roberto carlos etoo

Munca de conducător nu e la fel cu cea de pe gazon, acolo unde talentul e  uneori suficient, iar Roberto Carlos poate depune mărturie pe această temă. Ajuns în 2011 la Anzhi Makhachkala, brazilianul care făcea furori pe banda stângă a naționalei Braziliei sau a celor de la Real Madrid a avut un prim contact cu latura adminstrativă a fotbalului, fiind antrenor-jucător și ulterior director sportiv acolo. Între timp a ajuns în Turcia, la Sivasspor, echipă cu care își propune să ajungă în competițiile europene ca antrenor.

Însă nu totul a fost roz la Anzhi, după cum chiar Roberto Carlos recunoaște într-un interviu acordat celor de la Globoesporte, una dintre cele mai mari nemulțumiri ale sale fiind relația cu camerunezul Samuel Eto’o, pe care l-a atacat destul de dur.

În primul meu an la Anzhi am reușit să terminăm între primele cinci echipe. În cel de-al doilea, l-am adus pe Eto’o ( luat de la Inter ) și au început să apară problemele în vestiar. A trebuit să vorbesc cu ceilalți jucători și să le explic de ce era Eto’o acolo. La un moment dat însă, Eto’o a încercat să se bage peste munca mea, să controleze clubul, ocupând locul meu și al lui Guus Hiddink ( antrenor la Anzhi în acea perioadă ). Am început să mă stresez și am amenințat cu plecarea. Nu mă credea nimeni, pentru că aveam un contract pe patru ani.

Îl cunosc pe Eto’o încă de când avea 16 ani și mereu mi-a plăcut, încă din acea epocă. E o persoană bună, însă se gândește mereu doar la el, nu la grup, iar atunci când un jucător în loc să joace e interesat mai mult în transferul de jucători, în a își recomanda prietenii… El făcea de toate, numai fotbal nu juca. ” spune Roberto Carlos.

Despre alegerea sa de a antrena Sivasspor, considerată de mulți stranie, Roberto Carlos spune ”Am avut oferte din Dubai, Rusia sau China, însă erau de la cluburi care vroiau să înceapă de la zero, iar președintele de la Sivasspor m-a convins cu proiectul său, acela de a juca în Europa în două-trei sezoane.”

Ajuns între timp la Chelsea, Eto’o a fost ca jucător al celor de la Anzhi, timp de doi ani, cel mai bine plătit fotbalist al planetei, cu un salariu de 20 de milioane de euro pe sezon.

238 de milioane de euro a cheltuit patronul Suleiman Kerimov la Anzhi de când a preluat clubul, în ianuarie 2011.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

thirteen − one =