Înaintea marii confruntări cu Lazio, tehnicianul Romei, Zdenek Zeman, şi-a sfătuit elevii să-şi facă jocul obişnuit. Ca o ironie, exact asta au făcut! Giallorossi au condus, însă o serie de greşeli incredibile au dus la victoria lui Lazio cu 3-2, a treia consecutivă în Derby della Capitale, probabil cea mai intensă rivalitate din Italia.

Rivalitatea s-a făcut simţită încă înaintea duelului de pe gazon. Pe străzile Romei au avut loc ciocniri violente între fanii celor două echipe, cel puţin o persoană fiind înjunghiată, potrivit presei italiene. În stadion însă, cel puţin pentru câteva momente, duşmănia a fost lăsată deoparte, ambele tifoserii şi cei 22 de jucători comemorând cinci ani de la dispariţia lui Gabriele Sandri, suporterul lazial ucis de un poliţist pe 11 noiembrie 2007.

Astfel, galeria lui Lazio i-a dedicat acestuia coregrafia de la începutul meciului, iar fotbaliştii celor două echipe au ieşit pe teren purtând tricouri cu numărul 81 (anul naşterii lui Sandri) şi cu numele lui Gabriele. În acelaşi timp, fratele fanului dispărut a mers sub Curva Nord avându-l în braţe pe fiul său în vărstă de trei ani şi jumătate, care se numeşte chiar Gabriele.

Partida s-a jucat pe o ploaie torenţială care s-a abătut asupra capitalei şi care a transformat gazonul într-o suprafaţă la limita practicabilului. Mai mult decât atât, a determinat şi o scurtă pauză de curent, care a stins proiectoarele de pe Stadio Olimpico, moment pe care fanii Romei nu l-au lăsat netaxat, ironizându-l pe Claudio Lotito, preşedintele rivalei, căruia i-au cântat “Lotito paga la luce” (Lotito, plăteşte lumina).

După câteva minute de confuzie şi parlamentări, timp în care fanii din tribune s-au oferit să ajute prin aprinderea brichetelor sau a lanternelor de la telefoanele mobile, meciul s-a reluat şi, aproape imediat, Roma a deschis scorul, prin Lamela, însă arbitrul nu a observat faultul în atac al argentinianului. A fost al optulea gol al fostului jucător de la River Plate în acest sezon, cifră prin care li se alătură lui Cavani  şi El Shaarawy în clasamentul golgheterilor din Serie A.

Fotbalistul de 19 ani a mai reuşit o performanţă notabilă cu această ocazie, ajungând la al şaselea meci consecutiv în campionat în care înscrie, o serie pe care, în ultimii 15 ani, au mai înregistrat-o doar patru jucători, unul dintre ei, francezul David Trezeguet, chiar de două ori.

Golul lui Lamela părea să confirme momentul nefavorabil al lui Lazio, care venea la Derby fără a fi câştigat în precedentele trei etape. Situaţia a basculat însă în ultimele 10 minute ale primei reprize, Candreva restabilind egalitatea cu un şut din lovitură liberă, la care al treilea goalkeeper al Romei, Mauro Goicoechea (Stekelenburg şi Lobonţ sunt accidentaţi), a greşit decisiv, pentru ca germanul Miroslav Klose să-i aducă în avantaj pe biancocelesti şi să-şi confirme aura de talisman în duelurile cu Roma.

Poate fi o simplă coincidenţă, dar de la venirea lui Klose în Italia, Lazio şi-a învins de fiecare dată rivala, în condiţiile în care pierduse precedentele cinci întâlniri directe. Mai mult dect atât, germanul a fost de fiecare dată decisiv pentru echipa sa. În turul campionatului trecut, a adus victoria lazialilor cu un gol în ultimul minut, iar în retur a obţinut penaltyul care a dus la deschiderea scorului. Acum, a fost autorul reuşitei care a completat revenirea trupei lui Petkovic.

Lucrurile au mers din rău în mai rău pentru Roma, care a rămas în inferioritate numerică cu puţin timp înainte de pauză, atunci când Daniele De Rossi a fost eliminat pentru un pumn aplicat în plină figură lui Stefano Mauri. „Când acest meci e trăit prea intens, plăteşti”, a declarat Zeman la finalul întâlnirii, adăugând că a discutat timp de două zile cu jucătorul său în privinţa riscului de a ceda provocărilor.

După meci, De Rossi şi-a cerut scuze adversarului său pentru incident („Acesta este un lucru frumos”, a spus Lotito), însă gestul violent îi va aduce mijlocaşului roman o suspendare de trei etape, cel mai probabil, dar şi neconvocarea la echipa naţională pentru amicalul cu Franţa, selecţionerul squadrei azzurra, Cesare Prandelli, instituind un cod etic de la care nu se abate indiferent de numele jucătorului în cauză.

Cu avantaj de un gol şi de un om în plus, Lazio a rezolvat practic meciul imediat după reluare, căpitanul Mauri profitând de o nouă gafă în apărarea Romei, de această dată protagonist a fost Piris, şi a dus scorul la 3-1, spre deliciul fanilor din Curva Nord. Giallorossi au redus din diferenţă pe final, prin Pjanic, care l-a surprins pe Marchetti, ieşit neinsiprat, dintr-o lovitură liberă de la circa 40 de metri.

Mijlocaşul bosniac nu a sărbătorit reuşita, fiind parcă mai preocupat să-şi rezolve problemele pe care le are cu Zeman, care îl foloseşte mai puţin decât o făcea Luis Enrique în stagiunea precedentă. Potrivit Sky Italia, fostul jucător al lui Olympique Lyon l-ar fi înjurat pe tehnicianul ceh după marcarea golului, lucru pe care Pjanic l-a negat după meci: „Eram nervos pentru că nu era un gol important, pierdeam meciul şi în general nu-mi place o astfel de situaţie. Nu mi-am permis niciodată să insult pe cineva din cadrul staffului, cu atât mai mult pe Mister”.

Totuşi, golul lui Pjanic putea fi important, dacă, la ultima fază a partidei, moment în care se restabilise egalitatea numerică, Mauri fiind eliminat pentru două galbene, Marquinho şi Osvaldo nu s-ar fi încurcat reciproc la o minge în careu, trimisă de primul puţin pe lângă poarta lui Marchetti.

S-a terminat 3-2, un meci în urma căruia echipa lui Zeman a ajuns la 14 puncte pierdute după ce s-a aflat în avantaj în acest sezon. Un record pentru Serie A. Sau, pur şi simplu, un joc obişnuit pentru Roma.

Etapa pe scurt

-Juventus a răspuns a bine după înfrângerea de săptămâna trecută cu Inter, care a pus capăt unei serii de 49 de meciuri fără eşec în campionat. Torinezii au câştigat atât în Liga Campionilor, cu Nordsjaelland, cât şi în Serie A, cu Pescara, marcând 10 goluri. La Pescara, bianconeri s-au impus cu 6-1, scorul etapei, eroul partidei fiind Fabio Quagliarella, autorul unui hattrick.

-În schimb, Inter nu a gestionat la fel de bine succesul de la Torino şi a suferit prima înfrângere în deplasare în acest sezon, 2-3 la Bergamo, cu Atalanta, care, în urma acestei victorii, a urcat pe locul 6, o adevărată performanţă în condiţiile în care elevii lui Colantuono au început campionatul cu 2 puncte penalizare, din cauza scandalului pariurilor.

-AC Milan continuă prestaţiile dezamăgitoare din această stagiune, rossoneri fiind învinşi acasă de Fiorentina, scor 1-3, după un meci în care Pato a ratat un penalty. Aşa cum era de aşteptat, postul lui Allegri este din nou în discuţie, deşi dinspre Galliani şi Berlusconi au venit noi asigurări că scaunul antrenorului este sigur. De cealaltă parte, succesul echipei lui Montella este cu atât mai spectaculos cu cât a fost obţinut fără golgheterul Jovetic, accidentat.

-Sampdoria, şapte înfrângeri consecutive (record negativ în istoria clubului) şi nouă meciuri la rând fără victorie. Genoa, cinci înfrângeri consecutive şi opt meciuri la rând fără victorie. Etapa viitoare este programat Derby della Lanterna. Pentru cine se stinge definitiv lumina?

-34 de goluri marcate în 10 meciuri, adică o medie de 3,4. Boring, boring Serie A!

Golul etapei

Rezultate Serie A, etapa a 12-a: Cagliari – Catania 0-0, Pescara – Juventus 1-6, Palermo – Sampdoria 2-0, Chievo – Udinese 2-2, Genoa – Napoli 2-4, Lazio – Roma 3-2, Milan – Fiorentina 1-3, Parma – Siena 0-0, Torino – Bologna 1-0, Atalanta – Inter 3-2

Clasament: 1.Juventus 31p, 2.Inter 27p, 3.Napoli 26p…18.Genoa 9p, 19.Bologna 8p, 20.Siena 7p.

Sursa foto:  Gazzetta dello Sport

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 × 4 =