pronoliga3După o primă etapă care ne-a oferit un adevărat spectacol al liderilor, cea de-a doua rundă de #PronoLiga1 a venit ca un fulger peste eroii concursului nostru și a tăiat din ei ca din spicele grâului. Astfel, din cei nouă care se aflau pe primul loc acum o săptămână, mai găsim acolo doar doi, roscabgdn și Ionuț Brânzei, plus un new-entry spectaculos, fmro! Restul, probabil din cauza caniculei, s-au retras spre zonele cu mai multă umbră.

În ceea ce privește zona polară luminată de lanterna roșie, acolo îl găsim bine-mersi pe lucasartz, terorizat însă de vecinii de suferință DjayRareș, Emil Toma și robbiebm.

Din cauza amânării meciului Stelei, am fost porniți să nu acordăm titlurile de ”Omul Etapei”, respectiv de ”Lanterna Etapei”, însă fmro s-a încăpățânat să ne strice jumătate din planuri. Întrucât a obținut un 6/8, la două puncte de locul secund, el primește deja trofeul de ”Omul Etapei”, urmând ca ”Lanterna” s-o dăm după disputarea meciului de la Giurgiu..sau unde s-o juca.

Iată clasamentul etapei a doua:

Loc  Jucator  Puncte
1 fmro 6
2 katalind 4
3 BodoniAttila 4
4 Marius Dumitrescu 4
5 costindte 4
6 Danny1029 4
7 roscabgdn 4
8 ionut branzei 4
9 ioanitoaia 4
10 gulucel 3
11 alex_b 3
12 Bogdan Gherasim 3
13 Daniel Nazare 3
14 corneliucosma 3
15 Bogdan 3
16 Narcis Drejan 3
17 lucasartz 3
18 carabusi 3
19 cornel 2
20 daninho 2
21 Gusti 2
22 Echidistant 2
23 Klypoparo 2
24 Adrian Baciu 2
25 robbie 2
26 cernat_catalin 2
27 emil toma 2
28 Ana 2
29 moty70 2
30 Claudia Rus 2
31 Gabriel Tanasa 2
32 BeniOno 2
33 DjayRares 2
34 rusdanyel 2
35 claudiu emanoil 2
36 Dragos Geornoiu 1

 

Clasamentul general, ne aduce trei crai de la Apus pe prima poziție:

 

Loc  Jucator Puncte
1 roscabgdn 10
2 ionut branzei 10
3 fmro 10
4 Bogdan 9
5 carabusi 9
6 katalind 9
7 Marius Dumitrescu 9
8 costindte 9
9 Klypoparo 8
10 Adrian Baciu 8
11 Ana 8
12 moty70 8
13 gulucel 8
14 Bogdan Gherasim 8
15 BodoniAttila 8
16 Danny1029 8
17 ioanitoaia 8
18 Dragos Geornoiu 7
19 daninho 7
20 Gusti 7
21 Echidistant 7
22 Claudia Rus 7
23 Gabriel Tanasa 7
24 corneliucosma 7
25 Narcis Drejan 7
26 BeniOno 6
27 rusdanyel 6
28 claudiu emanoil 6
29 cornel 5
30 cernat_catalin 5
31 alex_b 5
32 Daniel Nazare 5
33 robbie 4
34 emil toma 4
35 DjayRares 4
36 lucasartz 3

 

TOATE PRONOSTICURILE LE GĂSIȚI AICI

* Dacă există neclarități cu privire la acest clasamentu, vă așteptăm cu comentarii la acest articol!

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

nineteen − seven =