PronoLiga1Conform calculelor hârtiei, liderul incontestabil al #PronoLiga1, Marius Danea, nu a avut probleme în a realiza depășirea barierei psihologice de 100 de puncte. Fără să sclipească în această rundă, ”Președintele” concursului nostru a ajuns cu ușurință la 102 puncte, și este primul jucător din istoria #PronoLiga1 care acumulează un total format din 3 cifre. E adevărat, întrecerea s-a cam ”lungit” în acest sezon, însă haideți să nu-i tăiem omului din merite. Apropo de merite, un alt jucător merită toate aplauzele. Acesta este Deki, o speranță a Băniei în #PronoLiga1. După o etapă începută perfect, acesta a acumulat suficiente puncte care îl aruncă până pe locul secund, la egalitate cu Petru Sîrbu. În plasa viceliderilor se află și Herdaniel9, la doar un punct în spate și cam atât…. Cam până aici se rezumă lupta pentru supremație în #PronoLiga1. Deocamdată, Moty, Daninho și Cătălin Cernat par să fi pierdut contactul.

În zona de jos, am asistat în această rundă la o răbufnire de orgoliu din partea unui specialist într-ale 1×2-ului, Robbie. Acesta a fost aproape de a câștiga titlul de MVP-ul rundei, cu un scor de 6/9. Scorul acesta i-a permis deocamdată abandonarea vicelanternei roșii. De acest titlu nedorit de nimeni se apropie Lucian Lipovan, un fost campion care nu se regăsește.

Rubrica dedicată celor mai ”foarte, foarte”, respectiv ”prea, prea”, are în această săptămână în prim plan trei nume. Unul a fost cel mai bun și ia titlul de ”Omul Etapei”, este vorba de Bodoni Attila cu 7/9, în timp ce Nafetsio și Pavel au dezamăgit crunt, cu doar 2/9, și fură Lanterna.

Clasamentul rundei a 20-a:

Loc Jucator Puncte
1 BodoniAttila 7
2 Deki 6
3 Emil Toma_av 6
4 robbie 6
5 echidistant 5
6 petru 5
7 costindte 5
8 Sorin 49 5
9 Marius Danea 5
10 claudiu emanoil 5
11 herdaniel9 5
12 Moty 5
13 Sebi Raducu 5
14 Drejan Bela 5
15 Narcis Drejan 4
16 daninho 4
17 fmro 4
18 ioanitoaia 4
19 Cristi 4
20 Adrian 4
21 Danny1029 4
22 Alex 4
23 Bianca 3
24 corneliucosma 3
25 buciumel ionut 3
26 Catalin Cernat 3
27 Razvan G 3
28 Ionut 3
29 Lucian Lipovan 3
30 Pavel 2
31 Nafetsio 2

________________________________________________________

 

În clasamentul general avem următoarea ordine:

Loc Jucator Puncte
1 Marius Danea 102
2 petru 98
3 Deki 98
4 herdaniel9 97
5 Moty 94
6 daninho 93
7 Catalin Cernat 92
8 Alex 92
9 Adrian 91
10 echidistant 90
11 Danny1029 89
12 fmro 88
13 buciumel ionut 88
14 BodoniAttila 88
15 Sorin 49 88
16 claudiu emanoil 88
17 Cristi 88
18 Emil Toma_av 88
19 ioanitoaia 87
20 Pavel 85
21 Bianca 84
22 Ionut 83
23 corneliucosma 82
24 Drejan Bela 81
25 Narcis Drejan 80
26 costindte 76
27 Lucian Lipovan 71
28 Razvan G 70
29 robbie 70
30 Sebi Raducu 69
31 Nafetsio 49

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

eighteen + 12 =