Până în 2001, fanii lui Hellas Verona aveau o vorbă: „O să jucăm un derby împotriva lui Chievo în Serie A atunci când or zbura măgarii”. Dacă pe 18 noiembrie 2001 cineva şi-ar fi îndreptat privirea spre cerul Veronei ar fi fost dezamăgit din două motive.

În primul rând, nici urmă de „măgari zburători”, deşi se juca primul Hellas – Chievo în Serie A. În al doilea rând, ar fi pierdut un meci absolut superb, cu cinci goluri şi cu o răsturnare spectaculoasă a scorului.

Pentru prima oară după 1985, când Hellas devenea campioană, Verona era capitala fotbalului italian. Iar Verona nu a dezamăgit. La exact zece ani de la momentul respectiv, Tikitaka vă oferă povestea unei partide care a rămas clasică în istoria Seriei A. O confruntare între două cluburi care au aceleaşi culori (galben şi albastru), care împart acelaşi stadion (Bentegodi), dar care, din acel sezon 2001-2002, au avut traiectorii diferite.

Hellas a fost mereu clubul numărul 1 în Verona, însă la începutul celui de-al treilea mileniu Chievo şi-a provocat rivala locală, odată cu promovarea în premieră în elită. Astfel a fost posibil ca un oraş cu puţin peste 250.000 de locuitori să se alăture granzilor Milano, Torino, Roma şi Genova în grupul celor care au găzduit „una stracittadina” în Serie A.

Rivalitatea dintre cele două echipe veroneze nu avea o tradiţie îndelungată. Nici măcar despre ura de la un Inter-Milan sau Juventus-Torino nu putea fi vorba. Chievo s-a înfiinţat în 1927, dar până în 1986 nu a făcut parte din fotbalul profesionist din Italia. Primul duel direct a avut loc abia în sezonul 1994-1995, în Serie B, şi s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Până în 2001, s-au jucat opt partide, cu câte trei victorii de fiecare parte şi două remize. Dar acum era cu totul altceva.

Abia venită printre marile forţe ale Italiei, Chievo a avut un debut de sezon senzaţional, aflându-se după nouă meciuri pe primul loc, cu 20 de puncte. De cealaltă parte, nici Hellas nu stătea rău, cu 13 puncte acumulate, ceea ce pentru standardele de atunci ale echipei pregătite de Alberto Malesani era mai mult decât satisfăcător. Apropos de Malesani, se anunţa o confruntare specială şi pentru actualul antrenor de la Genoa, născut în Verona şi care şi-a început cariera de tehnician la Chievo.

Dacă aruncăm o privire asupra loturilor celor două formaţii, aproape că poziţiile ocupate în clasament nu mai reprezintă o surpriză atât de mare. La Chievo, antrenată de Gigi Del Neri, jucau Cristiano Lupatelli, Nicola Legrottaglie, Simone Perrotta, Bernardo Corradi sau Massimo Marazzina, în timp ce pentru Hellas evoluau jucători tineri, care ulterior şi-au făcut un nume important în Italia sau pe continent, precum Paolo Cannavaro, Massimo Oddo, Mauro Camoranesi, Andrea Dossena, Alberto Gilardino şi românul Adrian Mutu, cel care avea să încheie stagiunea cu 12 goluri marcate, golgheter al echipei.

Toate condiţiile erau îndeplinite pentru un adevărat spectacol. Sau „marea petrecere a Veronei”, cum scria presa italiană la acea vreme. În timp ce biletele la marele meci s-au vândut în câteva ore, iar media acorda o atenţie tot mai mare derbyului, preşedinţii celor două cluburi, Giambattista Pastorello (Hellas) şi Luca Campedelli (Chievo) încercau să păstreze tensiunea la cote cât mai mici, prin declaraţii de genul „acest meci este, înainte de toate, o sărbătoare a oraşului nostru”. De altfel, în ciuda faptului că partida urma să se dispute cu casa închisă, nu a fost nevoie de un număr impresionant de forţe de ordine. Numărul destul de mic al fanilor şi Chievo, plus aroganţa de înţeles a celor de la Hellas nu ofereau motive de îngrijorare. S-a dovedit decizia corectă.

Meciul, jucat în avans şi televizat în sistemul pay-per-view, a fost într-adevăr o „mare petrecere”. S-a jucat într-un ritm infernal, într-o atmosferă splendidă, iar momentele de tensiune, inevitabile la un astfel de duel, nu au făcut decât să adauge şi mai mult spectacol. Chievo a dominat cea mai mare parte a primei reprize şi s-a desprins la 2-0 după golul superb al lui Luciano şi penaltyul transformat de Eugenio Corini. Hellas şi-a început revenirea cu cinci minute înainte de pauză, când Adrian Mutu a fost faultat în careu, iar Massimo Oddo a redus din diferenţă de la punctul cu var. În partea a doua, Chievo a rămas în zece, Maarzzina fiind eliminat pentru un fault din spate asupra lui Camoranesi, lucru care le-a permis elevilor lui Malesani să forţeze tot mai mult. În minutul 70, Salvatore Lanna şi-a marcat un autogol de toată frumuseţea de la marginea careului, pentru ca după trei minute, Mauro Camoranesi să păcălească pasul la offside al apărării adverse şi să înscrie pentru un 3-2 istoric.

Întreaga echipă a fost minunată. Când am fost conduşi, mi-am folosit toată experienţa pentru a-mi motiva jucătorii şi pentru a le menţine speranţa că putem câştiga”, declara la finalul meciului Alberto Malesani, cel care, după ultimul fluier al arbitrului Alfredo Trentalange, şi-a dat frâu liber bucuriei şi a sărbătorit alături pe suporterii echipei sale aproape isteric.

Hellas îşi dovedise încă o dată supremaţia în Verona. Din păcate, victoria din 18 noiembrie 2001 a reprezentat şi cântecul de lebădă al fostei campioane a Italiei. În retur, echipa lui Malesani a condus cu 1-0, după golul lui Mutu, dar avea să fie învinsă cu 2-1, iar la finalul sezonului a retrogradat în Serie B, în timp ce Chievo a terminat campionatul pe locul 5 şi s-a calificat în Cupa UEFA. Lucrurile au mers din rău în mai rău pentru Hellas, care a petrecut câteva sezoane şi în liga a treia, înainte de a reveni în această vară în Serie B.

Cu Chievo devenind între timp o prezenţă obişnuită în Serie A, întrebarea care se naşte este când va reveni Hellas în elită. Pentru că oricui îi place o „petrecere mare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

twenty − ten =