Dacă în Liga 1 avem un CFR Cluj un picuț ”evadat” față de restul plutonului, la #PronoLiga1 lucrurile sunt mult mai echilibrate. La finalul turului sezonului regular, nu mai puțin de 3 jucători ocupă locul 1. La fel ca după runda a 12-a, acolo îi găsim pe veteranul Ioanițoaia și pe debutantul Paul Plăiaș. După runda a 13-a, celor doi li s-a adăugat un alt debutant. Acesta este Rareș, un jucător aflat mereu în preajma tronului. Alți 3 jucători, Thernandier, Pompiliu N. Constantin și Andrei George sunt pe locul secund. Pe locul 3 vin Mandea și fostul lider de acum câteva runde, Aspirantul.

Patru jucători își împart celor două titluri săptămânale. ”Oamenii Etapei”, cu un scor de 6/8, sunt I.M. Darie, Daninho și Robert Stancu, în timp ce ”Lanterna” îi revine lui Gabi Ilcu.

Clasamentul Etapei a 13-a:

Loc Jucator Puncte
1 I. M. Darie 6
2 Daninho 6
3 Robert Stancu 6
4 Andrei George 5
5 Radu Sibiu 5
6 Herdaniel 9 5
7 Thernandier 5
8 Ionut Branzei 5
9 Cristian Andrei 5
10 Petru Sirbu 5
11 Mihai Petrov 5
12 Simon Moon 5
13 Pompiliu N. Constantin 5
14 Rares 5
15 Corneliu Cosma 4
16 Cristian-D. Pop 4
17 Ionut I. 4
18 Mandea 4
19 Turcas Alina 4
20 Pavel 4
21 Alecs 4
22 EmilToma_av 3
23 Cristinel Birta 3
24 Costindte 3
25 Bianca 3
26 Claudiu Emanoil 3
27 Alex B 3
28 Drejan Bela 3
29 Dragos Adrian 3
30 Aspirantul 3
31 Echidistant 3
32 Ioanitoaia 3
33 Mihail Matei 3
34 Bodoni Attila 3
35 Adrian 3
36 Plaias Paul 3
37 T. Alexandru Teofil 3
38 Radusmall 2
39 Simontwee 2
40 Stirbei Voda 2
41 Danny1029 2
42 Gabi Ilcu 1
43 Ilea Tudor 0
44 DunavPyce 0
45 Rolando 0
46 Iaschiu Catalin 0
47 Marius Mihai 0
48 Nafetsio 0
49 Vasile-Dorin Andrei 0
50 Geaxi Marius 0
51 Jaka Gigi Radu 0

Clasamentul general la #Pronoliga1: 

Loc Jucator Puncte
1 Rares 55
2 Ioanitoaia 55
3 Paul Plaias 55
4 Andrei George 54
5 Thernandier 54
6 Pompiliu N. Constantin  54
7 Mandea 53
8 Aspirantul 53
9 Simontwee 52
10 Costindte 52
11 EmilToma_av 51
12 Cristinel Birta 51
13 Turcas Alina 51
14 Petru Sirbu 51
15 Corneliu Cosma 50
16 Pavel 50
17 Echidistant 50
18 Mihai Petrov 50
19 Adrian 50
20 Claudiu Emanoil 49
21 Radu Sibiu 49
22 Cristian Andrei 49
23 Bianca 48
24 Alex B 48
25 Dragos Adrian 48
26 Alecs 48
27 Cristian-D. Pop 47
28 Drejan Bela 46
29 Daninho 46
30 Gabi Ilcu 46
31 Danny1029 45
32 Robert Stancu 45
33 Radusmall 44
34 I. M. Darie 44
35 Simon Moon 44
36 T. Alexandru Teofil 44
37 Ionut I. 43
38 Mihail Matei 43
39 Bodoni Attila 43
40 Stirbei Voda 42
41 Herdaniel 9 40
42 Ionut Branzei 39
43 Jaka Gigi Radu 37
44 Nafetsio 28
45 Geaxi Marius 22
46 Vasile-Dorin Andrei 20
47 Ilea Tudor 6
48 DunavPyce 4
49 Rolando 4
50 Iaschiu Catalin 4
51 Marius Mihai 4

Etapa a 14-a de PronoLiga1:

13 Octombrie 2017, 20:45: FC Voluntari – FCSB
14 Octombrie 2017, 16:30: Gaz Metan – Viitorul
14 Octombrie 2017, 19:15: CSM Poli Iași – ”U” Craiova
15 Octombrie 2017, 18:00: Sepsi – Astra
15 Octombrie 2017, 20:45: CFR Cluj – FC Botoșani
16 Octombrie 2017, 18:00: ACS Poli – Concordia
16 Octombrie 2017, 20:45: Dinamo – Juventus

MODUL DE PARIERE:

7 meciuri – fiecare jucător va avea la dispoziție 7 pronosticuri simple (de genul 1, X sau 2).

IMPORTANT: NU SE ACCEPTĂ ”DUBLELE” (1x, 12, x2). 

Cum funcționează un JOKER?

În fiecare etapă, echipa Tikitaka va alege un meci care va puncta dublu. Joker-ul, noutatea Ediției a V-a, a fost introdus ca urmare a micșorării numărului de meciuri pe etapă, implicit şi a numărului maxim de puncte pe etapă faţă de ediţiile precedente (7 puncte în loc de 9 puncte). El are rolul de a crește suspansul și de a mări șansele de “evadare” ale celor buni. Astfel, un participant poate acumula maxim 8 puncte într-o etapă.

  • Joker-ul etapei: CSM Poli Iași – ”U” Craiova

Termen limită pentru primul meci al etapei: 13 Octombrie, ora 20:44

ATENȚIE! Pentru a veni în sprijinul celor întârziați, de acum înainte o să luăm în considerare toate pronosticurile! Condiția e ca acestea să fie lăsate înainte de începerea meciurilor

NU UITAȚI! Odată lasate, pronosticurile nu mai pot fi modificate in timpul etapei!

*Un exemplu de pronosticuri al unei etape îl aveți mai jos!

Se considera FINALE doar rezultatele dupa 90 de minute! În cazul in care un meci va fi decis la masa verde din cauza unor incidente (fani pe teren, căderea nocturnei, retrageri în stil Copos, Apocalipsă, invazii de melci) meciul va fi ANULAT!

ÎNCĂ O ATENȚIE! În cazul nefericit în care sunt probleme cu site-ul, trimiteți pronosticurile pe adresa: contact@tikitaka.ro

Exemplu de pariere:

FC Voluntari – FCSB 2
Gaz Metan – Viitorul 2
CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
Sepsi – Astra 2
CFR Cluj – FC Botoșani 1
ACS Poli – Concordia 1
Dinamo – Juventus 1

43 COMENTARII

  1. FC Voluntari – FCSB 2
    Gaz Metan – Viitorul 2
    CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
    Sepsi – Astra 1
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    ACS Poli – Concordia 1
    Dinamo – Juventus 1

  2. FC Voluntari – FCSB 2
    Gaz Metan – Viitorul X
    CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
    Sepsi – Astra 2
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    ACS Poli – Concordia X
    Dinamo – Juventus 1

  3. FC Voluntari – FCSB 2
    Gaz Metan – Viitorul x
    CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
    Sepsi – Astra 2
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    ACS Poli – Concordia x
    Dinamo – Juventus 1

  4. FC Voluntari – FCSB 2
    Gaz Metan – Viitorul 2
    CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
    Sepsi – Astra 2
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    ACS Poli – Concordia 1
    Dinamo – Juventus 1

  5. FC Voluntari – FCSB 2
    Gaz Metan – Viitorul 2
    CSM Poli Iași – ”U” Craiova X
    Sepsi – Astra X
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    ACS Poli – Concordia X
    Dinamo – Juventus 1

  6. 13 Octombrie 2017, 20:45: FC Voluntari – FCSB 2
    14 Octombrie 2017, 16:30: Gaz Metan – Viitorul x
    14 Octombrie 2017, 19:15: CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
    15 Octombrie 2017, 18:00: Sepsi – Astra 2
    15 Octombrie 2017, 20:45: CFR Cluj – FC Botoșani 1
    16 Octombrie 2017, 18:00: ACS Poli – Concordia x
    16 Octombrie 2017, 20:45: Dinamo – Juventus 1

  7. 13 Octombrie 2017, 20:45: FC Voluntari – FCSB 2
    14 Octombrie 2017, 16:30: Gaz Metan – Viitorul 2
    14 Octombrie 2017, 19:15: CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
    15 Octombrie 2017, 18:00: Sepsi – Astra 2
    15 Octombrie 2017, 20:45: CFR Cluj – FC Botoșani 1
    16 Octombrie 2017, 18:00: ACS Poli – Concordia 1
    16 Octombrie 2017, 20:45: Dinamo – Juventus 1

  8. FC Voluntari – FCSB X
    Gaz Metan – Viitorul X
    CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
    Sepsi – Astra 2
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    ACS Poli – Concordia X
    Dinamo – Juventus 1

  9. FC Voluntari – FCSB 2
    Gaz Metan – Viitorul X
    CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
    Sepsi – Astra 2
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    ACS Poli – Concordia X
    Dinamo – Juventus 1

  10. 13 Octombrie 2017, 20:45: FC Voluntari – FCSB 2
    14 Octombrie 2017, 16:30: Gaz Metan – Viitorul x
    14 Octombrie 2017, 19:15: CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
    15 Octombrie 2017, 18:00: Sepsi – Astra 2
    15 Octombrie 2017, 20:45: CFR Cluj – FC Botoșani 1
    16 Octombrie 2017, 18:00: ACS Poli – Concordia 1
    16 Octombrie 2017, 20:45: Dinamo – Juventus 1

  11. 20:45: FC Voluntari – FCSB 2
    14 Octombrie 2017, 16:30: Gaz Metan – Viitorul x
    14 Octombrie 2017, 19:15: CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
    15 Octombrie 2017, 18:00: Sepsi – Astra x
    15 Octombrie 2017, 20:45: CFR Cluj – FC Botoșani 1
    16 Octombrie 2017, 18:00: ACS Poli – Concordia x
    16 Octombrie 2017, 20:45: Dinamo – Juventus 1

  12. FC Voluntari – FCSB 2
    Gaz Metan – Viitorul 2
    CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
    Sepsi – Astra 2
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    ACS Poli – Concordia 1
    Dinamo – Juventus 1

  13. FC Voluntari – FCSB 2
    Gaz Metan – Viitorul 2
    CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
    Sepsi – Astra 2
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    ACS Poli – Concordia X
    Dinamo – Juventus 1

  14. 13 Octombrie 2017, 20:45: FC Voluntari – FCSB 2
    14 Octombrie 2017, 16:30: Gaz Metan – Viitorul x
    14 Octombrie 2017, 19:15: CSM Poli Iași – ”U” Craiova x
    15 Octombrie 2017, 18:00: Sepsi – Astra x
    15 Octombrie 2017, 20:45: CFR Cluj – FC Botoșani x
    16 Octombrie 2017, 18:00: ACS Poli – Concordia 2
    16 Octombrie 2017, 20:45: Dinamo – Juventus 1

  15. FC Voluntari – FCSB 2
    Gaz Metan – Viitorul 2
    CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
    Sepsi – Astra X
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    ACS Poli – Concordia x
    Dinamo – Juventus 1

  16. FC Voluntari – FCSB 2
    Gaz Metan – Viitorul X
    CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
    Sepsi – Astra 2
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    ACS Poli – Concordia 1
    Dinamo – Juventus 1

  17. 13 Octombrie 2017, 20:45: FC Voluntari – FCSB 2
    14 Octombrie 2017, 16:30: Gaz Metan – Viitorul x
    14 Octombrie 2017, 19:15: CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
    15 Octombrie 2017, 18:00: Sepsi – Astra 2
    15 Octombrie 2017, 20:45: CFR Cluj – FC Botoșani 1
    16 Octombrie 2017, 18:00: ACS Poli – Concordia 1
    16 Octombrie 2017, 20:45: Dinamo – Juventus 1

  18. FC Voluntari – FCSB 2
    Gaz Metan – Viitorul 2
    CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
    Sepsi – Astra 2
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    ACS Poli – Concordia x
    Dinamo – Juventus 1

  19. FC Voluntari – FCSB 2
    Gaz Metan – Viitorul 1
    CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
    Sepsi – Astra 2
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    ACS Poli – Concordia X
    Dinamo – Juventus 1

  20. FC Voluntari – FCSB 2
    Gaz Metan – Viitorul x
    CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
    Sepsi – Astra 1
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    ACS Poli – Concordia x
    Dinamo – Juventus 1

  21. FC Voluntari – FCSB 2
    Gaz Metan – Viitorul 2
    CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
    Sepsi – Astra 2
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    ACS Poli – Concordia X
    Dinamo – Juventus 1

  22. FC Voluntari – FCSB 2
    Gaz Metan – Viitorul 2
    CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
    Sepsi – Astra 2
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    ACS Poli – Concordia 1
    Dinamo – Juventus 1

  23. FC Voluntari – FCSB 2
    Gaz Metan – Viitorul 2
    CSM Poli Iași – ”U” Craiova x
    Sepsi – Astra 2
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    ACS Poli – Concordia 1
    Dinamo – Juventus 1

  24. FC Voluntari – FCSB X
    Gaz Metan – Viitorul 1
    CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
    Sepsi – Astra X
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    ACS Poli – Concordia X
    Dinamo – Juventus 1

  25. FC Voluntari – FCSB 2
    Gaz Metan – Viitorul 2
    CSM Poli Iași – ”U” Craiova x
    Sepsi – Astra 2
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    ACS Poli – Concordia 2
    Dinamo – Juventus 1

  26. FC Voluntari – FCSB 2
    Gaz Metan – Viitorul X
    CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
    Sepsi – Astra 2
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    ACS Poli – Concordia 1
    Dinamo – Juventus 1

  27. FC Voluntari – FCSB 2
    Gaz Metan – Viitorul 2
    CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
    Sepsi – Astra 2
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    ACS Poli – Concordia 1
    Dinamo – Juventus 1

  28. Pronosticuri Gabi Ilcu:
    FC Voluntari – FCSB 2
    Gaz Metan – Viitorul X
    CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
    Sepsi – Astra 1
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    ACS Poli – Concordia 1
    Dinamo – Juventus 1

  29. FC Voluntari – FCSB 2
    Gaz Metan – Viitorul 2
    CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
    Sepsi – Astra x
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    ACS Poli – Concordia x
    Dinamo – Juventus 1

  30. 13 Octombrie 2017, 20:45: FC Voluntari – FCSB 2
    14 Octombrie 2017, 16:30: Gaz Metan – Viitorul 2
    14 Octombrie 2017, 19:15: CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
    15 Octombrie 2017, 18:00: Sepsi – Astra 2
    15 Octombrie 2017, 20:45: CFR Cluj – FC Botoșani 1
    16 Octombrie 2017, 18:00: ACS Poli – Concordia 1
    16 Octombrie 2017, 20:45: Dinamo – Juventus 1

  31. FC Voluntari – FCSB 2
    Gaz Metan – Viitorul 2
    CSM Poli Iași – ”U” Craiova X
    Sepsi – Astra 2
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    ACS Poli – Concordia X
    Dinamo – Juventus 1

  32. 13 Octombrie 2017, 20:45: FC Voluntari – FCSB 2
    14 Octombrie 2017, 16:30: Gaz Metan – Viitorul x
    14 Octombrie 2017, 19:15: CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
    15 Octombrie 2017, 18:00: Sepsi – Astra x
    15 Octombrie 2017, 20:45: CFR Cluj – FC Botoșani 1
    16 Octombrie 2017, 18:00: ACS Poli – Concordia 1
    16 Octombrie 2017, 20:45: Dinamo – Juventus 1

  33. FC Voluntari – FCSB 2
    Gaz Metan – Viitorul 2
    CSM Poli Iași – ”U” Craiova x
    Sepsi – Astra 2
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    ACS Poli – Concordia 1
    Dinamo – Juventus 1

  34. FC Voluntari – FCSB 2
    Gaz Metan – Viitorul 2
    CSM Poli Iași – ”U” Craiova x
    Sepsi – Astra 2
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    ACS Poli – Concordia x
    Dinamo – Juventus 1

  35. FC Voluntari- FCSB 2
    Gaz Metan- Viitorul x
    CSM Poli Iasi- U Craiova 1
    Sepsi- Astra 2
    CFR Cluj- FC Botosani 1
    ACS Poli- Concordia x
    Dinamo- Juventus 1

  36. 13 Octombrie 2017, 20:45: FC Voluntari – FCSB – 2
    14 Octombrie 2017, 16:30: Gaz Metan – Viitorul – 2
    14 Octombrie 2017, 19:15: CSM Poli Iași – ”U” Craiova – x
    15 Octombrie 2017, 18:00: Sepsi – Astra – 2
    15 Octombrie 2017, 20:45: CFR Cluj – FC Botoșani – x
    16 Octombrie 2017, 18:00: ACS Poli – Concordia – 2
    16 Octombrie 2017, 20:45: Dinamo – Juventus – 1

  37. PRONOSTICURI BIANCA!

    FC Voluntari – FCSB 2
    Gaz Metan – Viitorul X
    CSM Poli Iași – ”U” Craiova X
    Sepsi – Astra 2
    CFR Cluj – FC Botoșani X
    ACS Poli – Concordia 1
    Dinamo – Juventus X

  38. FC Voluntari – FCSB 2
    Gaz Metan – Viitorul 1
    CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
    Sepsi – Astra 1
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    ACS Poli – Concordia 1
    Dinamo – Juventus x

  39. FC Voluntari – FCSB – ratat!
    Gaz Metan – Viitorul 2
    CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
    Sepsi – Astra 2
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    ACS Poli – Concordia 1
    Dinamo – Juventus 1

  40. Gaz Metan – Viitorul 2
    CSM Poli Iași – ”U” Craiova x
    Sepsi – Astra 2
    CFR Cluj – FC Botoșani 1
    ACS Poli – Concordia x
    Dinamo – Juventus 1

  41. 14 Octombrie 2017, 16:30: Gaz Metan – Viitorul 2
    14 Octombrie 2017, 19:15: CSM Poli Iași – ”U” Craiova 2
    15 Octombrie 2017, 18:00: Sepsi – Astra 2
    15 Octombrie 2017, 20:45: CFR Cluj – FC Botoșani 1
    16 Octombrie 2017, 18:00: ACS Poli – Concordia x
    16 Octombrie 2017, 20:45: Dinamo – Juventus 1

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 − 5 =