pronoliga 1 ed 6Etapă extrem de interesantă la #PronoLiga1. Deși nu s-a schimbat (încă), liderul Dragoș Adrian simte cu putere presiunea lui Echidistant, cel care a avut o etapă excelentă, s-a descotorosit de ”colegii” de loc secund și acum se luptă de unul singur cu liderul care pare înrădăcinat pe tron de când e lumea și pământul! Locul 3 este ocupat, începând de azi, de 4 nume relativ noi: Radusmall, Cristian Andrei, Cernat Cătălin și Mihai Petrov.

În rubrica superlativelor și diminutivelor rundei avem 6 jucători implicați. Trei dintre ei, Radusmall, Echidistant și Claudiu Emanoil au luat trofeul de ”Om al Etapei”, cu un scor de 6/8, iar ceilalți trei s-au apropiat de Șlemul Minim cu 1/8. Aceștia din urmă sunt Emil Călinescu, Marius Danea și George Nistor.

Înainte de a vedea clasamentele și ”meniul” pentru etapa a 12-a, trebuie să facem precizarea că Liga 1, așa cum probabil știți, va intra într-o bine nemeritată pauză datorată sau, dacă vreți, cauzată, de meciurile desculților lui Daum. Ea va reveni pe 14 Octombrie, odată cu meciul CFR Cluj – CSM Poli Iași, primul din etapa a 12-a!

Clasamentul etapei a 11-a:

Loc Jucator Puncte
1 Radusmall 6
2 Claudiu Emanoil 6
3 Echidistant 6
4 Corneliu Cosma 5
5 Dragos Adrian 5
6 Liga 1 Romania 5
7 Ionut Iancu 5
8 Cristian Andrei 5
9 Cernat Catalin 5
10 Mihai Petrov 5
11 Gabi Ilcu 5
12 Petru Sirbu 5
13 Pavel 4
14 Thernandier 4
15 Cristian-D. Pop 4
16 Der Konig 4
17 Nafetsio 4
18 Alecs 4
19 Ionut Buciumel 4
20 Daninho 3
21 Marius Pacurar 3
22 DunavPyce 3
23 EmilToma_av 3
24 Aspirantul 3
25 Adrian 3
26 Herdaniel 9 3
27 Ioanitoaia 3
28 Bianca 2
29 Costindte 2
30 Ionut Branzei 2
31 Stirbei Voda 2
32 Drejan Bela 2
33 Emil Calinescu 1
34 Marius Danea 1
35 George Nistor 1
36 Nashu 0
37 Valentin 0
38 Nelu Jichita 0
39 Raul 0
40 Narcis 0

Clasamentul general de la #PronoLiga1:

Loc Jucator Puncte
1 Dragos Adrian 46
2 Echidistant 45
3 Radusmall 43
4 Cristian Andrei 43
5 Cernat Catalin 43
6 Mihai Petrov 43
7 Aspirantul 42
8 Adrian 42
9 Nafetsio 42
10 Ioanitoaia 42
11 Petru Sirbu 42
12 Ionut Iancu 41
13 Claudiu Emanoil 40
14 Marius Pacurar 40
15 Thernandier 40
16 Gabi Ilcu 40
17 Pavel 39
18 Emil Calinescu 39
19 Liga 1 Romania 39
20 Cristian-D. Pop 38
21 Herdaniel 9 38
22 DunavPyce 37
23 Alecs 37
24 Daninho 36
25 Stirbei Voda 36
26 George Nistor 36
27 Corneliu Cosma 35
28 Der Konig 35
29 Drejan Bela 34
30 Costindte 33
31 EmilToma_av 33
32 Bianca 32
33 Ionut Branzei 32
34 Nelu Jichita 31
35 Ionut Buciumel 31
36 Valentin 22
37 Marius Danea 16
38 Nashu 5
39 Raul 2
40 Narcis 2

Etapa a 12-a de PronoLiga1:

14 Octombrie 2016, 20:30: CFR Cluj – CSM Poli Iași
15 Octombrie 2016, 18:00: Pandurii – FC Botoșani
15 Octombrie 2016, 20:30: Astra – Concordia
16 Octombrie 2016, 15:30: FC Voluntari – ASA Tg. Mureș
16 Octombrie 2016, 20:30: Steaua – Gaz Metan
17 Octombrie 2016, 18:00: ACS Poli – Viitorul
17 Octombrie 2016, 20:30: CS ”U” Craiova – Dinamo

MODUL DE PARIERE:

7 meciuri – fiecare jucător va avea la dispoziție 7 pronosticuri simple (de genul 1, X sau 2).

IMPORTANT: NU SE ACCEPTĂ ”DUBLELE” (1x, 12, x2). 

Cum funcționează un JOKER?

În fiecare etapă, echipa Tikitaka va alege un meci care va puncta dublu. Joker-ul, noutatea Ediției a V-a, a fost introdus ca urmare a micșorării numărului de meciuri pe etapă, implicit şi a numărului maxim de puncte pe etapă faţă de ediţiile precedente (7 puncte în loc de 9 puncte). El are rolul de a crește suspansul și de a mări șansele de “evadare” ale celor buni. Astfel, un participant poate acumula maxim 8 puncte într-o etapă.

  • Joker-ul etapei: CS ”U” Craiova-Dinamo

Termen limită pentru primul meci al etapei: Vineri, 14 Octombrie ora 20:29 

ATENȚIE! Pentru a veni în sprijinul celor întârziați, de acum înainte o să luăm în considerare toate pronosticurile! Condiția e ca acestea să fie lăsate înainte de începerea meciurilor

NU UITAȚI! Odată lasate, pronosticurile nu mai pot fi modificate in timpul etapei!

*Un exemplu de pronosticuri al unei etape îl aveți mai jos!

Se considera FINALE doar rezultatele dupa 90 de minute! În cazul in care un meci va fi decis la masa verde din cauza unor incidente (fani pe teren, căderea nocturnei, retrageri în stil Copos, Apocalipsă, invazii de melci) meciul va fi ANULAT!

ÎNCĂ O ATENȚIE! În cazul nefericit în care sunt probleme cu site-ul, trimiteți pronosticurile pe adresa: contact@tikitaka.ro

Exemplu de pariere:

CFR Cluj – CSM Poli Iași x
Pandurii – FC Botoșani 2
Astra – Concordia x
FC Voluntari – ASA Tg. Mureș 1
Steaua – Gaz Metan 2
ACS Poli – Viitorul 1
CS ”U” Craiova – Dinamo x

38 COMENTARII

  1. CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    Pandurii – FC Botoșani 1
    Astra – Concordia 1
    FC Voluntari – ASA Tg. Mureș x
    Steaua – Gaz Metan 1
    ACS Poli – Viitorul x
    CS ”U” Craiova – Dinamo 1

  2. CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    Pandurii – FC Botoșani X
    Astra – Concordia 1
    FC Voluntari – ASA Tg. Mureș X
    Steaua – Gaz Metan 1
    ACS Poli – Viitorul 2
    CS ”U” Craiova – Dinamo 1

  3. CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    Pandurii – FC Botoșani 2
    Astra – Concordia 1
    FC Voluntari – ASA Tg. Mureș x
    Steaua – Gaz Metan 1
    ACS Poli – Viitorul 2
    CS ”U” Craiova – Dinamo x

  4. 14 Octombrie 2016, 20:30: CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    15 Octombrie 2016, 18:00: Pandurii – FC Botoșani 1
    15 Octombrie 2016, 20:30: Astra – Concordia 1
    16 Octombrie 2016, 15:30: FC Voluntari – ASA Tg. Mureș 1
    16 Octombrie 2016, 20:30: Steaua – Gaz Metan x
    17 Octombrie 2016, 18:00: ACS Poli – Viitorul x
    17 Octombrie 2016, 20:30: CS ”U” Craiova – Dinamo 1

  5. 14 Octombrie 2016, 20:30: CFR Cluj – CSM Poli Iași -> 1
    15 Octombrie 2016, 18:00: Pandurii – FC Botoșani -> 2
    15 Octombrie 2016, 20:30: Astra – Concordia -> 1
    16 Octombrie 2016, 15:30: FC Voluntari – ASA Tg. Mureș -> 1
    16 Octombrie 2016, 20:30: Steaua – Gaz Metan -> X
    17 Octombrie 2016, 18:00: ACS Poli – Viitorul -> 2
    17 Octombrie 2016, 20:30: CS ”U” Craiova – Dinamo -> 1

  6. CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    Pandurii – FC Botoșani x
    Astra – Concordia 2
    FC Voluntari – ASA Tg. Mureș 1
    Steaua – Gaz Metan 1
    ACS Poli – Viitorul 2
    CS ”U” Craiova – Dinamo 1

  7. CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    Pandurii – FC Botoșani x
    Astra – Concordia 1
    FC Voluntari – ASA Tg. Mureș 1
    Steaua – Gaz Metan 1
    ACS Poli – Viitorul 2
    CS ”U” Craiova – Dinamo X

  8. CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    Pandurii – FC Botoșani 1
    Astra – Concordia 1
    FC Voluntari – ASA Tg. Mureș 2
    Steaua – Gaz Metan x
    ACS Poli – Viitorul 2
    CS ”U” Craiova – Dinamo x

  9. CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    Pandurii – FC Botoșani X
    Astra – Concordia 1
    FC Voluntari – ASA Tg. Mureș 1
    Steaua – Gaz Metan 1
    ACS Poli – Viitorul 2
    CS ”U” Craiova – Dinamo 1

  10. 0: CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    15 Octombrie 2016, 18:00: Pandurii – FC Botoșani 1
    15 Octombrie 2016, 20:30: Astra – Concordia 1
    16 Octombrie 2016, 15:30: FC Voluntari – ASA Tg. Mureș x
    16 Octombrie 2016, 20:30: Steaua – Gaz Metan 1
    17 Octombrie 2016, 18:00: ACS Poli – Viitorul x
    17 Octombrie 2016, 20:30: CS ”U” Craiova – Dinamo 1

  11. CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    Pandurii – FC Botoșani X
    Astra – Concordia 1
    FC Voluntari – ASA Tg. Mureș 1
    Steaua – Gaz Metan 1
    ACS Poli – Viitorul X
    CS ”U” Craiova – Dinamo 1

  12. CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    Pandurii – FC Botoșani X
    Astra – Concordia 1
    FC Voluntari – ASA Tg. Mureș 1
    Steaua – Gaz Metan X
    ACS Poli – Viitorul 2
    CS ”U” Craiova – Dinamo 1

  13. CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    Pandurii – FC Botoșani 2
    Astra – Concordia 1
    FC Voluntari – ASA Tg. Mureș 1
    Steaua – Gaz Metan 1
    ACS Poli – Viitorul 2
    CS ”U” Craiova – Dinamo x

  14. 14 Octombrie 2016, 20:30: CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    15 Octombrie 2016, 18:00: Pandurii – FC Botoșani 2
    15 Octombrie 2016, 20:30: Astra – Concordia 1
    16 Octombrie 2016, 15:30: FC Voluntari – ASA Tg. Mureș 1
    16 Octombrie 2016, 20:30: Steaua – Gaz Metan 1
    17 Octombrie 2016, 18:00: ACS Poli – Viitorul 2
    17 Octombrie 2016, 20:30: CS ”U” Craiova – Dinamo 1

  15. CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    Pandurii – FC Botoșani X
    Astra – Concordia 1
    FC Voluntari – ASA Tg. Mureș 1
    Steaua – Gaz Metan 1
    ACS Poli – Viitorul X
    CS ”U” Craiova – Dinamo 1

  16. 14 Octombrie 2016, 20:30: CFR Cluj – CSM Poli Iași x
    15 Octombrie 2016, 18:00: Pandurii – FC Botoșani x
    15 Octombrie 2016, 20:30: Astra – Concordia 1
    16 Octombrie 2016, 15:30: FC Voluntari – ASA Tg. Mureș 1
    16 Octombrie 2016, 20:30: Steaua – Gaz Metan 1
    17 Octombrie 2016, 18:00: ACS Poli – Viitorul 2
    17 Octombrie 2016, 20:30: CS ”U” Craiova – Dinamo 2

  17. 14 Octombrie 2016, 20:30: CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    15 Octombrie 2016, 18:00: Pandurii – FC Botoșani 2
    15 Octombrie 2016, 20:30: Astra – Concordia 1
    16 Octombrie 2016, 15:30: FC Voluntari – ASA Tg. Mureș 1
    16 Octombrie 2016, 20:30: Steaua – Gaz Metan 1
    17 Octombrie 2016, 18:00: ACS Poli – Viitorul 2
    17 Octombrie 2016, 20:30: CS ”U” Craiova – Dinamo 2

  18. CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    Pandurii – FC Botoșani 1
    Astra – Concordia 1
    FC Voluntari – ASA Tg. Mureș x
    Steaua – Gaz Metan 1
    ACS Poli – Viitorul 2
    CS ”U” Craiova – Dinamo x

  19. CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    Pandurii – FC Botoșani 1
    Astra – Concordia 1
    FC Voluntari – ASA Tg. Mureș 1
    Steaua – Gaz Metan 1
    ACS Poli – Viitorul 1
    CS ”U” Craiova – Dinamo 1

  20. Aste e corect, mii de scuze.
    CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    Pandurii – FC Botoșani 1
    Astra – Concordia 1
    FC Voluntari – ASA Tg. Mureș 1
    Steaua – Gaz Metan 1
    ACS Poli – Viitorul 2
    CS ”U” Craiova – Dinamo 1

  21. CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    Pandurii – FC Botoșani 2
    Astra – Concordia 1
    FC Voluntari – ASA Tg. Mureș x
    Steaua – Gaz Metan 1
    ACS Poli – Viitorul 2
    CS ”U” Craiova – Dinamo 1

  22. CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    Pandurii – FC Botoșani x
    Astra – Concordia x
    FC Voluntari – ASA Tg. Mureș 1
    Steaua – Gaz Metan 1
    ACS Poli – Viitorul 2
    CS ”U” Craiova – Dinamo x

  23. CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    Pandurii – FC Botoșani 2
    Astra – Concordia 1
    FC Voluntari – ASA Tg. Mureș 1
    Steaua – Gaz Metan 1
    ACS Poli – Viitorul x
    CS ”U” Craiova – Dinamo 1

  24. CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    Pandurii – FC Botoșani x
    Astra – Concordia 1
    FC Voluntari – ASA Tg. Mureș x
    Steaua – Gaz Metan 1
    ACS Poli – Viitorul x
    CS ”U” Craiova – Dinamo x

  25. CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    Pandurii – FC Botoșani 2
    Astra – Concordia 1
    FC Voluntari – ASA Tg. Mureș 1
    FCSB – Gaz Metan 1
    ACS Poli – Viitorul 2
    CS ”U” Craiova – Dinamo X

  26. CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    Pandurii – FC Botoșani x
    Astra – Concordia 1
    FC Voluntari – ASA Tg. Mureș 1
    Steaua – Gaz Metan 1
    ACS Poli – Viitorul 2
    CS ”U” Craiova – Dinamo 1

  27. CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    Pandurii – FC Botoșani 2
    Astra – Concordia 1
    FC Voluntari – ASA Tg. Mureș 2
    Steaua – Gaz Metan 1
    ACS Poli – Viitorul x
    CS ”U” Craiova – Dinamo 1

  28. PRONOSTICURI BIANCA:

    CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    Pandurii – FC Botoșani 2
    Astra – Concordia X
    FC Voluntari – ASA Tg. Mureș X
    Steaua – Gaz Metan 1
    ACS Poli – Viitorul X
    CS ”U” Craiova – Dinamo X

  29. CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    Pandurii – FC Botoșani X
    Astra – Concordia 1
    FC Voluntari – ASA Tg. Mureș X
    Steaua – Gaz Metan 1
    ACS Poli – Viitorul 2
    CS ”U” Craiova – Dinamo 2

  30. CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    Pandurii – FC Botoșani X
    Astra – Concordia 1
    FC Voluntari – ASA Tg. Mureș X
    Steaua – Gaz Metan 1
    ACS Poli – Viitorul 2
    CS ”U” Craiova – Dinamo 2

  31. CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    Pandurii – FC Botoșani X
    Astra – Concordia 1
    FC Voluntari – ASA Tg. Mureș 1
    Steaua – Gaz Metan 1
    ACS Poli – Viitorul 2
    CS ”U” Craiova – Dinamo 2

  32. CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    Pandurii – FC Botoșani x
    Astra – Concordia 1
    FC Voluntari – ASA Tg. Mureș x
    Steaua – Gaz Metan 1
    ACS Poli – Viitorul 2
    CS ”U” Craiova – Dinamo 1

  33. CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    Pandurii – FC Botoșani x
    Astra – Concordia 1
    FC Voluntari – ASA Tg. Mureș 1
    Steaua – Gaz Metan 1
    ACS Poli – Viitorul 2
    CS ”U” Craiova – Dinamo x

  34. CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    Pandurii – FC Botoșani x
    Astra – Concordia x
    FC Voluntari – ASA Tg. Mureș 1
    Steaua – Gaz Metan 1
    ACS Poli – Viitorul 2
    CS ”U” Craiova – Dinamo 2

  35. 14 Octombrie 2016, 20:30: CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    15 Octombrie 2016, 18:00: Pandurii – FC Botoșani x
    15 Octombrie 2016, 20:30: Astra – Concordia 2
    16 Octombrie 2016, 15:30: FC Voluntari – ASA Tg. Mureș 1
    16 Octombrie 2016, 20:30: Steaua – Gaz Metan 1
    17 Octombrie 2016, 18:00: ACS Poli – Viitorul 2
    17 Octombrie 2016, 20:30: CS ”U” Craiova – Dinamo x

  36. CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    Pandurii – FC Botoșani 1
    Astra – Concordia x
    FC Voluntari – ASA Tg. Mureș 1
    Steaua – Gaz Metan 1
    ACS Poli – Viitorul 2
    CS ”U” Craiova – Dinamo 1

  37. 14 Octombrie 2016, 20:30: CFR Cluj – CSM Poli Iași – x
    15 Octombrie 2016, 18:00: Pandurii – FC Botoșani – 1
    15 Octombrie 2016, 20:30: Astra – Concordia – 1
    16 Octombrie 2016, 15:30: FC Voluntari – ASA Tg. Mureș – x
    16 Octombrie 2016, 20:30: Steaua – Gaz Metan – 1
    17 Octombrie 2016, 18:00: ACS Poli – Viitorul – 2
    17 Octombrie 2016, 20:30: CS ”U” Craiova – Dinamo – 1

  38. CFR Cluj – CSM Poli Iași 1
    Pandurii – FC Botoșani 1
    Astra – Concordia 1
    FC Voluntari – ASA Tg. Mureș x
    Steaua – Gaz Metan 1
    ACS Poli – Viitorul 2
    CS ”U” Craiova – Dinamo x

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

twenty + nine =