PronoLiga1-2015-2016Ultima etapă cu 7 meciuri la #PronoLiga1, Play-Off + Play-Out, a adus schimbări foarte importante la vârful clasamentului. În primul rând, după runda a 36-a avem un singur lider, în persoana veteranului Ioanițoaia, iar apoi vine și o veste mai puțin bună pentru acesta, dar extrem de importantă pentru spectacolul acestui concurs. Aceasta este reprezentată de faptul că primul campion din istoria #PronoLiga1 nu se va lupta doar cu Petru Sîrbu la trofeul Ediției a V-a, ci și cu Narcis Drejan, un jucător care a recuperat incredibil și este la un singur punct de locul 1. Pe locul 3 sunt tot doi jucători, Cristian Andrei și Emil Toma, însă aceștia au pierdut puțin contactul.

În ceea ce-i privește pe cei mai buni, respectiv pe cei mai puțin buni ai rundei anterioare, avem pe listă 8 nume de amintit. ”Oamenii etapei” au fost Daninho, Moty70, Narcis Drejan, Ionuț și Dragoș Adrian, în timp ce ”minerii” cu lanternele au fost Petru Sîrbu, Răzvan G. și Emil Toma.

Loc Jucator Puncte
1 Daninho 5
2 Moty70 5
3 Narcis Drejan 5
4 Ionut  5
5 Dragos Adrian 5
6 Cristian Andrei 4
7 Pavel 4
8 Nashu Mare 4
9 Drejan Bela 4
10 Herdaniel9 4
11 Adrian 3
12 Costindte 3
13 Corneliu Cosma 3
14 Echidistant 3
15 Radusmall 3
16 Danny1029 3
17 Ioanitoaia 2
18 Claudiu Emanoil 2
19 Nafetsio 2
20 Ionut Branzei 2
21 Alecs S. 2
22 Cristi 2
23 Andrey 2
24 Aspirantul 2
25 Stirbei Voda 2
26 Petru Sirbu 1
27 Razvan G. 1
28 Emil Toma 1
29 Cristi Birta 0
30 Deki 0
31 Alex_b 0
32 Marius Danea 0
33 Ana 0
34 Andrei G. 0
35 Bianca 0
36 Florin 0
37 Cernat Catalin 0
38 Nelu Jichita 0
39 FMRo 0
40 Eduard Sav 0
41 Marius Pacurar 0
42 Sebi Raducu 0
43 Moise Liviu 0
44 A.D. Poju 0
45 Sanchi7 0
46 Simontwee 0
47 Ionut A. 0
48 Buciumel 0
49 Suciu Dorel 0
50 Gabi Ilcu 0
51 Bodoni Attila 0

Clasamentul general după 36 de etape

Loc Jucator Puncte
1 Ioanitoaia 136
2 Narcis Drejan 135
3 Petru Sirbu 135
4 Cristian Andrei 131
5 Emil Toma 131
6 Adrian 129
7 Claudiu Emanoil 127
8 Ionut Branzei 127
9 Alecs S. 127
10 Radusmall 126
11 Pavel 126
12 Nafetsio 126
13 Drejan Bela 125
14 Herdaniel9 125
15 Aspirantul 122
16 Corneliu Cosma 120
17 Andrey 119
18 Daninho 117
19 Moty70 117
20 Echidistant 116
21 Cristi 116
22 Ionut 115
23 Nashu Mare 111
24 Danny1029 111
25 Razvan G. 110
26 Marius Danea 109
27 Marius Pacurar 107
28 Dragos Adrian 107
29 Stirbei Voda 105
30 Nelu Jichita 102
31 Deki 97
32 Andrei G. 92
33 Ionut A. 90
34 Gabi Ilcu 87
35 FMRo 85
36 Costindte 81
37 Bianca 68
38 Cristi Birta 67
39 Sanchi7 54
40 Simontwee 54
41 Suciu Dorel 48
42 Bodoni Attila 47
43 Alex_b 38
44 Cernat Catalin 38
45 Florin 29
46 Eduard Sav 27
47 Buciumel 24
48 Sebi Raducu 22
49 Ana 13
50 A.D. Poju 3
51 Moise Liviu 1

Etapa a 37-a de #PronoLiga1 (playOut):

13 Mai 2016, 20:30: CFR Cluj – FC Voluntari
15 Mai 2016, 20:30. CSMS Iași – Concordia
16 Mai 2016, 18:00: Petrolul – ACS Poli
16 Mai 2016, 20:30: FC Botoșani – CS ”U” Craiova

ATENȚIE!!!!

MODUL DE PARIERE:

4 meciuri – fiecare jucător va avea la dispoziție 4 pronosticuri simple (de genul 1, X sau 2).

IMPORTANT: NU SE MAI ACCEPTĂ ”DUBLELE” (1x, 12, x2). 

NOUTATEA EDIȚIEI: JOKER-UL!

Cum funcționează un JOKER?

În fiecare etapă, echipa Tikitaka va alege un meci care va puncta dublu. Joker-ul, noutatea Ediției a V-a, a fost introdus ca urmare a micșorării numărului de meciuri pe etapă, implicit şi a numărului maxim de puncte pe etapă faţă de ediţiile precedente (7 puncte în loc de 9 puncte). El are rolul de a crește suspansul și de a mări șansele de “evadare” ale celor buni. Astfel, un participant poate acumula maxim 8 puncte într-o etapă.

  • Joker-ul etapei a 37-a: FC Botoșani – CS ”U” Craiova

Termen limită pentru primul meci: 13 Mai, ora 20:30! 

ATENȚIE! Pentru a veni în sprijinul celor întârziați, de acum înainte o să luăm în considerare toate pronosticurile! Condiția e ca acestea să fie lăsate înainte de începerea meciurilor

NU UITAȚI! Odată lasate, pronosticurile nu mai pot fi modificate in timpul etapei!

*Un exemplu de pronosticuri al unei etape îl aveți mai jos!

Se considera FINALE doar rezultatele dupa 90 de minute! În cazul in care un meci va fi decis la masa verde din cauza unor incidente (fani pe teren, căderea nocturnei, retrageri în stil Copos, Apocalipsă, invazii de melci) meciul va fi ANULAT!

ÎNCĂ O ATENȚIE! În cazul nefericit în care sunt probleme cu site-ul, trimiteți pronosticurile pe adresa: contact@tikitaka.ro

Exemplu de pariere: 

CFR Cluj – FC Voluntari 1
CSMS Iași – Concordia 1
Petrolul – ACS Poli 1
FC Botoșani – CS ”U” Craiova 1

27 COMENTARII

  1. 13 Mai 2016, 20:30: CFR Cluj – FC Voluntari X
    15 Mai 2016, 20:30. CSMS Iași – Concordia 2
    16 Mai 2016, 18:00: Petrolul – ACS Poli 1
    16 Mai 2016, 20:30: FC Botoșani – CS ”U” Craiova 2

  2. 13 Mai 2016, 20:30: CFR Cluj – FC Voluntari 1
    15 Mai 2016, 20:30. CSMS Iași – Concordia 1
    16 Mai 2016, 18:00: Petrolul – ACS Poli X
    16 Mai 2016, 20:30: FC Botoșani – CS ”U” Craiova 1

  3. 13 Mai 2016, 20:30: CFR Cluj – FC Voluntari – 2
    15 Mai 2016, 20:30. CSMS Iași – Concordia – 1
    16 Mai 2016, 18:00: Petrolul – ACS Poli – x
    16 Mai 2016, 20:30: FC Botoșani – CS ”U” Craiova – 2

  4. 15 Mai 2016, 20:30. CSMS Iași – Concordia 1
    16 Mai 2016, 18:00: Petrolul – ACS Poli X
    16 Mai 2016, 20:30: FC Botoșani – CS ”U” Craiova 2

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

thirteen − 5 =