UPDATE! Simona Halep – Caroline Wozniacki 2-6, 6-1, 6-1!

Acuzată de mulți că bate doar ”outsideri”, Simona Halep a demonstrat la Dubai contrariul. După drama cu Makarova de ieri, azi a sosit ziua în care Halep a arătat că merită să fie în topul tenisului mondial feminin. Deși a început mei greu meciul cu daneza Wozniacki, cedând setul I cu 2-6, Simona s-a adunat și a demonstrat în următoarele două că este una dintre cele mai bune jucătoare din lume. Practic, Halep a sufocat-o pe Caroline cu jocul ei ofensiv, iar daneza a fost pusă la podea și numărată. Wozniacki a mai câștigat doar două game-uri, iar meciul s-a încheiat cu un 2-6, 6-1, 6-1 elocvent pentru realitatea din teren.

Finala de mâine de la Dubai se anunță mult mai dificilă, dat fiind faptul că adversara Simonei va fi una care nu e pe gustul româncei: mare și puternică în joc. În persoana Karolinei Pliskova, aceasta are un debut de 2015 senzațional, cu victorii aproape pe linie. Doar Makarova și Suarez-Navarro au câștigat cu cehoaica în acest sezon. Va fi prima întâlnire dintre Simona și Karolina.

Halep - Pliskova

……………………………………………………………

UPDATE! Irina Begu – Julia Glushko 6-1, 6-2

Așa cum preconizam, Irina Begu nu a avut niciun fel de problemă în sferturile de finală de la Rio de Janeiro, acolo unde a jucat cu israelianca Julia Glushko, a 149-a jucătoare a lumii. În doar o oră și 15 minute, românca s-a impus clar, 6-1, 6-2 și așteaptă acum duelul Anna Schmiedlova (Slovacia, 75 WTA), cea care a dispus în două seturi, 6-3, 6-1, de Veronica Cepede (Paraguay, 168 WTA).

Scorul duelurilor directe este egal, 1-1, cu slovaca învingătoare în 2013 la Nanjing, scor 6-0, 6-0, și Irina în 2014 la Bogota, scor 6-3, 6-1.

Begu - Schmiedlova

UPDATE! Simona Halep – Ekaterina Makarova 6-3, 1-6, 7-5

Conform așteptărilor, Simona Halep a demonstrat la Dubai faptul că meciul de coșmar cu Ekaterina Makarova de la Melbourne a fost un accident. Deși extrem de greu și muncit, românca și-a luat revanșa în fața rusoaicei, după un meci în care Simona a arătat că și în zilele ei proaste poate fi printre cele mai bune din circuit.

În peste două ore de joc, Halep s-a impus în trei seturi, scor 6-3, 1-6, 7-5, și s-a calificat în careul de ași al puternicului turneu de peste două milioane de dolari din Emiratele Arabe Unite. Aici, ea va da piept cu o colegă de clasament WTA, daneza de pe locul 5 Caroline Wozniacki, împotriva căreia nu a mai jucat din 2013 de la New Haven, acolo unde Simona s-a impus cu 6-2, 7-5.

Interesant este faptul că prima lor întâlnire în circuitul WTA a fost tot la Dubai. Se consemna acest lucru în 2012, iar daneza câștiga cu 6-2, 6-3.

Halep Wozniacki live

Tot azi, de la ora 17:00, Irina Begu va evolua în sferturi la Rio împotriva israeliencei Julia Glushko, numărul 149 WTA, împotriva căreia conduce cu 1-0 la meciuri, după victoria din 2011 de la Marbella (6-4, 6-0).

Begu 2

……………………………………………………………

UPDATE! Optimi, Dubai: Simona Halep – Tsvetana Pironkova 6-4, 6-3

Fără se presteze cel mai bun meci al său, Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale puternicului turneu din categoria Premier 5 de la Dubai, după o victorie în două seturi, scor 6-4, 6-2, cu bulgăroaica Tsvetana Pironkova.

Pentru Halep urmează un excelent prilej de a-și lua revanșa cu rusoaica Ekaterina Makarova, cea care a spulberat-o pe româncă la Australian Open.

Halep Makarova

UPDATE! Irina Begu – Bethanie Mattek-Sands 6-2, 6-4

Forma bună a Irinei Begu din acest început de sezon continuă și în Brazilia. După un meci pe care l-a controlat autoritar, a 34-a jucătoare a lumii a dispus de americanca Bethanie Mattek-Sands în două seturi, scor 6-2, 6-4 și s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de 250,000 de dolari de la Rio de Janeiro.

………………………………………………………………………………………………..

După ce în urmă cu câteva zile au calificat România la barajul pentru Grupa Mondială din Fed Cup, Simona Halep și Irina Begu au plecat în această săptămână în Asia și America de Sud pentru turneele de la Dubai și Rio de Janeiro. Dacă Simona e cap de serie numărul 1 în Emirate, Irina este a doua favorită din Brazilia, acolo unde numai Sara Errani este mai bine cotată decât românca. Conform calculelor hârtiei, cele două și-au demonstrat superioritatea încă din primele meciuri. Simona Halep a trecut ușor, 6-2, 6-0, de o Daniela Hantuchova mult prea obosită după ”escapada” de la Pattaya, în timp ce Irina Begu a copiat-o, scor 6-1, 6-3 cu Olivia Rogowska.

Pentru cele două jucătoare urmează meciuri relativ abordabile în faza optimilor de finală. Dacă Simona va întâlni o jucătoare extrem de inconstantă, pe bulgăroaica Tsvetana Pironkova (57 WTA), Irina Begu are de înfruntat dorința de revenire a excentricei americance Bethanie Mattek-Sands, actualmente doar pe 214 WTA.

Meciul Halep – Pironkova va reprezenta prima întâlnire dintre cele două jucătoare în circuitul WTA. Bulgăroaica vine în acest duel după două meciuri câștigate în set decisiv, cu Koukalova și Peng, ambele peste două ore de joc.

Partida Simona Halep – Tsvetana Pironkova este programată să înceapă la ora 17:00!

Halep Pironkova live

Nici partida dintre Begu și Mattek-Sands nu are o istorie foarte bogată, cele două întâlnindu-se până acum o singură dată, în 2012 la Linz. Acolo, Irina s-a impus în trei seturi, 6-4, 1-6, 6-2.

Duelul Irina Begu – Bethanie Mattek-Sands va începe în jurul orei 15:00!

Irina Begu

Rezultate dublu:

Rio Open, turul 1: Irina Begu/Maria Irigoyen (ARG) [1] – Dinah Pfizenmaier (GER)/Anna Schmiedlova (SVK) 6-1, 6-1

 Rio Open, turul 1: Elena Bogdan/Nicole Melichar (SUA) – Tatiana Bua (ARG)/Andrea Gamiz (VEN) 6-2, 7-5

WTA Dubai, turul 1: Monica Niculescu/Alexandra Panova (RUS) – Michaella Krajicek (NED)/Barbora Zahlavova-Strycova (CZE) 4-6, 6-3, 10-7

1 COMENTARIU

  1. […] de la New York, a pozat în Sports Ilustrated, iar acum se dă cu placa pe nisip. Wozniacki, învinsă ieri de Simona Halep, în semifinalele turneului de la Dubai, a avut timp însă să ia și ceva lecții de […]

Leave a Reply to Caroline Wozniacki face sandboard în Dubai - VIDEOSPORT.RO Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 × 2 =