Înainte de a intra în casa unui tâmp de sub, logic, Tâmpa, trebuie să precizăm că frumoasa și extrem de spectaculoasă noastră Ligă 1 se va relua mai repede cu o săptămână. Inteligenta mutare i se datorează meteorologului de serviciu a al LPF, Mitică Jurca, cel care a învățat la geografia de pe vremea lui Zăpăcitu’ că România e în emisfera sudică și astfel nema zăpadă în februarie. (paragraf scris în ședința LPF)

Acum că am ieșit din sediul ANM și din emisfera sudică a creierului ”Mitic”, haideți să purcedem către emisfera nordică, mai precis la Brașov. Când spunem FC Brașov sau FCM Brașov (ce burghez suna acest nume) ne gândim la o echipă mică, frumoasă și ”neastâmpărată” a Ligii 1. Cu toții ne amintim de anul 2001, de Andrași, Ibrahim Dossey (Dumnezeu să-l ierte), Ignătescu, Buga, Iorga, mai pe românește de acel blat de zile mari Brașov – Bacău, eșuat ca în scenariile Hollywood. Doamne, ce vremuri, ce oameni antici pe atunci, în frunte cu Romică Pașcu. Între timp, oamenii nu mai sunt nici măcar antici, iar patronul Brașovului de azi, Ioan Neculaie, patron și-n 2001, este exemplu cel mai concludent în acest sens.

Dacă vă întrebați cine este acest Ioan Neculaie, în afară de postura de a fi patron la ardeleni, aflați că, incredibil dar adevărat, el este omul care a reușit performanța de a-i instala pe banca tehnică, în decurs de sub un an de zile, pe doi dintre cei mai elucubranți ”antrenori” ai României post-decembriste: Marius Șumudică și Sorin Cârțu.

În ceea ce-l privește pe ex-giuleșteano-astralo-vasluiano-universitar, acesta este genul de antrenor pe care nu-l poate avea decât o echipă masochistă. Pe Marius Șumudică dacă îl enervezi  este în stare să urle ca lebăda mexicană când e deranjată de pe ouă, asta dacă ai noroc, pentru că ex-giuleșteano-astralo-vasluiano-universitar poate fi și mai violent, iar Teo Crăciunescu ne poate povesti mai multe. În ceea ce-l privește pe Sorin Cîrțu, toate la timpul lor.

Din păcate, echipa ardeleană se transformă din ce în ce mai mult în genul de echipă-patron, unde un singur, de obicei lunatic, decide, iar restul execută ca niște nevertebrate. Haideți să încheiem cu patronatul și să trecem la fotbal, ceea ce a mai rămas din el.

Rezultate

FC Brașov pare din ce în ce mai mult genul de echipă care face meciuri mari numai când vrea și, mai important, cu cine vrea. Este genul de echipă care bate Steaua cu 3-1 apoi pierde cu ultima clasată CS Severin, 1-2. Cele 26 de puncte pe care le-a adunat echipa în mega-turul sezonului îi pleasează pe un onorabil loc 8, însă dacă ne uităm cine a fost pe bancă ar trebui să ne facem de 10 ori cruce. Rezultate de consemnat ale ardelenilor mai sunt victoria din Giulești, cea cu Vaslui de sub Tâmpa și bla… ghinionul cu CFR Cluj, 0-5!

Antrenori

Observați mai sus că am pus la ”de consemnat”, victoria Brașovului din Giulești. Ei bine, aceasta s-a datorat în special amintirilor pe care jucătorii le aveau de la Szabo, antrenorul pe care echipa l-a avut înainte de venirea lui Sorin Cîrțu. Spuneam mai sus că o să vorbim de acesta mai pe larg. Păi, ce să spunem de Cîrțu, în afara faptului că este unul dintre cei mai buni antrenori de dat din gură la emisiunile de analiză. Reversul medaliei, când omul e pus în iarbă, acesta este mai prost ca Florin Marin în zi de grație. După ce a distrus echipe precum Poli Timișoara, Pandurii, CFR Cluj sau Steaua, acesta a ajuns și la Brașov. Aici, olteanul a dat pur și simplu foc întregii munci realizate de acest Adrian Szabo, un antrenor necunoscut, dar cu 10 clase peste SoriCancio. Tot în legătură cu banca tehnică a stegarilor, nu trebuie uitat Ionuț Badea, antrenorul care a deschis conducta cu antrenori demiși la echipă. În ceea ce-l privește, Badea nu reprezintă o minte super-strălucită în domeniu, însă nu este nici pe departe un habarnist precum Sorin Cîrțu.

Jucători

Lotul Brașovului este unul destul de echilibrat din punct de vedere valoric. Jucători tineri, precum Mateiu sau Enceanu, combinați cu alții mai experimentați, ca Buga, Ionescu sau Iulian Popa, au dus echipa pe un loc liniștitor. Din lotul ardelenilor au făcut parte și jucători cu termenul de garanție expirat, care, conform ultimelor informații, au fost hâșăiți din lot. Printre aceștia: Taborda, Tameș sau Lazăr.

Sursa foto: Fotbalita
 * aceste articol este un pamflet..doar articolul, restul nu e.. If You Know What I Mean 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

eight − six =