Sorana Cîrstea s-a calificat în urmă cu puține momente în sferturile de finală ale puternicului turneu WTA de la Dubai, după o victorie muncită, 6-2, 5-7, 6-1, cu favorita 4 de la aceste turneu, italianca Sara Errani (10 WTA). Într-un meci care a durat peste două ore, Sorana a fost jucătoarea mai mai bună la aproape toate capitolele, inclusiv la cel al greșelilor neforțate. Acesta a fost și faptul pentru care meciul nu a durat doar două seturi.
Pentru a emite pretenții la un loc în fazele finale ale turneului de 2,000,000 de dolari din Dubai, Sorana Cîrstea trebuie să-și corecteze aceste erori neforțate, mult prea multe pentru un asemenea nivel. În schimb, jucătoarea din România compensează prin punctele câștigătoare, principalul său atu în acest moment. Victoria din optimi cu Errani vine după 5 meciuri la rând pe care românca le-a pierdut cu această jucătoare.
În sferturile de finală ale turneului Premier 12 din Dubai, Sorana Cîrstea o va înfrunta pe daneza Caroline Wozniacki, favorita 8 și locul 11 WTA. Va fi cel de-al 7-lea duel dintre cele două jucătoare. Până în prezent, scorul duelurilor directe este 3-3, cu Sorana câștigătoare a ultimul meci direct, în 2013 la Toronto, turneu la care românca a jucat finală.
Sorana Cirstea - Caroline Wozniacki
Calificarea în sferturile de finală de la Dubai îi vor aduce Soranei Cîrstea un cec în valoare de 38,891 de dolari și 100 de puncte în clasamentul WTA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here