Se intamplă și la alții: Spania și dublul centenar

0
1397

Mare scandal în Spania . Confuzie totală. Federația Spaniolă de Fotbal este în pregătiri intense pentru a își sărbători centenarul ( 100 de ani de existență ), motiv pentru care a anunțat că vor avea loc diferite festivități festive ce vor culmina pe 14 noiembrie al acestui an, 2009, cu un meci amical în care Spania va întâlni Argentina și care se va disputa pe stadionul Vincente Calderon din Madrid.

Deci care e problema? Cei de la Marca au descoperit, nu prea greu, o chestie curioasă. Aceeași federație spaniolă a sărbătorit în octombrie 1988, tot cu un amical Spania – Argentina … 75 de ani de existență. La o simplă socoteală, calculele nu mai ies. Cum de în 1988 se sărbătoreau 75 de ani, iar după 21 de ani de atunci se sărbătoresc 100?

Polemica este servită. Cei mai beneficiați sunt microbiștii, care au parte acum de un amical de lux și care probabil vor mai avea parte de unul, în 2013, peste patru ani, când se vor împlini iar 100 de ani de la fondarea Federației Spaniole de Fotbal.

Povestea are și o explicație. În 1909, a fost fondată Federación Española de Clubs de Football, o entitate la care aderau printre alte cluburi FC Barcelona, Fortuna Vigo sau FC Pamplona. Au fost multe echipe ( precum Real Madrid, Athletic Bilbao sau Real Sociedad ) care au întors spatele respectivei federații și s-au afiliat la o altă federație creată; Unión Española de Clubs de Foot-ball. După mai multe împăcări și certuri între cele două facțiuni, FIFA le-a dat un ultimatum în 1913 amențându-le cu boicotul internațional total dacă nu ajung la un consens pentru crearea unei federații comune pentru toată Spania. Speriate, cluburile au ajuns la un acord iar pe 1 septembrie 1913 a luat ființă Real Federación Española de Fútbol, actuala federație spaniolă de fotbal.

E cool nu? Nu e de ici de colo să sărbătorești de două ori un centenar al aceleiași federații. Ideea asta i-ar încânta pe Mircea Sandu și acoliții.

Articolul precedentPro Evolution Soccer 2010
Articolul următorAtac la BDF

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here