Ronaldo “Il Fenomeno” – fotbalistul născut cu fotbalul în sânge

0
5140

“Fotbalistul își stabilește o limită, prin pasiunea, seriozitatea și sârguința cu care înțelege să se pregătească zilnic pentru ‘marea bătălie cu balonul’.”

Începuturile fotbalului sunt cele care ne oferă cele mai frumoase povești, fiind presărate cu personaje de legendă care vor ocupa întotdeauna un loc special în marea istorie a sportului rege. Unul dintre aceste personaje este Stanley Matthews, primul câștigător al Balonului de Aur, fotbalistul care a spus adio gazonului după 35 de ani, timp în care a evoluat în peste 900 de meciuri în campionatul englez. Cu siguranța el va rămâne decanul de vârstă al fotbalului, având în vedere că ultimul meci în care a evoluat, meciul de retragere, a avut loc la cinci zile după ce împlinise onorabila vârstă de 50 de ani. O performanță care mi-e greu să cred că va depășită în condițiile în care speranța de “viață” a fotbaliștilor este într-o continuă scădere.

Există o limită de vârstă în fotbal? Iată ce declara Matthews:“Limita o stabilește fotbalistul respectiv, prin pasiunea, serioziatea, sârguința cu care înțelege să se pregătească pentru ‘marea bătălie cu balonul’. Fotbalul adevărat cere ori totul ori nimic. Există o vârstă cronologică și o vârstă fiziologică. Un jucător de 25 de ani poate fi considerat ca scos din uz pentru fotbalul de performanță, iar unul cu 10 ani mai bătrân rămâne indispensabil echipei. Depinde de ‘investiția’ fiecăruia în slujba fotbalului. Cel care a investit mult va străluci în arenă încă multă vreme, fără ca publicul să simtă că el a îmbătrânit în actul de naștere.”(Fotbalul poveste veche).

Legenda în genunchi

Lăsăm în urmă perioada romantică a fotbalului și ne întoarcem la personajele protagoniste ale vremii.

Termenul de legendă desemnează de cele mai multe ori în fotbal un jucător înzestrat cu calități aparte, un jucător magnific, un fotbalist de pe altă planetă, cel care reușește să cucerească inimi și statut de idol. Indiscutabil unul dintre acești jucători este Ronaldo, pe numele său întreg Ronaldo Luis Nazário de Lima, brazilianul care a ocupat tronul de rege al fotbalului mare parte din anii 90 și începutul anilor 2000, pînă în momentul în care brazilianul a fost lovit de ghinionul accidentarilor.

Pare absurd ca jucătorul cu cele mai multe goluri din istoria Cupei Mondiale, fotbalistul cu cele mai multe distincții din generația sa, a spus adio fotbalului mare, la doar 32 de ani (unii spun că ar fi cu un sau doi mai în vîrstă).

Blestemul accidentărilor. Motivul pentru care fostul câștigător al Balonului de Aur a trecut de la meciurile din Champions League la meciurile de caritate sunt genunchi săi. Genunchi săi i-au cauzat probleme încă de pe vremea cînd evolua la PSV Eindhoven, tot o accidentare la genunchi fiind cea care l-a îndepartat de la ultimul său club, AC Milan. În luna februarie a anului trecut, mai precis pe 13 februarie, la cîteva minute după ce intrase pe teren din postura de rezervă într-un meci din Serie A, atacantul a calcat strîmb și a suferit o ruptură a tendonului rotulian. Aceeași accidentare pe care o suferise în urma cu opt ani, pe vremea cînd evolua la Internazionale Milano, numai că atunci accidentarea a fost la genunchiul drept. La sfârșitul sezonului rossonerii au renunțat la serviciile sale, Ronaldo revenind în țara natală, la Rio de Janeiro, pentru a își continua recuperarea și pentru a cugeta asupra viitorului său.

O Fenômeno a început să se antreneze cu echipa a cărui fan declarat era, Flamengo, și de care îl legau primile amintiri din cariera de fotbalist, o carieră impresionantă.

A fost refuzat de clubul de pe Maracana, după ce a ratat un trial, neavînd posibilitatea de a-și cumpăra un bilet de autobuz. A mers apoi la Sao Cristovao, un club mic din Rio, evoluînd aici pînă la vîrsta de 15 ani. Cel care l-a descoperit a fost Jairzinho, un alt nume de legenda al fotbalului brazilian, jucătorul care a reuşit să înscrie în fiecare meci pe care Brazilia l-a disputat la turneul final din 1970, un record care a rămas şi acum în picioare. Acesta l-a recomandat lui Cruzeiro, un club din Belo Horizonte. A fost momentul în care Ronaldo și-a început ascensiunea.La 17 ani reușea să aibă o medie de un gol pe partidă pentru Cruzeiro, fiind convocat în naționala Selecao, atrăgând atenția scouterilor europeni.

Schimbările explozive de ritm, controlul sublim al balonului și apetitul său deosebit pentru goluri, i-au făcut pe ziariștii brazilieni să îl numească pe puștiul de 17 ani, noul Pele.

Echipa care a câștigat bătălia pentru semnătura sa a fost PSV Eindhoven, clubul la care a jucat doar sezoane, evoluând în 46 de meciuri și înscriind 42 de goluri. După două sezoane în Olanda, Bobby Robson l-a adus la Barcelona, unde Ronaldo a impresionat din nou, 47 de goluri în 49 de meciuri, însă deși îi avea pe fanii catalani la picioarele sale, Ronaldo dorea să plece, noua destinație fiind Internazionale Milano. Un transfer care s-a produs în special datorită impresarilor brazilianului, care aveau o influență destul de mare asupra sa.

Robson credea că Ronaldo este fotbalistul cel mai bun pe care l-a văzut fotbalul, însă accidentările l-au împiedicat să ajungă la o asemenea înălțime. Pentru un timp, cu siguranță Ronaldo a fost fără rival, însa genunchii l-au doborât. Și-a petrecut trei din cei cinci ani la Inter, recuperându-se după accidentare. A avut puterea totuși să treacă peste aceasta prima mare piedică, obținînd titlul mondial cu naționala Braziliei în 2002, trecînd peste coșmarul din 1998. I-a recompensat pe cei de la Inter pentru răbdarea și încrederea acordată, transferându-se la Real Madrid.

Perioada în care Ronaldo a început sa ia în greutate.Antrenorul său de la Sao Cristovao își aduce aminte: “Cînd serveam micul dejun la club, fiecare jucător primea o jumătate de paine și brânză.Cînd întrebam dacă cineva mai dorește o porție, Ronaldo era mereu primul care ridica mîna, și de asemenea pentru a treia porție…Nu știu unde le băga pe toate.”

Mergând cu pași repezi spre pragul de 30 de ani și pierzînd bătălia cu kilogramele, Ronaldo a rămas senzațional. Să ne aducem aminte meciul de poveste din sferturile Ligii Campionilor, de pe Old-Trafford, scor 4-3 pentru Manchester United, cu Ronaldo reușind un hattrick și cu Roman Abramovich impresionat de frumusețea acestui sport.

Pe 18 ianuarie 2007, Ronaldo a făcut pasul spre fotbalul italian semnînd un contract cu AC Milan, dar accidentările care l-au măcinat și în perioada în care evolua pentru Real, au continuat. A evoluat pentru Milan în doar 20 de partide (9 goluri), iar la un an de la debutul său pe San Siro, genunchiul său a cedat din nou.

S-a întors în Brazilia pentru recuperare, însă în luna aprilie, Ronaldo a fost protagonistul unui episod.Fotbalistul a avut o altercație cu trei prostituate pe care le luase în camera sa de hotel, descoperind însa că prostituatele erau travestiţi.

“În casa lui Ronie era întotdeauna nebunie”. De multe ori Ronaldo viața sa personală nu a fost tocmai un exemplu demn de urmat (este divorțat de mama copilului sau, Ronald). Robson care îl descria ca fiind un “băiat genial”, și-a exprimat în dese rânduri îngrijorarea privind sfaturile pe care le primește de la apropiații săi.Steve McManaman, coleg cu Ronaldo la Real Madrid își aduce aminte că Ronaldo era conștient că viața pe care o ducea nu era una ideală pentru un sportiv de mare clasă. “În casa lui Ronie era întotdeauna nebunie. Întâlni oameni de tot felul, avocați, doctori, chiar și muzicieni de pe stradă.”

“După toate sacrificiile pe care le-am facut, vreau să îmi închei cariera la înălțime.Principala mea motivație este dragostea pe care o am pentru fotbal.”, declara Ronaldo în septembrie.

Il Fenomeno a hotărât însă să se întoarcă în țara natală, deși au existat multe speculații privind un acord cu Manchester City sau Paris Saint Germain. Recuperându-se în ultimele patru luni cu Flamengo, acesta a semnat un contract spre uimirea tuturor cu marea rivală, Corinthians. Luptele politice, asteptările excesive ale fanilor, l-au făcut pe Ronaldo să se gândească că Rio nu este locul potrivit pentru renașterea sa în fotbal. Unii însă au pus această hotărîre a lui Ronaldo de semna cu clubul din Sao Paolo, pe seama contractului său cu Nike, și a conflictului pe care firma americană l-ar avea cu clubul de pe Maracana.

Vestea retragerii sale survenită în după-amiaza zilei de 14 februarie 2011, a venit logic, iar lacrimile lui Ronaldo doar au confirmat faptul că până și el și-a dat seama că undeva, în spate, a greșit. Și totuși, el e unicul Ronaldo. Replicile nu vor ajunge niciodată pe piedestalul lui.

Cele mai importante distincții din cariera lui Ronaldo:

(*)Gheata de aur – sezonul 1996/1997
(*)Cel mai bun jucător strain din Primera Division – sezonul 1996/1997
(*)Cel mai bun jucător din Serie A – 1997/1998
(*)Cel mai bun jucător al Cupei Mondiale din 1998
(*)FIFA World Player of the Year: 1996, 1997, 2002
(*)Balonul de Aur: 1997, 2002
(*)Cel mai bun sportiv al anului, premiu acordat de BBC – 2004
(*)Cel mai bun marcator din istoria Cupei Mondiale

Articolul precedentRiscurile meseriei
Articolul următorEchipament Barcelona, Manchester United și Arsenal pentru 2012-2013

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here