Nu s-a mai disputat din martie 2009, dar este cea mai veche “stracittadina” din Italia. De o parte, echipa gentlemenilor, a pionierilor industriei, a conformiştilor, a oamenilor educaţi. De cealaltă parte, echipa muncitorilor, a imigranţilor, a clasei de mijloc şi a săracilor. Burghezie vs. proletariat. Bianconero vs. granata. I-au spus Derby della Mole, nume care vine de la Mole Antonelliana, clădire construită în secolul al XIX-lea de Alessandro Antonelli şi care este simbolul arhitectonic al oraşului Torino.

Juventus şi AC Torino s-au întâlnit pentru prima oară într-o zi friguroasă de iarnă, pe 13 ianuarie 1907, pe Velodromo Umberto I, Toro impunându-se cu 2-1, graţie golurilor marcate de Federico Ferrari-Orsi şi Hans Kampfer. Era, totodată, primul meci oficial din istoria grupării granata.

Legat de acest lucru, a circulat o legendă care spune că Alfredo Dick, fost preşedinte al lui Juventus care a dezertat şi alături de alţi dizidenţi a înfiinţat pe AC Torino în 1906, a fost încuiat în vestiar înaintea partidei, în semn de răzbunare, şi lăsat să afle ceea ce se întâmplă pe teren doar din reacţiile spectatorilor.

Primul episod al unei rivalităţi ce avea să producă multe meciuri memorabile, 35 de titluri ale Italiei, cu Juventus dominând clar la acest capitol, 28 faţă de 7, sau jucători rămaşi în istoria fotbalului italian şi mondial. Torino a dominat duelurile cu bianconeri la începutul confruntărilor directe, suferind doar 5 înfrângeri în primele 25 de partide, însă, odată cu trecerea timpului, Juve a preluat iniţiaitiva, în special după dezastrul de la Superga, ultimul succes granata înregistrându-se în aprilie 1995, scor 2-1, printr-o dublă a lui Ruggiero Rizzitelli.

În total, Torino a câştigat de 55 de ori în Serie A în faţa rivalei sale (Juventus are 75 de succese, cu 54 de meciuri încheiate la egalitate), cea mai mare diferenţă în favoarea sa fiind înregistrată în octombrie 1967, 4-0*. A fost însă şi cea mai tristă victorie din Derby della Mole.

Contextul

Pe 15 octombrie 1967, cu doar o săptămână înaintea marelui derby cu Juventus, AC Torino îşi pierdea cel mai bun jucător, Gigi Meroni, rebelul fotbalului italian fiind ucis într-un accident de circulaţie. Oraşul piemontez se afla în stare de şoc, la mai puţin de două decenii de la dezastrul de la Superga, în care au murit jucătorii marii echipe granata din anii ’40.

În loc să pregătească meciul cu rivala locală, jucătorii lui Toro erau cu gândul mai mult la funeraliile fostului lor coleg. Antrenamentele se făceau la intensitate mică şi fără chef, amintind mai curând de preistoria fotbalului, decât de nivelul la care se ajunsese în anii ’60. „Nimeni nu voia să joace acea partidă”, a povestit peste ani Natalino Fossati, cel care era colegul de cameră al lui Meroni.

În aceste condiţii, presa o dădea victimă sigură pe Torino, mai ales că istoria recentă era de partea bianconerilor, neînvinşi în Derby de şapte meciuri şi fără gol primit în şase dintre aceste întâlniri. Mai mult decât atât, Juventus era campioana în exerciţiu.

„Furia noastră nu dispăruse nici după o săptămână. Ne doream să o folosim în Derby, pentru a ieşi din acest nervozism”, şi-a amintit Lido Vieri, portarul grupării granata la acea vreme.

Meciul

Partida s-a desfăşurat pe 22 octombrie 1967, pe Stadio Comunale, casa comună a celor două echipe torineze. Juventus era considerată gazdă, iar fanii săi au venit la stadion având doliu pe steaguri, în semn de respect pentru dispariţia lui Meroni. Atmosfera era una extrem de apăsătoare. Durerea luase locul sărbătorii.

Înainte de startul partidei, un elicopter a survolat arena şi a aruncat flori pe terenul de joc. Acestea au fost strânse şi aranjate pe partea dreaptă, acolo unde evolua de obicei Gigi. Apoi, cei 22 de jucători şi spectatorii, peste 55.000, au ţinut un moment de reculegere. Fermi, împietriţi şi pierduţi în faţa tragediei de a pierde un coleg şi un adversar de doar 24 de ani.

Când arbitrul Francescon a fluierat începutul meciului, Torino şi-a folosit toată furia adunată în ultimele zile într-un mod pozitiv, iar în minutul 7 conducea deja cu 2-0. Argentinianul Nestor Combin, fost la Juventus şi foarte bun prieten cu Meroni, a deschis scorul dintr-o lovitură liberă de la marginea careului, pentru ca tot el să dubleze avantajul echipei sale cu un trasor de la peste 30 de metri. De fiecare dată a mers să sărbătorească alături de Curva Maratona, galeria granata, acolo unde oameni cu lacrimi în ochia scandau fără întrerupere “Gi-gi Me-ro-ni”. „Ne-am bucurat la goluri, pentru că în tensiunea meciului uiţi de anumite lucruri. Dar o anumită tristeţe se putea observa în ochii tuturor”, a rememorat Fossati.

Luaţi prin surprindere de startul lansat al adversarilor, jucătorii bianconeri au reacţionat nervos, luând cu asalt poarta lui Lido Vieri, dar goalkeeperul lui Torino a scos tot. A fost protejat de cineva de sus, ar spune fanii granata. Mai mult decât atât, în plin asediu juventin, Combin şi-a completat hattrickul, în debutul părţii a doua, cu un şut în diagonală, la colţul lung. Argentinianul nici n-ar fi trebuit să joace, suferind de o febră puternică, dar a ţinut să se afle pe teren pentru a-şi onora prietenul dispărut. A făcut-o într-o manieră entuziasmantă.

Finalul i-a aparţinut lui Alberto Carelli. Extrema granata a câştigat un duel cu un adversar pe partea dreaptă, a avansat spre poartă şi l-a învins pe Colombo cu un şut în forţă. „După ce Combin a marcat de trei ori, am înscris şi eu. Un gol care m-a eliberat. Apoi am realizat că port tricoul cu numărul 7, care era al lui Meroni şi am simţit o mare bucurie”, a spus Carelli.

În tribune şi pe teren, fanii şi jucătorii lui Torino sărbătoreau. Aşa cum explicase Fossati, un asemenea joc te face să trăieşti mai curând în prezent. Dar era o bucurie plină de furie şi cu ochii în lacrimi. Meroni nu era acolo şi nu avusese ocazia să câştige în faţa lui Juventus în tricoul granata. Dar acea victorie era totuşi şi a lui.

Ce a urmat?

Campionatul avea să fie câştigat de Milanul lui Rivera, Schnellinger, Trapattoni şi Prati, avându-l pe bancă pe Nereo Rocco, cel cu care Meroni intrase de multe ori în conflict, în timp ce Juventus a terminat pe locul 3. În schimb, Torino s-a clasat pe 7 în Serie A, însă sezonul a fost salvat de cucerirea celei de-a treia Cupe a Italiei din palmaresul clubului.

În ceea ce priveşte confruntările cu marea sa rivală, a fost ultima oară când Torino a reuşit să înscrie mai mult de trei goluri împotriva lui Juventus, diferenţa dintre cele două echipe fiind tot mai evidentă odată cu trecerea anilor în favoarea bianconerilor, care au continuat să obţină trofee atât în Italia, cât şi în Europa, în timp ce Toro a cunoscut în mai multe rânduri inclusiv purgatoriul ligii secunde.

*Vorbim doar de Serie A, competiţie înfiinţată în sezonul 1929/30, pentru că cel mai clar succes al lui Torino datează din 17 noiembrie 1912, scor 8-0. Cea mai mare victorie pentru Juventus (6-0) datează din 20 aprile 1952.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

14 − 4 =