Au trecut sărbătorile, însă magia lor nu a făcut să dispară problemele celor de la Real Madrid, echipă care revine azi în fața propriilor suporteri ( versus Real Sociedad ) după dureroasa înfrângere încasată de la Malaga în ultimul meci al anului, cu trimiterea lui Iker Casillas pe banca de rezerve drept principal motiv de preocupare pentru suporterii ”merengue„ .

Menținerea lui Casillas pe banca de rezerve după mai bine de 10 ani de meciuri in Primera Division a fost justificată de Mourinho ca o decizie tehnică, însă puțini au fost cei care l-au crezut, mai ales că relația dintre cei doi nu are rădăcini tocmai sănătoase, iar azi se poate simți care e pulsul stadionului Santiago Bernabeu și cu cine trag tribunele: cu portarul care le-a risipit de atâtea ori emoțiile sau cu antrenorul considerat cel mai bun din lume chiar de președintele Florentino Perez?

Variantele sunt simple. Mourinho alege să îl pună titular iar pe Adan și se bagă cu capul înainte într-o situație și mai tensionată, dacă e posibil, însă își satisface orgoliul personal de a le arăta jucătorilor cine e adevăratul șef sau Casillas revine în poartă pentru a calma puțin atmosfera, mai ales că în față așteaptă returul optimilor Cupei Spaniei ( in tur 2-1 pentru Celta Vigo ) și dubla cu Manchester United în Liga Campionilor.

Programul complet al etapei cu nr. 18 din Primera Division

-Vineri

Zaragoza-Betis 1-2
-Sâmbătă

Levante-Athletic 3-1

Granada-Valencia 1-2

Deportivo-Malaga 1-0

Sevilla-Osasuna 1-0

-Duminică

Celta-Valladolid

Real Madrid-Real Sociedad

Barcelona-Espanyol

Mallorca-Atletico Madrid

-Luni

Rayo Vallecano-Getafe 21.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

six + 1 =