Am fost acolo! Vorbe de spus peste ani de zile nepoților. Am fost la Real Madrid – Barcelona 2-6. Acea seară de mai, nici prea răcoroasă, nici prea caldă. Nu putea fi un scenariu mai perfect pentru un asemenea meci.
Bineînțeles că la un asemenea meci nu te poți duce cu jumătate de oră înainte pentru a îți ocupa liniștit scaunul. Am ajuns lângă stadion cu trei ore înainte de primul fluier al partidei. Se vorbește mult de rivalitatea dintre Real Madrid – Barcelona, însă peste toată această rivalitate tronează respectul. Am ajuns în fața stadionului îmbrăcat în tricoul Barcelonei ( recunosc, sunt fan blau-grana ), am atras priviri antipatice, însă în nici un moment nu am fost insultat. Dimpotrivă, am putut face fotografii împreună cu suporterii celor de la Real Madrid fără nici o problemă. Ulterior am observat că nu eram un caz singular. În oceanul de tricouri albe ce înconjura stadionul, erau amestecți destui suporteri ai Barcelonei, fără să fi observat un incident minor.
Era partida anului. Realul se afla la 4 puncte de liderul Barcelona iar expectativele erau mari. Pentru cei din Madrid nu se punea problema unei înfrângeri: Batem și le luăm titlul catalnilor. La fel ca anul trecut. La fel ca acum doi ani. Ăsta e spiritul. Speranța și ambiția mor ultimele.
Ce avea să urmeze avea însă să intre in istorie. Nici cel mai pesimist suporter blanco, nici cel mai optimist suporter blau-grana …. nu puteau anticipa o asemenea seară.
Game, set and match. Scor de tenis. Real Madrid a străbătut șapte mări și șapte țări pentru a muri la gura râului. Barcelona este, în cazul în care nu se va întâmpla vreo ciudățenie, viitoarea campioană din Primera Division.
Meciul în sine? Iniesta a dat un show memorabil în mijlocul terenului, iar Sergio Ramos l-a făcut cu 10 ani mai tânăr pe Henry. Spuse astea, ar fi suficient pentru a vă crea o impresie despre acest meci.
Sergio Ramos a stricat mai mereu jocul la off-side al întregii apărări, în timp ce în tribună fratele său făcea pe viteazul cu spectatorii care îl fluierau pe ăla din teren. Băiat deștept, viteazul a înțeles că trebuie să se liniștească, iar anecdota a luat sfârșit. După ce Messi a marcat golul de 2-5, viteazul dispăruse.
Iniesta a fost schimbat în aplauzele a cel puțin jumătate dintre cei 80 000 de spectatori prezenți pe Santiago Bernabeu. Inclusiv de cei care la un metru în spatele meu au strigat Puta Cataluna cam tot meciul, în timp ce râzând, mă băteau amical pe spate.
Cel mai bun de la Real Madrid? Iker Casillas. Fără el, umilința era enormă. Numai lui Messi i-a scos două mingi în situații una la unu.
Este pentru prima oară în istoria celor două cluburi când Barcelona îi înscrie Realului șase goluri chiar pe Santiago Bernabeu. Am fost acolo! De povestit nepoților! Scuzați-mi euforia proprie un copil scăpat în vitrina cu prăjituri, însă cine nu ar spune aceleași vorbe dacă ar fi în locul meu, un tip care a scăpat din fotbalul care ne este strecurat printre gratii, în cel care este vărsat cu basculanta spectacolului?
Am ieșit de pe stadion fericit. Fericit nu pentru victoria Barcelonei, ci pentru că am fost martor la un meci în care am putut savura fotbalul pur. Parcă ți se rupea inima atunci când vedeai suporterii Realului retrăgându-se tăcuți spre gurile de metrou sau spre parcările laterale.
Am rămas cu vorbele vecinilor din spate: Asta e. Au fost mai buni. Bravo lor. Ne vedem sezonul viitor.
Cum a fost Dinamo – CFR Cluj?
Click pe foto pentru formatul mărit
Un meci uluitor!
frumos 🙂 bravo.
frumos 🙂 bravo.