simona halep

Simona Halep, fata de aur a tenisului și a sportului românesc, încheie un an 2013 absolut de excepție, prin câștigarea unui trofeu de o importanță majoră: Turneul Campioanelor de la Sofia. După 2-6, 6-2, 6-2 în finală cu Samantha Stosur, o jucătoare din Australia consacrată în circuitul WTA, Simona Halep își trece în palmares al 6-lea titlu WTA din acest sezon din tot atâtea finale jucate.

La fel ca în meciul cu Ana Ivanovic de ieri, Simona a început meciul mai slab, însă astăzi acest lucru a fost cauzat și de o accidentare la piciorul stâng, pe care a și avut aplicat un bandaj. Stosur a câșigat setul inaugural cu 6-2 și Simona pe care o cunoșteam cu toții trebuia să revină așa cum numai ea știe. Și Simona a revenit. Cu stil și cu un joc de mare campioană, Simona nu a mai lăsat-o pe Samantha să spere nici măcar o clipă că poate câștiga titlul și, după un dublu 6-2, 6-2, Halep câștigă turneul de la Sofia încă de la prima sa participare. Cu toții sperăm acum că Sofia din 2014 se va transforma într-un ”Istanbul”.

Pentru titlul de la Sofia, Simona va fi recompensată cu un cec în valoare de 270,000 de dolari și 375 de puncte în clasametul WTA, grație cărora începând de mâine, când clasamentul se va actualiza, va fi noul număr 11 mondial.

Așadar, Nürnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova și Sofia, iată o listă de turnee pe care Simona Halep le-a câștigat în 2013, pe toate suprafețele și împotriva unora dintre cele mai bune jucătoare din lume.

Felicitări, Simona Halep, de departe CEL MAI BUN SPORTIV AL ROMÂNIEI ÎN 2013!

1 COMENTARIU

  1. Superbă victorie și un an excepțional pentru sportiva anului în România.
    Încă o dată însă, rușine televiziunii naționale și televiziunilor de sport din România – pentru ei contează doar cocalarii și penalii din fotbal și pițipoancele lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 × two =