#PronoLiga1! Liderul își menține avansul minim. Aglomerație pe locul secund. Urmează etapa a 24-a!

31
2826

pronoliga 1 ed 6Dacă în Liga 1 am asistat la o evadare a Viitorului Constanța, trupa lui Hagi profitând de rușinea Stelei cu Voluntari, la #PronoLiga1 lucrurile sunt mult mai echilibrate. Liderul are un avans minim, iar cei care îl urmăresc sunt tot mai mulți și mai ambițioși. Astfel, dacă după runda a 22-a aveam un Petru Sîrbu urmărit de doi jucători, acum numărul acestora a ajunsa la 5. Vice-liderii momentului sunt: Dragoș Adrian, Claudiu Emanoil, Echidistant, Mihai Petrov și Liga 1 România. Pe locul 3 avem  un singur jucător: Adrian.

Într-o etapă cu doar 6 meciuri, cel mai bun jucător a fost…. o EA! Bianca, unica prezență feminină din concurs, a obținut un excelent scor de 5/7 și s-a situat deasupra tuturor. A fost UNICA jucătoare cu ”1” solist la meciul Concordia – Dinamo! Asta înseamnă să fii priceput! Dincolo, la coadă, avem aproape o echipă de fotbal, fără portar și un eliminat: 9 jucători: Corneliu Cosma, Știrbei, Ionuț Iancu, Aspirantul, Adrian, Herdaniel9, Mihai Petrov, Alecs și Petru Sîrbu.

Iată clasamentul etapei a 23-a:

Loc Jucator Puncte
1 Bianca 5
2 Ionut Branzei 4
3 Gabi Ilcu 4
4 Claudiu Emanoil 3
5 Costindte 3
6 DunavPyce 3
7 Thernandier 3
8 Cristian-D. Pop 3
9 Echidistant 3
10 Radusmall 2
11 Daninho 2
12 Pavel 2
13 Dragos Adrian 2
14 Der Konig 2
15 EmilToma_av 2
16 Nafetsio 2
17 Drejan Bela 2
18 Cristian Andrei 2
19 George Nistor 2
20 Ioanitoaia 2
21 Corneliu Cosma 1
22 Stirbei Voda 1
23 Ionut Iancu 1
24 Aspirantul 1
25 Adrian 1
26 Herdaniel 9 1
27 Mihai Petrov 1
28 Alecs 1
29 Petru Sirbu 1
30 Liga 1 Romania 1
31 Valentin 0
32 Nelu Jichita 0
33 Marius Pacurar 0
34 Emil Calinescu 0
35 Raul 0
36 Narcis 0
37 Nashu 0
38 Marius Danea 0
39 Cernat Catalin 0
40 Ionut Buciumel 0

Clasamentul general la #PronoLiga1:

Loc Jucator Puncte
1 Petru Sirbu 87
2 Dragos Adrian 86
3 Claudiu Emanoil 86
4 Echidistant 86
5 Mihai Petrov 86
6 Liga 1 Romania 86
7 Adrian 85
8 Daninho 84
9 Aspirantul 84
10 Cristian Andrei 84
11 Ioanitoaia 84
12 Radusmall 82
13 Cristian-D. Pop 81
14 Pavel 79
15 Drejan Bela 79
16 Cernat Catalin 79
17 Thernandier 77
18 Ionut Iancu 77
19 Nafetsio 77
20 Gabi Ilcu 77
21 DunavPyce 76
22 Stirbei Voda 75
23 Herdaniel 9 75
24 Alecs 74
25 Bianca 71
26 EmilToma_av 71
27 Costindte 70
28 Corneliu Cosma 69
29 Der Konig 69
30 George Nistor 67
31 Marius Pacurar 59
32 Ionut Branzei 54
33 Emil Calinescu 39
34 Ionut Buciumel 37
35 Nelu Jichita 31
36 Marius Danea 25
37 Valentin 22
38 Nashu 5
39 Raul 2
40 Narcis 2

Etapa a 24-a de PronoLiga1:

17 Februarie 2017, 20:00: CFR Cluj – ASA Tg. Mureș
18 Februarie 2017, 14:00: FC Voluntari – Gaz Metan
18 Februarie 2017, 20:00: CS ”U” Craiova – Steaua
19 Februarie 2017, 17:30: Pandurii – Concordia
19 Februarie 2017, 20:00: Astra – Viitorul
20 Februarie 2017, 18:00: ACS Poli – CSM Poli Iași
20 Februarie 2017, 20:30: Dinamo – FC Botoșani

MODUL DE PARIERE:

7 meciuri – fiecare jucător va avea la dispoziție 7 pronosticuri simple (de genul 1, X sau 2).

IMPORTANT: NU SE ACCEPTĂ ”DUBLELE” (1x, 12, x2). 

Cum funcționează un JOKER?

În fiecare etapă, echipa Tikitaka va alege un meci care va puncta dublu. Joker-ul, noutatea Ediției a V-a, a fost introdus ca urmare a micșorării numărului de meciuri pe etapă, implicit şi a numărului maxim de puncte pe etapă faţă de ediţiile precedente (7 puncte în loc de 9 puncte). El are rolul de a crește suspansul și de a mări șansele de “evadare” ale celor buni. Astfel, un participant poate acumula maxim 8 puncte într-o etapă.

  • Joker-ul etapei: CS ”U” Craiova-Steaua

Termen limită pentru primul meci al etapei: Vineri, 17 Februarie ora 19:59 

ATENȚIE! Pentru a veni în sprijinul celor întârziați, de acum înainte o să luăm în considerare toate pronosticurile! Condiția e ca acestea să fie lăsate înainte de începerea meciurilor

NU UITAȚI! Odată lasate, pronosticurile nu mai pot fi modificate in timpul etapei!

*Un exemplu de pronosticuri al unei etape îl aveți mai jos!

Se considera FINALE doar rezultatele dupa 90 de minute! În cazul in care un meci va fi decis la masa verde din cauza unor incidente (fani pe teren, căderea nocturnei, retrageri în stil Copos, Apocalipsă, invazii de melci) meciul va fi ANULAT!

ÎNCĂ O ATENȚIE! În cazul nefericit în care sunt probleme cu site-ul, trimiteți pronosticurile pe adresa: contact@tikitaka.ro

Exemplu de pariere:

CFR Cluj – ASA Tg. Mureș 1
FC Voluntari – Gaz Metan 2
CS ”U” Craiova – Steaua 1
Pandurii – Concordia 2
Astra – Viitorul 1
ACS Poli – CSM Poli Iași 1
Dinamo – FC Botoșani x

 

Articolul precedentGALERIE FOTO: Cele mai spectaculoase stadioane inaugurate în ultimul an (Partea I)
Articolul următorA acordat penalty după ce s-a uitat pe înregistrarea video

31 COMENTARII

  1. CFR Cluj – ASA Tg. Mureș 1
    FC Voluntari – Gaz Metan 2
    CS ”U” Craiova – Steaua 2
    Pandurii – Concordia 2
    Astra – Viitorul 2
    ACS Poli – CSM Poli Iași 1
    Dinamo – FC Botoșani x

  2. CFR Cluj – ASA Tg. Mureș 1
    FC Voluntari – Gaz Metan X
    CS ”U” Craiova – Steaua X
    Pandurii – Concordia 1
    Astra – Viitorul 2
    ACS Poli – CSM Poli Iași 2
    Dinamo – FC Botoșani 1

  3. CFR Cluj – ASA Tg. Mureș 1
    FC Voluntari – Gaz Metan 1
    CS ”U” Craiova – Steaua 1
    Pandurii – Concordia 2
    Astra – Viitorul x
    ACS Poli – CSM Poli Iași x
    Dinamo – FC Botoșani 1

  4. 17 Februarie 2017, 20:00: CFR Cluj – ASA Tg. Mureș 1
    18 Februarie 2017, 14:00: FC Voluntari – Gaz Metan 1
    18 Februarie 2017, 20:00: CS ”U” Craiova – Steaua 2
    19 Februarie 2017, 17:30: Pandurii – Concordia 2
    19 Februarie 2017, 20:00: Astra – Viitorul x
    20 Februarie 2017, 18:00: ACS Poli – CSM Poli Iași x
    20 Februarie 2017, 20:30: Dinamo – FC Botoșani 1

  5. CFR Cluj – ASA Tg. Mureș 1
    FC Voluntari – Gaz Metan 2
    CS ”U” Craiova – Steaua 2
    Pandurii – Concordia x
    Astra – Viitorul 2
    ACS Poli – CSM Poli Iași 2
    Dinamo – FC Botoșani x

  6. 7 Februarie 2017, 20:00: CFR Cluj – ASA Tg. Mureș 1
    18 Februarie 2017, 14:00: FC Voluntari – Gaz Metan x
    18 Februarie 2017, 20:00: CS ”U” Craiova – Steaua 1
    19 Februarie 2017, 17:30: Pandurii – Concordia x
    19 Februarie 2017, 20:00: Astra – Viitorul x
    20 Februarie 2017, 18:00: ACS Poli – CSM Poli Iași 1
    20 Februarie 2017, 20:30: Dinamo – FC Botoșani 1

  7. CFR Cluj – ASA Tg. Mureș 1
    FC Voluntari – Gaz Metan 2
    CS ”U” Craiova – Steaua 1
    Pandurii – Concordia 2
    Astra – Viitorul x
    ACS Poli – CSM Poli Iași x
    Dinamo – FC Botoșani 1

  8. CFR Cluj – ASA Tg. Mureș 1
    FC Voluntari – Gaz Metan 1
    CS ”U” Craiova – Steaua 1
    Pandurii – Concordia 2
    Astra – Viitorul 1
    ACS Poli – CSM Poli Iași x
    Dinamo – FC Botoșani x

  9. CFR Cluj – ASA Tg. Mureș 1
    FC Voluntari – Gaz Metan 1
    CS ”U” Craiova – Steaua 2
    Pandurii – Concordia 2
    Astra – Viitorul X
    ACS Poli – CSM Poli Iași 1
    Dinamo – FC Botoșani 1

  10. CFR Cluj – ASA Tg. Mureș 1
    FC Voluntari – Gaz Metan 1
    CS ”U” Craiova – Steaua X
    Pandurii – Concordia 2
    Astra – Viitorul X
    ACS Poli – CSM Poli Iași 1
    Dinamo – FC Botoșani 1

  11. 17 Februarie 2017, 20:00: CFR Cluj – ASA Tg. Mureș 1
    18 Februarie 2017, 14:00: FC Voluntari – Gaz Metan 1
    18 Februarie 2017, 20:00: CS ”U” Craiova – Steaua 1
    19 Februarie 2017, 17:30: Pandurii – Concordia X
    19 Februarie 2017, 20:00: Astra – Viitorul 1
    20 Februarie 2017, 18:00: ACS Poli – CSM Poli Iași 1
    20 Februarie 2017, 20:30: Dinamo – FC Botoșani 1

  12. CFR Cluj – ASA Tg. Mureș 1
    FC Voluntari – Gaz Metan 2
    CS ”U” Craiova – Steaua 1
    Pandurii – Concordia X
    Astra – Viitorul 2
    ACS Poli – CSM Poli Iași X
    Dinamo – FC Botoșani 1

  13. CFR Cluj – ASA Tg. Mureș 1
    FC Voluntari – Gaz Metan 2
    CS ”U” Craiova – Steaua 2
    Pandurii – Concordia 2
    Astra – Viitorul x
    ACS Poli – CSM Poli Iași 1
    Dinamo – FC Botoșani 1

  14. CFR Cluj – ASA Tg. Mureș 1
    FC Voluntari – Gaz Metan X
    CS ”U” Craiova – Steaua X
    Pandurii – Concordia 1
    Astra – Viitorul X
    ACS Poli – CSM Poli Iași X
    Dinamo – FC Botoșani 1

  15. CFR Cluj – ASA Tg. Mureș 1
    FC Voluntari – Gaz Metan 1
    CS ”U” Craiova – Fcsb 2
    Pandurii – Concordia x
    Astra – Viitorul 1
    ACS Poli – CSM Poli Iași x
    Dinamo – FC Botoșani 1

  16. CFR Cluj – ASA Tg. Mureș 1
    FC Voluntari – Gaz Metan 2
    CS ”U” Craiova – Steaua X
    Pandurii – Concordia 2
    Astra – Viitorul 1
    ACS Poli – CSM Poli Iași 1
    Dinamo – FC Botoșani X

  17. CFR Cluj – ASA Tg. Mureș 1
    FC Voluntari – Gaz Metan x
    CS ”U” Craiova – Steaua 1
    Pandurii – Concordia 2
    Astra – Viitorul x
    ACS Poli – CSM Poli Iași 1
    Dinamo – FC Botoșani x

  18. 17 Februarie 2017, 20:00: CFR Cluj – ASA Tg. Mureș 1
    18 Februarie 2017, 14:00: FC Voluntari – Gaz Metan x
    18 Februarie 2017, 20:00: CS ”U” Craiova – Steaua 2
    19 Februarie 2017, 17:30: Pandurii – Concordia x
    19 Februarie 2017, 20:00: Astra – Viitorul x
    20 Februarie 2017, 18:00: ACS Poli – CSM Poli Iași 2
    20 Februarie 2017, 20:30: Dinamo – FC Botoșani x

  19. CFR Cluj – ASA Tg. Mureș 1
    FC Voluntari – Gaz Metan 1
    CS ”U” Craiova – Steaua x
    Pandurii – Concordia x
    Astra – Viitorul x
    ACS Poli – CSM Poli Iași x
    Dinamo – FC Botoșani x

  20. 17 Februarie 2017, 20:00: CFR Cluj – ASA Tg. Mureș -> 1
    18 Februarie 2017, 14:00: FC Voluntari – Gaz Metan -> X
    18 Februarie 2017, 20:00: CS ”U” Craiova – Steaua -> 1
    19 Februarie 2017, 17:30: Pandurii – Concordia -> 2
    19 Februarie 2017, 20:00: Astra – Viitorul -> 2
    20 Februarie 2017, 18:00: ACS Poli – CSM Poli Iași -> X
    20 Februarie 2017, 20:30: Dinamo – FC Botoșani -> 1

  21. CFRCluj – Tg. Mureș 1
    FC Voluntari – Gaz Metan 2
    CS”U” Craiova – Steaua 2
    Pandurii – Concordia 2
    Astra – Viitorul x
    ACS Poli – CSM Poli Iași 1
    Dinamo – FC Botoșani 1

  22. CFR Cluj – ASA Tg. Mureș 1
    FC Voluntari – Gaz Metan x
    CS ”U” Craiova – Steaua x
    Pandurii – Concordia 1
    Astra – Viitorul x
    ACS Poli – CSM Poli Iași 1
    Dinamo – FC Botoșani 1

  23. CFR Cluj – ASA Tg. Mureș 1
    FC Voluntari – Gaz Metan 2
    CS ”U” Craiova – Steaua 2
    Pandurii – Concordia 1
    Astra – Viitorul x
    ACS Poli – CSM Poli Iași x
    Dinamo – FC Botoșani x

  24. CFR Cluj – ASA Tg. Mureș 1
    FC Voluntari – Gaz Metan Mediaș 2
    CS ”U” Craiova – Steaua x
    Pandurii – Concordia 2
    Astra – Viitorul x
    ACS Poli – CSM Poli Iași 1
    Dinamo – FC Botoșani 1

  25. CFR Cluj – ASA Tg. Mureș 1
    FC Voluntari – Gaz Metan 2
    CS ”U” Craiova – Steaua 2
    Pandurii – Concordia 2
    Astra – Viitorul x
    ACS Poli – CSM Poli Iași 1
    Dinamo – FC Botoșani x

  26. CFR Cluj – ASA Tg. Mureș 1
    FC Voluntari – Gaz Metan X
    CS ”U” Craiova – FCSB 1
    Pandurii – Concordia 1
    Astra – Viitorul X
    ACS Poli – CSM Poli Iași 1
    Dinamo – FC Botoșani 1

  27. CFR Cluj – ASA Tg. Mureș 1
    FC Voluntari – Gaz Metan 1
    CS ”U” Craiova – Steaua x
    Pandurii – Concordia 2
    Astra – Viitorul x
    ACS Poli – CSM Poli Iași x
    Dinamo – FC Botoșani 1

  28. CFR Cluj – ASA Tg. Mureș 1

    FC Voluntari – Gaz Metan x

    CS ”U” Craiova – Steaua 2

    Pandurii – Concordia x

    Astra – Viitorul x

    ACS Poli – CSM Poli Iași x

    Dinamo – FC Botoșani 2

  29. CFR Cluj – ASA Tg. Mureș 1
    FC Voluntari – Gaz Metan 2
    CS ”U” Craiova – Steaua 1
    Pandurii – Concordia 2
    Astra – Viitorul x
    ACS Poli – CSM Poli Iași x
    Dinamo – FC Botoșani 1

  30. 17 Februarie 2017, 20:00: CFR Cluj – ASA Tg. Mureș – 1
    18 Februarie 2017, 14:00: FC Voluntari – Gaz Metan – x
    18 Februarie 2017, 20:00: CS ”U” Craiova – Steaua – 2
    19 Februarie 2017, 17:30: Pandurii – Concordia – 2
    19 Februarie 2017, 20:00: Astra – Viitorul – x
    20 Februarie 2017, 18:00: ACS Poli – CSM Poli Iași – 2
    20 Februarie 2017, 20:30: Dinamo – FC Botoșani – 1

  31. Pronosticuri Gabi Ilcu:
    CFR Cluj – ASA Tg. Mureș 1
    FC Voluntari – Gaz Metan X
    CS ”U” Craiova – Steaua X
    Pandurii – Concordia 2
    Astra – Viitorul X
    ACS Poli – CSM Poli Iași 1
    Dinamo – FC Botoșani 1

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here