pronoliga 1 ed 6Puțin a fost, extrem de puțin a mai rămas, iar Liga noastră cea de toate zile va reveni pe terenurile înghețate și pustii ale patriei ”Românica”, vorba procurorului. Odată cu ea vom reînnoda și etapele Ediției a VI-a de #PronoLiga1, o competiție mult mai interesantă decât amărăciunea din terenul Ligii 1.

Mai talpanizată și mai becalizată ca niciodată, Liga 1 se reia cu etapa a 22-a, una care are două capete de afiș. Primul este duelul din capitală dintre Dinamo, o echipă ”chelită” de plecări și Viitorul, o echipă care, zic gurile inocente, vrea titlul. (Rămâne de văzut ce zice finul). Apoi, în Gruia, CFR Cluj primește vizita mai multor echipe, de la FC Steaua și FC Star, până la FC Sport Becali SRL. În fine, ca să înțelegeți, aflați că Miriuță se va duela cu amicul Reghe, un amic care, față de 2016, are și fotbaliști în lot. Rămâne de văzut dacă va ști ce să facă cu ei.

Revenind la #PronoLiga1, cea care face și obiectul muncii noastre, competiția se reia cu 3 crai în fruntea clasamentului: Liga 1 România, Aspirantul și Petru Sîrbu. Aceștia nu sunt însă liniștiți acolo, întrucât din spate vine un careu de jucători aflați la un punct distanță. Și pe locul 3 sunt jucători extrem de aproape, astfel că se anunță o rundă super interesantă! Să-i dăm bătaie!

Iată clasamentul general după 21 de etape:

Loc  Jucator Puncte
1 Liga 1 Romania 81
2 Aspirantul 81
3 Petru Sirbu 81
4 Dragos Adrian 80
5 Claudiu Emanoil 80
6 Adrian 80
7 Mihai Petrov 80
8 Radusmall 79
9 Echidistant 79
10 Cristian Andrei 79
11 Ioanitoaia 77
12 Cernat Catalin 75
13 Daninho 74
14 Cristian-D. Pop 74
15 DunavPyce 73
16 Drejan Bela 73
17 Stirbei Voda 72
18 Thernandier 72
19 Pavel 71
20 Ionut Iancu 71
21 Nafetsio 71
22 Herdaniel 9 70
23 Alecs 70
24 Gabi Ilcu 67
25 EmilToma_av 66
26 Bianca 65
27 Corneliu Cosma 64
28 Costindte 64
29 Der Konig 64
30 George Nistor 63
31 Marius Pacurar 59
32 Ionut Branzei 50
33 Emil Calinescu 39
34 Ionut Buciumel 37
35 Nelu Jichita 31
36 Marius Danea 25
37 Valentin 22
38 Nashu 5
39 Raul 2
40 Narcis 2

Etapa a 22-a de PronoLiga1:

03 Februarie 2017, 17:30: Pandurii – CSM Poli Iași
03 Februarie 2017, 20:00: Astra – ASA Tg. Mureș
04 Februarie 2017, 14:00: CS ”U” Craiova – FC Voluntari
04 Februarie 2017, 20:00: Dinamo – Viitorul
05 Februarie 2017, 17:30: FC Botoșani – Concordia
05 Februarie 2017, 20:00: CFR Cluj – Steaua
06 Februarie 2017, 20:00: ACS Poli – Gaz Metan

MODUL DE PARIERE:

7 meciuri – fiecare jucător va avea la dispoziție 7 pronosticuri simple (de genul 1, X sau 2).

IMPORTANT: NU SE ACCEPTĂ ”DUBLELE” (1x, 12, x2). 

Cum funcționează un JOKER?

În fiecare etapă, echipa Tikitaka va alege un meci care va puncta dublu. Joker-ul, noutatea Ediției a V-a, a fost introdus ca urmare a micșorării numărului de meciuri pe etapă, implicit şi a numărului maxim de puncte pe etapă faţă de ediţiile precedente (7 puncte în loc de 9 puncte). El are rolul de a crește suspansul și de a mări șansele de “evadare” ale celor buni. Astfel, un participant poate acumula maxim 8 puncte într-o etapă.

  • Joker-ul etapei: Dinamo – Viitorul

Termen limită pentru primul meci al etapei: Vineri, 03 Februarie ora 17:29 

ATENȚIE! Pentru a veni în sprijinul celor întârziați, de acum înainte o să luăm în considerare toate pronosticurile! Condiția e ca acestea să fie lăsate înainte de începerea meciurilor

NU UITAȚI! Odată lasate, pronosticurile nu mai pot fi modificate in timpul etapei!

*Un exemplu de pronosticuri al unei etape îl aveți mai jos!

Se considera FINALE doar rezultatele dupa 90 de minute! În cazul in care un meci va fi decis la masa verde din cauza unor incidente (fani pe teren, căderea nocturnei, retrageri în stil Copos, Apocalipsă, invazii de melci) meciul va fi ANULAT!

ÎNCĂ O ATENȚIE! În cazul nefericit în care sunt probleme cu site-ul, trimiteți pronosticurile pe adresa: contact@tikitaka.ro

Exemplu de pariere:

Pandurii – CSM Poli Iași 2
Astra – ASA Tg. Mureș 1
CS ”U” Craiova – FC Voluntari 1
Dinamo – Viitorul x
FC Botoșani – Concordia x
CFR Cluj – Steaua 1
ACS Poli – Gaz Metan x

30 COMENTARII

  1. Pandurii – CSM Poli Iași 2
    Astra – ASA Tg. Mureș 1
    CS ”U” Craiova – FC Voluntari 1
    Dinamo – Viitorul 2
    FC Botoșani – Concordia 1
    CFR Cluj – Steaua 2
    ACS Poli – Gaz Metan 1

  2. 03 Februarie 2017, 17:30: Pandurii – CSM Poli Iași x
    03 Februarie 2017, 20:00: Astra – ASA Tg. Mureș x
    04 Februarie 2017, 14:00: CS ”U” Craiova – FC Voluntari 1
    04 Februarie 2017, 20:00: Dinamo – Viitorul x
    05 Februarie 2017, 17:30: FC Botoșani – Concordia 1
    05 Februarie 2017, 20:00: CFR Cluj – Steaua 2
    06 Februarie 2017, 20:00: ACS Poli – Gaz Metan x

  3. Pandurii – CSM Poli Iași 2
    Astra – ASA Tg. Mureș 1
    CS ”U” Craiova – FC Voluntari 1
    Dinamo – Viitorul 2
    FC Botoșani – Concordia 1
    CFR Cluj – Steaua 2
    ACS Poli – Gaz Metan 1

  4. 03 Februarie 2017, 17:30: Pandurii – CSM Poli Iași 2
    03 Februarie 2017, 20:00: Astra – ASA Tg. Mureș 1
    04 Februarie 2017, 14:00: CS ”U” Craiova – FC Voluntari 1
    04 Februarie 2017, 20:00: Dinamo – Viitorul X
    05 Februarie 2017, 17:30: FC Botoșani – Concordia 1
    05 Februarie 2017, 20:00: CFR Cluj – Steaua 1
    06 Februarie 2017, 20:00: ACS Poli – Gaz Metan 1

  5. 3 Februarie 2017, 17:30: Pandurii – CSM Poli Iași x
    03 Februarie 2017, 20:00: Astra – ASA Tg. Mureș 1
    04 Februarie 2017, 14:00: CS ”U” Craiova – FC Voluntari 1
    04 Februarie 2017, 20:00: Dinamo – Viitorul x
    05 Februarie 2017, 17:30: FC Botoșani – Concordia 1
    05 Februarie 2017, 20:00: CFR Cluj – Steaua x
    06 Februarie 2017, 20:00: ACS Poli – Gaz Metan 2

  6. welcome back, #tikitacii !
    Pandurii – CSM Poli Iași 2
    Astra – ASA Tg. Mureș 1
    CS ”U” Craiova – FC Voluntari 1
    Dinamo – Viitorul 2
    FC Botoșani – Concordia 1
    CFR Cluj – Steaua 1
    ACS Poli – Gaz Metan 2

  7. Pandurii – CSM Poli Iași 2
    Astra – ASA Tg. Mureș 1
    CS ”U” Craiova – FC Voluntari x
    Dinamo – Viitorul 1
    FC Botoșani – Concordia 1
    CFR Cluj – Steaua x
    ACS Poli – Gaz Metan 1

  8. Pandurii – CSM Poli Iași X
    Astra – ASA Tg. Mureș 1
    CS ”U” Craiova – FC Voluntari 1
    Dinamo – Viitorul 1
    FC Botoșani – Concordia 1
    CFR Cluj – FC Sporting Bucuresti 1
    ACS Poli – Gaz Metan 2

  9. Pandurii – CSM Poli Iași 2
    Astra – ASA Tg. Mureș 1
    CS ”U” Craiova – FC Voluntari 1
    Dinamo – Viitorul 2
    FC Botoșani – Concordia 1
    CFR Cluj – Steaua 1
    ACS Poli – Gaz Metan x

  10. Pandurii – CSM Poli Iași 2
    Astra – ASA Tg. Mureș 1
    CS ”U” Craiova – FC Voluntari 1
    Dinamo – Viitorul x
    FC Botoșani – Concordia 1
    CFR Cluj – Steaua x
    ACS Poli – Gaz Metan x

  11. 03 Februarie 2017, 17:30: Pandurii – CSM Poli Iași 2
    03 Februarie 2017, 20:00: Astra – ASA Tg. Mureș 1
    04 Februarie 2017, 14:00: CS ”U” Craiova – FC Voluntari 1
    04 Februarie 2017, 20:00: Dinamo – Viitorul X
    05 Februarie 2017, 17:30: FC Botoșani – Concordia 1
    05 Februarie 2017, 20:00: CFR Cluj – Steaua 1
    06 Februarie 2017, 20:00: ACS Poli – Gaz Metan 2

  12. Pandurii – CSM Poli Iași X
    Astra – ASA Tg. Mureș 1
    CS ”U” Craiova – FC Voluntari 1
    Dinamo – Viitorul 2
    FC Botoșani – Concordia X
    CFR Cluj – Steaua X
    ACS Poli – Gaz Metan X

  13. Pronosticuri Gabi Ilcu:
    Pandurii – CSM Poli Iași 2
    Astra – ASA Tg. Mureș 1
    CS ”U” Craiova – FC Voluntari 1
    Dinamo – Viitorul 2
    FC Botoșani – Concordia 1
    CFR Cluj – Steaua x
    ACS Poli – Gaz Metan x

  14. Pandurii – CSM Poli Iași 2
    Astra Giurgiu– ASA Tg. Mureș 1
    CS ”U” Craiova – FC Voluntari 1
    Dinamo – Viitorul 2
    FC Botoșani – Concordia 1
    CFR Cluj – Steaua 2
    ACS Poli – Gaz Metan 1

  15. PRONOSTICURI BIANCA

    Pandurii – CSM Poli Iași X
    Astra – ASA Tg. Mureș X
    CS ”U” Craiova – FC Voluntari X
    Dinamo – Viitorul X
    FC Botoșani – Concordia 1
    CFR Cluj – Steaua 2
    ACS Poli – Gaz Metan 2

  16. Pandurii – CSM Poli Iași X
    Astra – ASA Tg. Mureș 1
    CS ”U” Craiova – FC Voluntari 1
    Dinamo – Viitorul 1
    FC Botoșani – Concordia 1
    CFR Cluj – Steaua 2
    ACS Poli – Gaz Metan X

  17. Pandurii – CSM Poli Iași 2
    Astra – ASA Tg. Mureș 1
    CS ”U” Craiova – FC Voluntari 1
    Dinamo – Viitorul 2
    FC Botoșani – Concordia 1
    CFR Cluj – Steaua 1
    ACS Poli – Gaz Metan x

  18. Pandurii – CSM Poli Iași 2
    Astra – ASA Tg. Mureș 1
    CS ”U” Craiova – FC Voluntari 1
    Dinamo – Viitorul 2
    FC Botoșani – Concordia 1
    CFR Cluj – Steaua 2
    ACS Poli – Gaz Metan x

  19. Pandurii – CSM Poli Iași 2
    Astra – ASA Tg. Mureș 1
    CS ”U” Craiova – FC Voluntari 1
    Dinamo – Viitorul X
    FC Botoșani – Concordia 1
    CFR Cluj – Steaua X
    ACS Poli – Gaz Metan 2

  20. Pandurii – CSM Poli Iași 2
    Astra – ASA Tg. Mureș 1
    CS ”U” Craiova – FC Voluntari 1
    Dinamo – Viitorul x
    FC Botoșani – Concordia 1
    CFR Cluj – Steaua 1
    ACS Poli – Gaz Metan x

    Share this:

  21. Pandurii – CSM Poli Iași X
    Astra – ASA Tg. Mureș 1
    CS ”U” Craiova – FC Voluntari 1
    Dinamo – Viitorul X
    FC Botoșani – Concordia 2
    CFR Cluj – clubul lui becali 1
    ACS Poli – Gaz Metan 1

  22. Pandurii – CSM Poli Iași 2
    Astra – ASA Tg. Mureș 1
    CS ”U” Craiova – FC Voluntari 1
    Dinamo – Viitorul x
    FC Botoșani – Concordia 1
    CFR Cluj – Steaua x
    ACS Poli – Gaz Metan x

  23. Pandurii – CSM Poli Iași 2
    Astra – ASA Tg. Mureș 1
    CS ”U” Craiova – FC Voluntari 1
    Dinamo – Viitorul 2
    FC Botoșani – Concordia 1
    CFR Cluj – Steaua x
    ACS Poli – Gaz Metan x

  24. Pandurii – CSM Poli Iași 2
    Astra – ASA Tg. Mureș 1
    CS ”U” Craiova – FC Voluntari 1
    Dinamo – Viitorul 1
    FC Botoșani – Concordia 1
    CFR Cluj – Steaua x
    ACS Poli – Gaz Metan x

  25. Pandurii – CSM Poli Iași 2
    Astra – ASA Tg. Mureș 1
    CS ”U” Craiova – FC Voluntari 1
    Dinamo – Viitorul x
    FC Botoșani – Concordia 1
    CFR Cluj – Steaua 2
    ACS Poli – Gaz Metan x

  26. 03 Februarie 2017, 17:30: Pandurii – CSM Poli Iași – 2
    03 Februarie 2017, 20:00: Astra – ASA Tg. Mureș – 1
    04 Februarie 2017, 14:00: CS ”U” Craiova – FC Voluntari -1
    04 Februarie 2017, 20:00: Dinamo – Viitorul – 2
    05 Februarie 2017, 17:30: FC Botoșani – Concordia – x
    05 Februarie 2017, 20:00: CFR Cluj – Steaua – 2
    06 Februarie 2017, 20:00: ACS Poli – Gaz Metan – 2

  27. Astra – ASA Tg. Mureș 1
    CS ”U” Craiova – FC Voluntari x
    Dinamo – Viitorul 2
    FC Botoșani – Concordia 1
    CFR Cluj – Steaua 2
    ACS Poli – Gaz Metan x

  28. CS ”U” Craiova – FC Voluntari 1
    Dinamo – Viitorul x
    FC Botoșani – Concordia 1
    CFR Cluj – Steaua 2
    ACS Poli – Gaz Metan 2

  29. CS ”U” Craiova – FC Voluntari 1
    Dinamo – Viitorul 2
    FC Botoșani – Concordia x
    CFR Cluj – Steaua 2
    ACS Poli – Gaz Metan 2

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

nineteen + nineteen =