoluţiei camerelor video. Acest aspect nu doar că a adus un plus de claritate imaginilor, dar a facilitat și luarea deciziilor în cazul unor situaţii delicate precum ieşirea mingii din teren, chiar şi cu câţiva centimetri.

Echipamentul video performant poate surprinde până și cele mai mici detalii.

În plus, senzorii şi aparatele video au permis o mai bună evaluare a jucătorilor, determinând cu o exactitate precisă performanța fiecăruia pe tot parcursul unui joc. Acest lucru i-a ajutat atât pe participanţi cât şi pe antrenori să aleagă un program de exerciţii cât mai eficient. În plus, posibilitatea de vizionare a reluărilor din mai multe unghiuri poate dezvălui informaţii preţioase când scopul este de a remedia greşeli uzuale sau de a îmbunătăţi abilităţile dobândite.

Tehnologia din spatele performanței

Faptul că în prezent domeniul IT evoluează într-un ritm accelerat reprezintă beneficii de diferite tipuri pentru lumea sportului. În primul rând echipamentul sportivilor este într-o constantă îmbunătăţire datorită puterii de calcul crescute a sistemelor computerizate, acestea permiţând o mai bună analiză a unor factori fizici precum aerodinamism, rezistență sau flexibilitate. De asemenea, această capacitate de analiză a fiecărui detaliu tehnic este cu succes aplicată în cadrul statisticilor, influenţând în mod pozitiv atât numărul acestora cât şi precizia rezultatelor.

Mai mult decât atât, domeniul editării video a permis o îmbunătăţire a experienţei spectatorilor, atât cei aflaţi la faţa locului cât şi cei ce vizionează evenimente din confortul propriei case. Fie că este vorba despre un clip de promovare editat precum cel al Cupei Mondiale sau prezentarea reluărilor şi completarea cu explicaţii utilizând imagini generate pe calculator, tehnologia informaţiei a devenit o componentă aproape obligatorie pentru acest domeniu.

Accesibilitate şi publicitatea

Probabil cel mai important aspect legat de accesibilitatea vizionării unui eveniment sportiv este programul de difuzare. În trecut exista riscul de a rata difuzarea unui meci sau campionat din cauza lipsei de timp însă în prezent acest risc a fost diminuat datorită internetului. Din ce în ce mai multe evenimente de mare importanță se pot viziona online, chiar şi după mult timp de când au avut loc.

Odată cu creşterea în popularitate a platformelor de streaming online, unele site-uri au pus la dispoziţia utilizatorilor turnee sau campionate filmate în întregime. Un exemplu bun în acest sens este Twitch.tv, o platformă de streaming online care difuzează din ce în ce mai multe evenimente sportive iar în primăvara acestui an, publicul a putut urmări live pe acest site unul dintre cele mai mari campionate de poker ale anului, respectiv SCOOP 2018. Pe lângă acesta, pe site deseori pot fi urmărite numeroase campionate ale celor mai populare jocuri video ale zilelor noastre.

Accesul la informaţie este un alt aspect ce contribuie la evoluţia lumii sporturilor. Fie că utilizăm computerul sau telefonul mobil, în prezent aproape toate competiţiile mari au parte de publicitate în mediul online. Acest lucru este considerat ca fiind o influență pozitivă în ceea ce priveşte popularitatea unui eveniment şi numărul de oameni interesaţi de acesta.

Aşadar, indiferent de tipul de sport, utilizarea şi aplicarea tehnologiei moderne prezintă avantaje din mai multe puncte de vedere, în funcţie de scopul urmărit. De asemenea, nu trebuie pierdut din vedere aspectul social al evenimentelor de acest tip şi în final este la fel de important să împărtăşim bucuria spectacolului alături de prieteni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 × 4 =