Ligue 1 PreviewEtapa XXIX deschide “balul” fotbalului francez din această saptămână cu partida dintre Stade de Reims şi Olympique de Marseille, ocupanta locului 7, respectiv 6, cele două fiind despărțite de un singur punct. Astfel, victoria uneia dintre echipe, va produce schimbări în clasament, la nivelul locurilor 6-7. Cele două grupări s-au întâlnit de 29 de ori în Ligue 1 şi Ligue 2, Stade de Reims având un palmares favorabil în faţă marseillezilor: 19 victorii, 5 egaluri şi doar 4 înfrângeri. Ultima întâlnire dintre cele două grupări s-a încheiat cu victorie de partea lui Stade de Reims, cu scorul de 3-2, în turul actualului sezon de Ligue1.Partida va avea loc vineri, 14 martie.

Lille – Nantes, al doilea meci al etapei, pune faţă în faţă locul 3 cu locul 15. E de ajuns să observăm locurile pe care se află cele 2 echipe şi să ne dăm seama că va fi un meci dezechilibrat, echipa gazdă fiind la 7 puncte de locul doi, iar oaspeţii sunt la 7 puncte de zona “fierbinte” a clasamentului. De-a lungul istoriei, Lille şi Nantes au fost faţă în faţă de 39 de ori (Ligue1 şi Ligue2), întâlniri ce au adus 17 victorii gazdelor, 12 victorii oaspeţilor şi 10 remize. Lille s-a impus în ultima întâlnire cu un scor la limită, 1-0, pe terenul celor de la Nantes. În urmă acestei partide, ar putea avea loc modificări în partea de jos a clasamentului, Lille ocupând aceaşi poziţie atât în cazul unei victorii, cât şi în cazul unei remize sau înfrângeri. Partida va avea loc sâmbătă, 15 martie.

Ajaccio – Guingamp, sau războiul nimănui. După ce Mutu a părăsit “corabia Ajaccio”, aceasta s-a scufundat pe locul 20 (nu că nu ar fi fost scufundată şi cu el!) şi pare că nu mai are salvare, acumulând până în acest moment DOAR 15 puncte, 2 victorii, 9 egaluri şi 17 înfrângeri. Pe de altă parte, nici Guingamp nu se clasează foarte bine, însă nici nu pare o echipa care să piardă puncte în faţă lanternei roşii a clasamentului. De-a lungul timpului, în cele 8 partide care le-au disputat în Ligue 1 şi Ligue2, Ajaccio s-a impus de 2 ori, Guingamp de 3 ori şi au remizat tot de 3 ori. Partida va avea loc sâmbătă, 15 martie

Evian vs Valenciennes, 17 vs 18. Ambele echipe au problem serioase în acest moment, din cauza poziţiilor ocupate în clasament. Dacă Evian se află pe locul 17, cu 30 de puncte, la 5 puncte de locurile care duc în Ligue2, Valenciennes se află chiar pe unul din aceste locuri, cu doar 25 de puncte. Aşadar, cele două sunt despărţite de 5 puncte, ceea ce înseamnă că în cazul unei victorii a oaspeţilor, nu se va schimba nimic la coada clasamentului. Istoria este de partea celor de la Evian, care s-au impus de 4 ori în faţa celor de la Valenciennes, în timp ce aceştia din urmă doar o singură dată. Între cele două grupări nu s-a înregistrat nicio remiză până în acest moment. Ultima întâlnire  s-a terminat cu scorul de   1-0 în favoarea gazdelor. Partida va avea loc sâmbătă, 15 martie

Nice – Bastia. Cu o istorie a meciurilor directe perfect echilibrată, 3-3-3, locul 12, respective 10, încearcă să ţintească mai sus în clasament. Dacă Nice va obţine o victorie, va egala Bastia în clasament, iar Bastia în cazul unei victorii va mai urca un loc dacă celelalte echipe se vor împiedica una de cealaltă. Interesant este faptul că Nice a obţinut 8 victorii pe teren propriu in acest sezon, în timp ce Bastia doar 2 victorii în deplasare, iar  Nice vine după o victorie în faţa celor de la Olympique de Marseille pe Velodrome, în timp ce Bastia a încasat 3 goluri pe terenul celor de la PSG. Partida va avea loc sâmbătă, 15 martie

Stade Rennais vs Toulouse. În timp ce Toulouse a obţinut 6 victorii în deplasare în acest sezon, Stade Rennais a obţinut pe teren propriu doar 4 victorii şi 7 remize. Pe 26. 10.2013, adică în turul campionatului în curs, Stade Rennais se impunea în faţa celor de la Toulouse cu 5-0, deşi acea victorie a fost doar a şaptea împotriva acestora, confruntările directe fiind de partea celor de la Stade Rennais, 14 victorii. Partida va avea loc sâmbătă, 15 martie

Sochaux – Lorient. Cele două grupări sunt despărţite în clasament de 14 puncte, gazdele ocupând penultimul loc din clasament, cu 50 de goluri primite până în acest moment, şi doar 22 de puncte. De pe locul 11, Lorient îşi doreşte încă o victorie şi o clasare mai bună. În meciurile directe, cele două echipe au fost tari în remize, 8 la număr, Sochaux impunându-se de 5 ori, Lorient de 6 ori-inclusiv în ultimul meci direct dintre cele două, scor 1-0. Partida va avea loc sâmbătă, 15 martie

Montpellier – Bordeaux, locul 13 contra locului 8. Cu un sezon reuşit, Bordeaux ocupă în acest moment locul 8, cu 40 de puncte, 11 victorii, 7 egaluri şi 10 înfrângeri, fiind la 8 puncte de un loc în clasament care duce spre cupele europene. Montpellier, pe de altă parte, ocupă locul 13, fiind echipa cu cele mai multe remize, 15 la număr, fiind învinsă de doar 7 ori. Bordeaux s-a impus în faţa lui Montpellier de 13 ori până acum, inclusive în ultimul  meci direct, cu scorul de 2-0. Partida va avea loc duminică, 16 martie.

Olympique Lyonnais vs Monaco. Olympique Lyonnais, echipa de pe locul 5, se află doar la 3 puncte de un loc ce asigura participarea în cupele europene, acesta fiind şi obiectivul lor în acest sezon, în timp ce Monaco ocupă un confortabil loc 2, care se preconizează că îl va ocupa şi la sfârşitul sezonului. Va fi un meci interesant, între al doillea şi al treilea atac din Ligue 1, Monaco-46 de goluri, iar Olympique Lyonnais-42 de goluri. Ultimele două meciuri directe nu ne spun prea multe, deoarece a fost câte o victorie de partea fiecărei tabere, iar ultimul meci s-a încheiat cu victoria monegascilor, la limită cu scorul de 2-1. Partida va avea loc duminică, 16 martie.

Si in sfarsit avem Paris Saint-Germain vs Saint- Étiene, echipe din prima parte a clasamentului, mai exact locul 1 şi locul 4. Cu doar o înfrângere în aceste sezon, PSG va dori să îşi consolideze poziţia de lider în urma acestui meci, întrucât meciul se va disputa pe propriul lor teren, unde au înregistrat până acum 11 victorii, în timp ce Etienne a învins de doar 3 ori în deplasare. Pe de altă parte, Etienne va dori să îşi conserveze locul 4, ultimul ce asigură un loc în Europa, fiind foarte disputat acest loc din clasament. De departe, va fi cel mai tare meci al etapei, întrucât întâlnim două din cele mai competitive echipe ale sezonului. Partida va avea loc duminică, 16 martie.

The very latest soccer information here. Now fetching statistics from the football info feed.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

15 − 8 =