SIMONA HALEP

După ce și-a îndeplinit visul de a ajunge în Top 10 WTA, Simona Halep începe să-și îmbunătățească poziția în topul ierarhiei mondiale de la o săptămâna la alta. Astfel, după ce succesul de la Doha a ajutat-o să urce până pe locul 9 WTA, jucătoarea din România a reușit să profite și de rezultatele de la Dubai, și să urce până pe locul 7 WTA, egalând cea mai bună clasare din istorie pentru o jucătoare din România: Irina Spîrlea în 1997.

Deși nu a jucat în Emiratele Arabe Unite decât un set și două game-uri, fiind nevoită să abandoneze în meciul cu Alize Cornet din cauza unei accidentări, Simona Halep a profitat de faptul că celelalte jucătoare nu au putut să-și apare punctele câștigate în sezonul precedent și le-a depășit. Rând pe rând, Petra Kvitova, Sara Errani și Jelena Jankovic au fost eliminate de la Dubai, iar Simona a urcat de la un meci la altul.

Simona Halep locul 7 WTA
foto: www.tennis4wta.com

Într-un repaus deocamdată, la recomandarea de medicilor, Simona Halep a anunțat că va reveni pe teren la puternicele turnee de la Indian Wells și Miami. Dacă va reuși performanțe de la turul III în sus la aceste turnee, Simona are șansa de a se apropia sau de a depăși chiar locurile 5-6 în clasamentul WTA.

1 COMENTARIU

  1. Felicitari Simona! Aceasta clasare e rodul performantelor ei de pana acum pentru care merita tot respectul! Ii urez sanatate si sa o vedem castigatoare de cat mai multe ori!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here